5 octombrie 2020

Alessandro Baricco „Mătase”

        Am citit, de fapt, două cărți de Alessandro Barrico: „O poveste” (Questa storia), pe care am citit-o în volum, și „Mătase” (Seta) căutată,  în mod firesc, imediat după aceea, ca fiind scrierea care i-a adus autorului celebritatea, în format pdf.

            Prima dintre ele, „O poveste”, m-a făcut să descopăr, cu încântare, că povestirea, ca formulă narativă, funcționează încă foarte bine în secolul al XXI-lea, căci a fi sedus, prin evocarea unor timpuri eroice în felul lor, este încă o nevoie a lectorului de azi. În esența ei, cartea se compune în jurul ideii că unora le este dat să viseze, iar altora - să transpună visul în realitate, chiar atunci când este inutil și prea târziu, și că acel lucru care face ordine în haos este iubirea, în orice formă a ei.

          În text se țes mai multe voci narative, distincte și excelent conduse: Libero Parri, fascinat de legendarele curse de automobile din anii '20, vinde vacile și înființează un garaj, în asociere cu un conte, iar fiul său, Ultimo, preia, din toate evenimentele, visul de a construi o șosea, de fapt un circuit pentru curse de mașini, pe care nu-l va realiza niciodată.  Același Ultimo trăiește pe viu infernul războiului în înfrângerea de la Caporeto, alături de un căpitan ce se salvează printr-o atitudine plină de onoare, dar este împușcat, din eroare, ca dezertor, și un soldat care se dedă la jafuri, ascunde o comoară, sfârșind în pușcărie. În partea a doua, Elizaveta, descendentă a unei familii princiare ruse, străbate America împreună cu șoferul Ultimo Parri, ca angajată a unei companii care vinde piane și oferă lecții gratuite clienților. Ea scrie un jurnal în care povestește - real sau nu - obsesia ei de a distruge moral familiile prin intrigi pline de viciu. Între cei doi nu este o apropiere reală, dar fiecare va pune o amprentă de neșters în viața celuilalt. Spre finalul vieții, Elizaveta pune în practică visul lui Ultimo, construind circuitul visat de acesta.

            „Mătase” este, într-adevăr, o capodoperă în arta povestirii, cu subtilități simfonice, al căror ecou te urmărește mult timp după lectură. Cu o formulă clasică, în care ordinea „logică și cronologică” este prefect respectată, vocea narativă unică spune o poveste despre nostalgia iubirii de dincolo de realitatea comună, care, odată întrezărită, nu se mai poate uita; și despre oglindirile celor două lumi, accesibilă și inaccesibilă, fiecare cu iubirile ei, care, pentru cel ce trăiește destul ca să înțeleagă, sunt, în esența lor, același mare miracol.

             Pe de o parte, este lumea europeană, a manufacturilor de mătase din Franța secolului al XIX-lea, o lume practică, în care producerea mătăsii înseamnă bani, pe de altă parte, la cealaltă margine a pământului, lumea inabordabilă a Extremului Orient, mai precis a Japoniei, producătoare a celei mai fine mătăsi din lume, care nu accepta nicio intruziune a vreunui străin pe teritoriul său.

            Când o molimă distruge viermii de mătase, Hervé Joncour, fost militar, căsătorit cu Helene, cea cu o voce minunată, este trimis în Japonia pentru a cumpăra ouă ale acestor prețioase insecte. După un drum anevoios, parcurs cu tenacitate, (mi-a amintit de călătoria în China a lui Nicolae Milescu, cu câteva secole înainte), sosește, după trei luni, la destinație. Cu multe precauții (legat la ochi), ajunge la curtea seniorului Hara Key, care va fi de acord să îi înlesnească tranzacția. Hervé este atins de aripa unei iubiri eterne când o vede pe favorita acestuia, o tânără cu față de copilă, ai cărei ochi nu aveau tăietura asiatică, lucru inexpilcabil, căci nicio femeie din afara țării nu pătrunsese în Japonia vreodată. Aceasta va rămâne mută mereu pentru el, dar va găsi o cale de comunicare pentru o iubire de dincolo de realitate. De patru ori face Hervé acest drum, de trei ori ca trimis al orașului Lavilledieu, iar a patra oară din proprie voință.

