22 mai 2018

Patul lui Procust before „Patul lui Procust”

Frida Kahlo -The Dream The Bed


          Vă cer îndurare, dragi cititori, pentru anglicismul din titlu; vă asigur că nu din snobism l-am pus acolo, ci, cred, dintr-un spirit năstrușnic ce-mi dă târcoale uneori și mă determină să mă joc cu clișeele (life after life, school before school etc.).
            Luați articolul, dacă vreți, ca pe o ghicitoare literară.
            Tot căutând eu pe la mijlocul lui aprilie ceva de citit, într-o perioadă de penurie de cărți și de inspirație de lectură, am dat peste un destul de cunoscut roman românesc, în care, într-un mod neașteptat, în ciuda faptului că scriitorul, iubit de unii și privit cu condescendență de alții, este asociat cu provincialismul, am întâlnit două motive-cheie ale romanului românesc modern: patul lui Procust și concertul monden, ridicate, desigur, de Camil Petrescu și de Hortensia Papadat-Bengescu la standarde estetice superioare.
            M-am grăbit să cercetez problema, din punct de vedere cronologic, convinsă că iarăși voi putea demonstra faptul că unii scriitori adepți ai modernismului recurg la aplicarea teoriei imitației tale quale, servindu-se cu subiecte și motive de la alții (vezi https://cutia-cu-litere.blogspot.ro/2015/02/recitiri-si-deja-vu-uri-sau-cum-s.html), însă acest lucru s-ar putea aplica, iarăși, doar lui Camil Petrescu, nu și Hortensiei Papadat -Bengescu: romanul cu pricina a fost publicat în 1929, Patul lui Procust în 1933, Concert din muzică de Bach cu doi ani înainte, în 1927. Iată, deci, cum circulația motivelor, sau, poate, a ideilor în epocă și recurența unor realități obsedante ale timpului în operele literare, ne dau, ca în oglinzi paralele, o imagine mai complexă asupra unei epoci.
            Respectivul roman, cu tente autobiografice evidente, tratează teme ca nepotrivirea în cuplu, renunțarea tânărului intelectual superior la o iubire mare, care îi cere prea multă implicare și concesiile făcute societății reconfigurate după război; fresca acestei societăți din ce în ce mai snoabe, în care cultura servește puterea și afacerile, dispariția vechii elite intelectuale și decăderea unei vechi capitale cu valorile ei. Este un roman subiectiv, cu destul de multă introspecție. Ceea ce i se reproșează: sentimentalismul excesiv. Totuși, Lovinescu însuși își exprimă admirația pentru scriitor (un indiciu suplimentar: al doilea prenume al acestuia, puțin cunoscut, este Hipolit).
            Iată motivul procustian, într-o replică a personajului feminin:
            - (...) Eu nu te împiedic, Andi. De ce nu vrei să-nțelegi? Nu-ți altera poftele tale, nevoile tale, impunându-ți-le pe-ale mele. Noi doi ne iubim, dar nu suntem o singură ființă. Suntem doi oameni de sine stătători. Dragostea noastră nu trebuie să ne fie un pat ca al lui Procust; nu trebuie să ne mutilăm personalitățile noastre, ca să devenim identici. Asta distruge dragostea. Andi, dragă, eu respect ființa ta așa cum e. Numai să fii așa cum ești și-n fața mea. Să nu cauți niciodată să menajezi în mine susceptibilități imaginare. Să nu cauți să mă cruți. Dacă vei iubi pe altcineva, spune-mi fățiș: Nu te mai iubesc. Să ne despărțim curați...
            Concertul, pus la cale de sora protagonistului, cu scopul bine mascat de a-l apropia pe Andi de o veche iubire, nu aspiră să fie, în primul rând, un eveniment artistic de înaltă ținută, deși are ca vedetă pe o distinsă cântăreață de operă, ci urmărește consolidarea poziției în elită a organizatoarei și a familiei sale.  În ziare se vorbește despre „marele eveniment artistico-monden al acestei ierni”, care se așteaptă a fi un „regal artistic”, o apologie a familiei în plină ascensiune, iar când evenimentul are loc, el nu dezminte așteptările:
            Lojele și stalurile se pregătiseră pentru un fel de bal static: adică o expoziție de rochii. Nimeni nu socotea această serată de binefacere - cu toată reclama - ca un „regal muzical”, ci ca un pretext de găteală. Și-ntr-adevăr fusese o întrecere de toalete între cucoanele Iașului de după război. Sala fusese plină. Fanache Dobrescu adusese baroul, magistratura, clienții și băncile, iar domnul Iustin Danielescu, Universitatea. „Elita intelectuală a Iașului”, după expresia ziarelor, își „dăduse întâlnire” acolo.
          Cred că ați recunoscut deja romanul: Bal mascat de Ionel Teodoreanu.