            Rămâne de neuitat imaginea unei imense voliere cu păsări minunate, cărora li se dă drumul la venirea lui, în semn de mare bucurie. Descifrarea unei scrisori în japoneză, primite de tânărul călător, va aduce răsturnări de situație, care vor face și mai subtile legăturile dintre cele două lumi și dintre cele două iubiri.

            Autorul evită atât capcanele senzualismului (sugerat de titlu), cât și ale exotismului, preferând un stil limpede, bine temperat. Totuși, tehnici muzicale ca refenul, contrapunctul trădează formația de critic muzical a lui Alessandro Baricco, adâncind misterul poveștii.  Mi s-a părut un pariu literar reîntoarcerea la narațiunea fără artificii (aparent, desigur), câștigat, fără doar și poate, de scriitorul turinez. Astfel că proza scurtă italiană așază încă un nume important alături de Dino Buzzati si Italo Calvino.

22 iulie 2020

Cărți și stele (2019-2020)

          
 Mi s-au adunat în ultimii vreo doi ani, pe lista de lecturi, foarte multe cărți despre care am tot vrut să scriu și nu am reușit. Așa că încerc să suplinesc acest lucru printr-un rating (subiectiv, fără doar și poate) și câteva rânduri de argumentare a aprecierilor mele, pentru fiecare carte. 




Autorul, titlul cărții
Rating
Motivare
Sylvia Plath
Clopotul de sticlă
****
Poeta americană Sylvia Plath scrie, cu un an înaintea sinuciderii, acest roman semi-autobiografic despre dezamăgire, inadecvare, tentative de sinucidere. Extrem de inteligent, acest roman al crizei de maturizare a unei tinere aspirante la o carieră jurnalistică nu poate fi așezat, ca spirit, decât alături de cel al lui Salinger - „De veghe în lanul de secară”.  Lucid, vorbește despre prăbușirea psihică a unei fete de 19 ani, cu note maxime la școală, dezamăgită de lipsa de „puritate” a iubitului și a altor tineri pe care îi cunoaște. După experiența newyorkeză trăită în urma obținerii unei burse la o revistă pentru femei,  cade în depresie, suferă tratament cu electroșocuri, încearcă să-și ia viața prin  diferite moduri. Criza este nu doar una personală, ci a identității femeii  la trecerea de la modelul tradițional (housewife) la statutul de femeie independentă.
Paula Hawkins
The Girl on the Train
(citită în engleză)
*****
În genul thriller, este cel mai bun lucru citit în ultimii ani, (exceptând clasicii). Pe muchia colapsului psihic și a alcoolismului, din cauza fostului soț care o părăsise pentru altă femeie, o tânără își face un ideal dintr-o familie zărită zilnic din tren. Când unul dintre membri dispare, ea se implică puternic, descoperind un hățiș de minciuni și intrigi, în care este prinsă inclusiv familia fostului său soț.
Ian McEwan
Nutshell
(citită în engleză)
****
Apreciatul  și prolificul scriitor englez Ian McEwan surprinde cititorul prin ducerea la extrem a soluției narative: povestitorul este un fetus, aflat în ultima lună înaintea nașterii. Sclipitor și ironic, acesta relatează trădarea sordidă a tatălui său de către mamă, atrasă de fratele tatălui și planul amândurora de a-l ucide. Descoperi  cu încântare (mie mi-a picat fisa după vreo 60 de pagini!) scenariul din Hamlet!
Michel Houellebecq
Supunere
*****
Omul lui Houellebecq este șovăitorul, omul modern care face compromisuri. Aici, un profesor de literatură la Sorbona, după ceva scrupule, cu perspectiva demiterii și a ratării carierei, acceptă să treacă la islamism, pe fondul islamizării treptate a Franței, prin câștigarea alegerilor de către un candidat musulman. Satira socială la adresa decăderii valorilor civilizației occidentale este maximă.
Michel Houellebecq
Harta și teritoriul
****
Subiectul se desfășoară în lumea artei moderne, în care fotograful industrial, apoi artistul ce propune drept artă tablouri realizate din hărți rutiere Michellin, Jed Martin (nu m-am lămurit nici acum dacă există în realitate, internetul este plin de lucrările lui), are un fulminant succes comercial. Sunt folosite multe nume reale din lumea criticii de artă. El îi face un portret lui Michel  Houellebecq (!), care este apoi ucis din cauza tabloului. Îndrăzneala ideilor, răsturnarea raporturilor dintre realitate și ficțiune, efectele neașteptate ale acestei confuzii m-au făcut să mă gândesc la o povestire a lui Borges, care imagina o hartă la scara 1:1, ce acoperea, practic, lumea sau la tehnica din pictură în care artistul se reflectă într-o oglindă din tablou.
Elena Ferrante
Tetralogia napolitană
****
Am citit cu sufletul la gură cele patru volume, cred că în vreo zece zile. Îmi place să citesc cărți pe care nu le poți lăsa din mână. Mi se pare o calitate primară a lecturii. (Sunt, desigur, și cărți pe care le citești lent și repetat!) Este povestea unui cartier din Neapole, a unor adolescenți care cresc într-un mediu sărac, dar bine ierarhizat pe structuri de putere. Elena Greco și Lila Carracci sunt cele două caractere complexe și opuse, care se atrag și se despart, din copilărie până la maturitate. Șansa educației, iubiri intersectate, violență domestică și de stradă, mișcări ideologice și politice, schimbări atât ale oamenilor, cât și ale cartierului și ale Italiei pe parcursul câtorva decenii fac din tetralogia napolitană o lume vie și autentică. Nu am dat cinci stele, pentru că mă enervează tactica anonimatului (nu se știe cine se ascunde sub pseudonimul  Elena Ferrante).