19 mai 2018

Mergeți la muzeu! (II) Art Safari 2018 - cu banii dați la Art Safari, puteați vedea patru muzee



Ion Țuculescu, Privire din văzduh
          Am avut ocazia, mulțumită cuiva care mi-a oferit două bilete, să vizitez Pavilionul de Artă București - Art Safari 2018, din Piața „George Enescu” (11-20 mai), eveniment bine promovat în presă, modern și bine organizat, care și-a atins pe deplin scopul, acela de a aduce „în arenă” arta autohtonă, prin lucrări inedite din pictura și sculptura românească, alături de grafică, fotografie și alte arte vizuale, ateliere pentru copii și colaborări internaționale. Eu am văzut doar cele patru saloane expoziționale, însă manifestarea a fost mai complexă. Iată, de pe site-ul evenimentului (https://www.artsafari.ro/), ce cuprinde:
  • Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, Brâncuși, Paul Neagu, Ion Grigorescu, opere din muzee și colecții private. Curator Alina Șerban;
  • Pavilionul Central „Art on Stage”, Mircea Cantor/Louis Vuitton Foundation. Curator Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy;
  • „50 de pictori impresioniști din colecția BCR”, artă din tezaurul cultural BCR;
  • „Altceva despre Ceaușescu”, artă românească din Palatul Primăverii;
  • Art Safari Kids, artă pe înțelesul copiilor – copiii au ocazia să-și dezvolte creativitatea participând la ateliere de artă și tururi ghidate. Program educațional susținut de Metropolitan Life;
  • Programul Internațional, organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Suediei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și Forumului Cultural Austriac;
  • Nicolae Tonitza, Fată cu fundă roz
  • Art Talks – Program organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care va aduce în același loc artiști, curatori, colecționari, academicieni și profesioniști și publicul iubitor de artă.
            Departe de mine gândul de a respinge astfel de manifestări culturale, dimpotrivă, consider că sunt prea puține, că este nevoie de cât mai multe și mai diverse, mi-ar plăcea chiar să se permanentizeze un salon de artă de genul acesta, prin care artiștii se pot face cunoscuți publicului larg, iar fenomenul artistic poate dovedi că începe să funcționeze și la noi în mod firesc. De asemenea, sunt conștientă de efortul organizatorilor de a realiza acest eveniment la standardele internaționale pe care și le-au propus.
            Totuși, selecția de lucrări nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor (mele, cel puțin). Nu cred că am văzut mai mult de zece-douăsprezece lucrări de primă mână ca valoare, în principal acestea fiind cele ce figurează pe afiș. Chiar dacă erau multe lucrări ale pictorilor mai mult sau mai puțin consacrați, (50 de lucrări ale impresioniștilor români), nu toate erau reprezentative, ba chiar unele nu erau dintre cele prea reușite (niște mielușei ai lui Luchian, niște flori ale lui Ghiață etc.). M-au impresionat în mod deosebit Cap de copil de Constantin Brâncuși, Priviri din văzduh de Ion Țuculescu, Fată cu fundă roz de Nicolae Tonitza și Nicolae Vermont Portret de femeie. Dintre lucrările artiștilor din anii '60-'80, puține mi-au atras atenția, ele rămânând parcă ancorate în epoca lor, mai mult mi-au plăcut cele ale unor artiști contemporani (vezi pozele). Galeria forfotea de tineret, copii și părinți, persoane cunoscătoare sau pur și simplu iubitoare de cultură. Ce aș obiecta, totuși: spațiul este prea strâmt în galeria pictorilor impresioniști, nu te poți depărta la mai mult de 1 - 1,5 m de tablouri, distanță improprie unei bune receptări. De aceea, prefer muzeele și zic, iarăși: Mergeți la muzeu!