Mihail Drumeș,  Elevul Dima dintr-a șaptea
**
O lectură plăcută, plină de însuflețire, dar, de pe la jumătate, o ia razna cu subiectul, care devine morbid și neconvingător.
Michel  Houellbecq, Serotonină
*****
Primul roman al scriitorului pe care l-am citit. Un bărbat la vârsta maturității, cu o profesiune care îi asigură un trai îndestulat, chiar de lux, cu o amantă japoneză, fără nicio traumă în copilărie, descoperă că viața lui nu are nimic autentic (nu este iubit, nu îi place ce face, nu găsește în nimic acea strălucire a vieții pentru care merită să trăiești). El hotărăște să „dispară” - nu să se sinucidă, ci să rupă legăturile cu tot ce reprezintă lumea din jur. Întâi hoinărește prin câteva localități, apoi revine la Paris și alege să  trăiască minimalist, într-un hotel modest. Serotonina este un medicament prescris de medicul său, care îl ajută să poată continua traiul de zi cu zi. Într-o emisiune, autorul a mărturisit că a fost impresionat de o știre care spunea că în Franța sunt dați dispăruți anual  cam 15000 de oameni în felul acesta.
Anton Holban
Oameni feluriți (Teatru)
**
Piesă clasică, nu l-am recunoscut deloc pe modernul Holban. O femeie, victimă a unui soț abuziv, își leagă toate speranțele de fiul său, pentru care face mari sacrificii. Când crește, fiul devine asemenea tatălui, terorizându-și mama. Naturalism, nu modernism.
Margaret Atwood,  Mireasa hoțomană
***
Trei femei, care se cunosc din colegiu, își unesc forțele împotriva celei de-a patra, care, în momente diferite, le-a sedus soții, prin șantaj sentimental și alte mijloace perfide. Doar trei stele pentru subiectul destul de ușurel și clișeistic; trei stele, totuși, pentru că scrisul lui Margaret Atwood are ceva ce ridică subiectul dincolo de simplul clișeu.
Arthur Golden, Memoriile unei gheișe
***
Se vrea un roman biografic. Oferă imaginea lipsită de orice idealizare a vieții gheișelor din Kyoto, dominată de suferințe și de calcul. O carte bine scrisă. Mi-a părut rău că am citit-o, fiindcă mi-a stricat fascinația pentru gheișele din stampele lui Utamaro, de exemplu.
Ray Bradbury, 451 ̊ Farenheit
***
O carte cult a genului SF, care, totuși, nu e preferatul meu. O distopie excelentă prin puterea de anticipare a degradării umanității în viitor, sub impactul tehnologiei. Noi trăim astăzi exact în lumea alienată și abrutizată pe care a descris-o Bradbury. Comparabil cu „1984” a lui George Orwell.
Cella Serghi, Pânza de păianjen
***
Am citit-o în vreo trei nopți călduroase de vară, lăsându-mă în voia lecturii. Departe de luciditatea și intelectualitatea tăioasă a Hortensiei Papadat Bengescu, cartea este de remarcat prin determinarea unei tinere de a depăși imaginea clișeu a epocii în care există, pentru femei, doar două opțiuni: soție sau vampă. Personajul Diana Slavu alege, înfruntând mari dificultăți materiale, studiile, cariera, divorțul, iubirea interzisă, independența, singurătatea. Mi-a plăcut afirmația că idealul ei este Sașa Comăneșteanu, din „Viața la țară”, alt personaj care trece în uitare în ultimii ani.
Gerald Durrell, Familia mea și alte animale
***
Viața în insula Corfu a unei familii de englezi - o mamă văduvă cu patru copii mari -  între anii 1935-1939, povestită din perspectiva mezinului, de zece ani, reflexie a autorului însuși, naturalistul Gerald Durrell. Pasionat de insecte și orice alte viețuitoare, de plimbări cu barca însoțit de câinele său, de stat la taifas cu localnicii, cu o educație făcută de diverși amici ai familiei, în mijlocul naturii, micul Gerald este imaginea libertății și a fericirii depline. Întâmplările cu haz se țin lanț, spre deliciul cititorilor.Unul dintre frați este viitorul scriitor Lawrence Durrell („Cvartetul din Alexandria”)
Liviu Rebreanu, Răscoala
**
Desigur, este o carte de cinci stele, dar, la recitire, nu mi-a mai spus nimic în plus.
Italo Calvino, Iubiri dificile
***
Cincisprezece nuvele intitulate „Aventura unui soldat/ tâlhar/ funcționar/ fotograf/ miop” etc. relatează concentrat, luminos și lucid diverse experiențe, ușor bizare,ale unor oameni diferiți,  a căror semnificație pe marginea absurdului se construiește în subtext.
Kate Morton, Fiica ceasornicarului
**
Foarte la modă acest gen astăzi, se ia un artist, un jalon cultural și se brodează o ficțiune în jurul lui. Nu însă toate cărție se ridică la nivelul reperului. Nu am putut identifica genul cărții. Prea multe povești, din epoci diferite, care se conectează la un moment dat, dar cam enervantă glisarea permanentă între epoci. Ba un pictor prerafaelit, ba o hoață de tip dickensian, ba idile contemporane, ba taine ale unei case, ba bijuterii dispărute, ba secrete de ceasornicar, ba... , ba...
John Green, Sub aceeași stea
***
Clasic în viață al scrierilor de tip young adult, John Green are talentul de a vorbi cu simțire și măsură despre boală, destine secerate prea devreme, demnitate. O carte frumoasă.
Florence Nightingale, Note on nursery
(citită în engleză)
****
Promotoare a igienei ca parte a tratamentului bolnavilor,  Florence Nightingale face o analiză critică a condițiilor mizere de trai din secolul 
al XIX-lea și, mai ales, a ignoranței în îngrijirea celor suferinzi. Am aflat multe lucruri (și m-am îngrozit) despre felul cum se trăia în acele vremuri. A cere cu energie să se aerisească camerele, să se verse oala de sub pat, să se schimbe așternuturile sau să se acorde importanță calității apei și a hranei pare ceva ciudat astăzi, dar iată că, până la ea, nimeni nu mai reușise să argumenteze atât de convingător aceste lucruri și să le impună în practică.
Emile Zola, Gervaise
*****
Roman din ciclul „Les Rougon-Macquart”, „Gervaise” spune povestea unei spălătorese și călcătorese care, prin hărnicie și rezistență, ajunge la un trai foarte bun, deschizându-și propria afacere, dar apoi pierde totul și moare în mizerie (de unde plecase) din cauza nesocotinței în relațiile cu bărbații, a lăcomiei și a suficienței. Excelentă radiografie a vieții clasei muncitoare a Parisului. Zola este unul dintre scriitorii mei preferați. 
Simone de Beauvoir, Toți oamenii sunt muritori
***
Povestea-cadru a vieții unei actrițe care cunoaște un bărbat diferit de ceilalți. Povestea propriu-zisă este de tip destinul unui nemuritor: personajul Fosca trăiește blestemul unui dar care îl scoate dincolo de condiția umană, imortalitatea. Comandant al unei cetăți, cu secole în urmă, el caută să atingă gloria, fericirea, să aducă binele familiei sale și oamenilor din jur, dar nu reușește. Chiar dacă este scrisă inteligent, prea multe scene istorice încetinesc ritmul și interesul lecturii, zic eu.
Margi Preus, Inimă de samurai
***
Carte pentru copii, despre un băiat japonez care naufragiază, este salvat pe o corabie și dus în America, pe la mijlocul secolului al XIX-lea. El nu înțelege ușor diferențele culturale dintre cele două civilizații. Se reîntoarce după unsprezece ani în țara natală. Este interesant pentru că are la bază o poveste reală (Manjiro a fost primul japonez ajuns în America) și pentru că este o poveste despre curaj și evoluție personală (din pescar, Manjiro ajunge vânător de balene).
Maria Metco, Contraste
**
Roman de debut, scris cu pasiune, în care există intrigă amoroasă, aventură, acțiune, satiră socială. Stilul oscilează între siropos  și  senzațional.
Gilbert Guilleminault, Blestemații. De la Cezanne la Utrillo            
***
Biografii ale unor pictori și sculptori celebri, scrise cu talent, din care am aflat multe lucruri. De exemplu, despre relația furtunoasă dintre Camille Claudel și Auguste Rodin sau despre muza impresioniștilor, la rândul ei pictoriță de talent și mamă a lui Utrillo, Suzanne Valadon.
Agatha Christie, Misterul crimei fără cadavru