Matei Lăzărescu, Orizont interior
          Toată discuția pe care o fac aici este din perspectiva prețului biletelor. Un bilet la Art Safari, valabil o singură zi, costă 50 lei, un abonament pentru toată durata evenimentului 90 lei, un tur ghidat de maximum 10 persoane, cu durata de o oră 800 lei. Chiar am citit un comentariu negativ pe site că la ateliere copiii trebuie să fie însoțiți de un părinte/adult, care, însă, este obligat să cumpere bilet. Desigur, piața este liberă și oricine poate cere orice preț, pentru orice produs, artistic sau nu. Nu este ceva nefiresc ca pentru un eveniment unic, cu o durată limitată, să existe prețuri ridicate - la Romexpo, de exemplu, la diverse expoziții și saloane nu sunt deloc prețuri mici la bilete. Însă, la o simplă comparație, 50 de lei (aproape 11 euro!) par prea mult. Pentru comparație: Luvru - 17 euro, Uffizzi - 12/20 euro în funcție de sezon, Albertina Museum (Viena) 12 euro, British Museum este gratuit etc. Și ce vezi acolo! Nu 50-100 de tablouri în patru săli...  În plus, cam peste tot, tinerii din U.E. sub 26 de ani au acces gratuit în muzee. Asta ar însemna, de fapt, să ne aliniem la nivel european.
          Pe de altă parte, muzeele bucureștene de artă au început să se miște, să ofere prețuri mai accesibile și bilete combinate, un fel de semiabonamente, care chiar mi se par profitabile. De exemplu, la Muzeul Național de Artă al României preturile sunt:
·                              Galeria Naţională (Galeria de Artă Veche Românească + Tezaur + Galeria de Artă Românească Modernă): 15 lei
·                                 Galeria de Artă Europeană: 15 lei
·                                  Muzeul Colecțiilor de Artă: 15 lei
Nicolae Vermont, Portret de femeie
·                                  Muzeul K.H. Zambaccian: 10 lei
·                                 Muzeul Theodor Pallady: 10 lei
·                    Bilet combinat Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională: 25 lei
·                            Bilet combinat Muzeul Naţional de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească) + Muzeul Colecţiilor de Artă: 30 lei
·                            Bilet combinat Muzeul Național de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească), Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady (biletul este valabil timp de 7 zile): 50 lei 
·                         Spațiile istorice (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor): 20 lei
·                    Expoziţii temporare: între 4 şi 10 lei, în funcţie de expoziţie
            Așa că, dacă vreți într-adevăr să vă bucurați de opere artă, în condiții adecvate, la un preț accesibil și corect, mergeți la muzeu! Și nu doar în Noaptea Muzeelor, când înghesuiala și forfota mondenă ne abat de la ce este, într-adevăr, de văzut, ci oricând vreți să petreceți un timp cu adevărat de calitate.  


16 mai 2018

Henri Matisse - Les poissons rouges (1912) - Cum am explicat modernismul pornind de la un tablou





Henri Matisse, Les poissons rouges

            Se întâmpla deunăzi să mă frământ pentru a găsi o cale mai directă de a explica, în format sintetic (într-o singură oră!), unor adolescenți, cum e cu modernismul în literatură, care sunt cauzele lui, intenționând, dar reușind doar să ating razant subiectul, să le vorbesc despre descoperirea subconștientului, despre Freud, Jung, apoi despre fenomenologia lui Husserl și intuiționismul bergsonian, despre mutațiile pe care le-au produs în toată gândirea și arta secolului al XX-lea. Nebunie curată! Citiseră doar Arghezi și Blaga, vreo câteva poezii.