****
Ca toate ale Agathei Christie, excelentă. Doar patru stele, pentru că Miss Marple este mai soft decât Poirot.
Aimee Molloy, O mamă perfectă
**
Bestseller polițist, are în centru dispariția unui copil, suspecte fiind, în principal,  mamele dintr-un grup de sprijin (există și un tată în grup), cu copii născuți în aceeași lună, care se întâlnesc periodic în parc. Copilul dispare când mama sa, după multe ezitări, acceptă să iasă, într-o seară, cu prietenele, la bar. Doar două stele pentru că e cam static și caracterele nu sunt prea bine fixate. O lectură de vacanță.
William Golding - Piramida                             
***
Spre deosebire de „Împăratul muștelor”, este mai puțin interesantă. E un roman de tinerețe, cu note autobiografice. Bine scris, dar subiect banal (primele experiențe ale unui tânăr...)
Fredrik Backman - Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău
***
O încadrez la genul agreabil, lectură pentru copii de data asta, față de „Un bărbat pe nume Ove”, însă la fel de ilustrativă pentru ideea de politically correct. Pe o scară de bloc, o bunică nițel crazy și cam dificilă își crește nepoata cu tot felul de povești pline de fantezie; fiecare locatar se dovedește legat într-un fel sau altul de viața bunicii și de poveștile ei. Mi-a plăcut pentru originalitate și umor, dar atât.
Alfred de Mussette - Confesiunea unui copil al secolului              
**
Inspirat din relația tumultuoasă a poetului cu scriitoarea George Sand, romanul reflectă iubirea romantică exaltată dintre un tânăr (copil al secolului) ce gustase din plin viața depravată a tinerilor la modă ai Parisului și o tânără femeie sinceră și devotată. Viața plină de excese și capriciile tânărului Octave îl fac să o chinuie pe Brigitte cu crizele sale de gelozie, astfel că infernul este aproape. Crizele în lanț, oricât de autentice la origine, plictisesc la un moment dat.
Colette,  Cheri. Sfârșitul  lui Cheri                               
****
Poveste de alcov franțuzească, în care Cheri, un tânăr cu o viață de gigolo, se îndrăgostește de prietena mamei sale, în care vede o femeie adevărată. Preocuparea pentru chiverniseală și pentru ascensiune socială este, de asemenea, tipic franțuzească. Scris dezinvolt, sentimental, demontează șabloanele sociale.
Feodor Mihailovici Dostoievski, Frații Karamazov        
*****
Ce poți spune în câteva rânduri? Prefer să nu spun nimic, atât de evidentă este valoarea cărții. Sau măcar atât: sub semnul instinctului, al rațiunii, al inimii, al răului sau al binelui, destinul omului este de a alege (în măsura în care este capabil) și de a-și asuma alegerea. Și de a ispăși, în cele din urmă, în această lume sau dincolo de ea.
Yann Martel,  Viața lui Pi                                
****
O carte alegorică, luxuriantă, incredibil de densă și de imaginativă, deschisă unei multitudini de interpretări. Patel, un adolescent indian a cărui familie deține o grădină zoologică, este derutat cu privire la alegerea unei religii. Familia vinde animalele și vrea să se mute în Canada. Dar vaporul se scufundă, iar el supraviețuiește, într-o barcă de salvare, 200 de zile alături de un tigru, o hienă, o zebră și o maimuță, ultimele trei murind pe parcurs. La sosire, relatarea lui Patel este considerată neconvingătoare, iar el o înlocuiește cu varianta în care animalelor le corespund oameni: un marinar, un bucătar, mama sa. Povestea ca formă de supraviețuire este doar unul dintre simbolurile cărții.
Arthur Miller,  Moartea unui comis voiajor
****
Piesă de teatru despre ipocrizie și criză a valorilor într-o familie americană tipică. Comportamentul fiilor este consecința vieții duble a tatălui și a tăcerii mamei. Criza familiei Loman este criza societății americane postbelice.
Sommerset Maugham, Robie
***
Cea mai importană scriere a lui S. Maugham, bildungsroman cu rădăcini autobiografice. Despre formarea unui tânăr medic londonez și dificultățile eliberării de o iubire nepotrivită, față de o femeie inferioară (Mildred, chelneriță). Îmi plac mai mult scrierile mai scurte, mai exotice ale lui Maugham: „Vălul pictat”, „Julia” etc.
Michael Ende, Momo
**
Nu mă prinde Michael Ende, iar „Momo”, spre deosebire de „Povestea fără sfârșit”, chiar mi-a displăcut. Începând cu personajul însuși, fetița mult prea înțeleaptă, Momo. Și cu rezolvarea în fantezie a unei povești care până la un punct mergea mai bine pe alegoric și moral.
Desmond Morris, Maimuța goală               
**
Maimuța goală este omul, desigur. O carte de popularizare a unor noțiuni de biologie, sociologie și evoluționism, care a făcut vâlvă prin anii '60, dar depășită astăzi. Nu îi neg umorul și dezinvoltura.
Simona Antonescu Fotograful curții regale
***
Pretextul este inedit, se pornește de la o serie de fotografii de epocă (reproduse în carte) și se țes poveștile personajelor reprezentate. Cu talent pentru fresca istorică, Simona Antonescu reconstituie aspecte ale Bucureștiului, dar și ale vieții rurale, pline de pitoresc și capacitate de invenție. Negustori, imigranți, prințese, croitorese, țărăncuțe, familia fotografului, Expoziția universală din Paris - formează un mozaic narativ minunat. Doar trei stele pentru că mi-a plăcut mai mult „Hanul lui Manuc”, de aceeași autoare.
Sofocle, Antigona
*****
Vina tragică în esența ei. Demnitate neclintită în alegerea între legile cerești și cele omenești. Esența eroismului și a sacrificiului feminin. Antigona, fiica lui Oedip, alege să încalce porunca regelui Creon de a-și lăsa fratele neîngropat (învins în luptă) și urmează legile zeilor și ale credințelor străvechi, cu prețul vieții.
Corneille,  Cidul
***
Păstrează prea puțin din „Cântecul Cidului” cel original, duce piesa spre conflictul sentimental, în detrimentul figurii eroice a Cidului. Conflict datorie-pasiune, specific epocii.
Aris Fioretos, Mary        
****
Din roman rămâne de neșters limpezimea soarelui și a mării de pe insula grecească în care sunt exilate femeile prizoniere în urma mișcărilor studențești  subversive din 1973 contra guvernului militar din Grecia. O tânără de 23 de ani este arestată pentru că nu dezvăluie legătura cu iubitul său activist și este deportată pe una dintre insule, împreună cu mai multe femei, în condiții greu de imaginat. Titlul „Mary” nu este întâmplător.
Bogdan Alexandru Stănescu,  Copilăria lui Caspar Hauser
***
B.A.Stănescu este o voce autentică a literaturii române de azi. În tente întunecate, sunt relatate experiențele unui copil/tânăr dintr-un cartier sărac al Bucureștiului, populat de personaje sordide, începând cu un tată vitreg și terminând cu interlopii cartierului. (Caspar Hauser este un personaj învăluit în mister, un tânăr german din secolul al XIX-lea care apare de nicăieri și afirmă că a fost crescut într-o celulă întunecată din care a scăpat. E menționat doar în titlu.)
Mateiu Caragiale,  Craii de Curtea-Veche             
***
Acest roman, considerat de unii cel mai bun din literatura română, nu m-a convins niciodată suficient și mi s-au părut de prost gust unele pasaje cu călătorii exotice și figuri materne diafane. Fondul simbolic este prea obscur, dar există un farmec de necontestat al bolgiilor Bucureștiului și al „noctambulilor” lui.
Pușkin,  Fata căpitanului               
****
Nuvelă sau mic roman de factură romantică, dar nu neapărat sentimental. Dincolo de imaginea lui Pugaciov, un  fel de haiduc fioros, dar drept cu cei care-i fac bine, m-a impresionat descrierea scenelor de atac al fortăreței, pline de cruzime, în care se descrie uciderea oamenilor în casele lor, scene care transmit autentic teroarea.
William Styron, Beznă vizibilă                 
***
O carte despre depresie, pe viu, și despre manifestările ei, scrisă de un autor consacrat.
Iv cel Naiv
Uibesc
****
Un poet de mare originalitate, dezinvolt, rafinat și inventiv, pe care nu știi unde să-l așezi, dar nu poți să nu-l „uibești”.