            Și atunci, printr-o fericită întâmplare, cum se petrece adesea (vezi coincidențele lui Jung), am dat peste tabloul lui Matisse și am știut că acesta va fi calea ce mai simplă de a-i lămuri, și așa a fost. Au privit, au observat, i-am ghidat în discuții. Iată câteva concluzii.

            Acvariul cu pești simbolizează adâncimea subconștientului/inconștientului, iar imaginea reflectată la suprafața apei, plată, deformată, nedefinită - planul conștiinței. Așezarea exact în mijlocul tabloului a vasului (compoziție ce poate părea naivă, simplistă față de, să spunem, plasarea pe secțiunea de aur) trimite la ideea că psihicul, cu adâncimea lui, devine chiar centrul preocupărilor artistului modern; folosindu-se de elementele universului exterior (acvariu, pești, plante), artistul comunică metaforic și simbolic aspecte esențiale ale universului său interior; arta modernă se caracterizează, deci, prin autoreferențialitate, reflexivitate.
            Faptul că „și un copil ar putea desena așa” exprimă opțiunea artistului modern de a recupera începuturile, experiența artei arhaice, naive, întoarcerea spre primitivism, spre arhetipuri, spre ceea ce zace în inconștientul colectiv, tendință proprie, de exemplu, expresionismului.
            Culorile tari, fără multe nuanțe, ce violentează privitorul (Matisse este considerat, după unele opinii, reprezentant al fauvismului), arată intenția artiștilor de a încalcă regulile obișnuite și de a propune alte principii estetice, potrivite noilor conținuturi - arta și literatura modernă șochează adesea privitorul/cititorul, îl solicită să vadă esențele, să iasă din zona de confort; realitatea nu mai este redată mimetic, ci reinterpretată, reconfigurată.
            Decorul este unul citadin, cu elemente de rafinament (mobilierul, balustrada).
            Starea vegetativă din mediul exterior, exprimată de plante, este  în contrast cu tensiunea latentă, cu pulsiunile subconștientului,  sugerate de mișcarea peștilor. Prezența orhideelor și a peștilor aurii exprimă faptul că există o atracție spre exotism în arta modernă, detectabilă în literatura simbolistă, de exemplu.
            Forma de cerc domină tabloul: a mesei, a vasului, a suportului -  și câtă bogăție de semnificații în simbolul cercului!...; există, de fapt, cinci cercuri sau inele, coaxiale pe verticală, în tablou!
            Scara invită la accesarea, din nou pe verticală, a altor planuri decât cel în care ne aflăm - superior/inferior.
            Peștii devin metafora revelatorie ale unei lumi tăcute, misterioase, formă primară a vieții apărute inițial în planul acvatic (să ne amintim meduzele pe care marea le plimbă sub clopotele verzi ale lui Ion Barbu); culoarea roșu-portocaliu și sugestia peștișorului „de aur” trimit la elementul foc, înțeles ca motor al vieții, al creației, la ideea de tezaur, miracol, iar apa, element complementar, apare drept matrice a energiilor creatoare, depozit al potențialităților, mediu al dizolvării formelor vechi și al renașterii la un nou stadiu.
          Ca reflexie în literatură a imaginii din tablou, iată un fragment arhicunoscut din  În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, în care naratorul plonjează  în adâncimile memoriei, făcând eforturi pentru a găsi „peștișorul de aur” al fericirii pierdute, trezite, în străfulgerarea unei clipe, de aroma și gustul madlenei:
            (...) simt cum tresare în mine ceva care se mişcă, ar vrea să se înalţe, ceva desprins parcă de pe fundul unei mări, de la o mare adâncime; nu ştiu ce este, dar urcă încet;  simt rezistenţa şi aud murmurul distanţelor străbătute. Desigur, ceea ce palpită astfel în adâncul meu este probabil imaginea, amintirea vizuală care, legată de acel gust, încearcă să-l urmeze până la mine. Dar ea se zbate prea departe, prea nedesluşit; abia dacă percep răsfrângerea neutră unde se confundă insesizabilul vârtej al culorilor răscolite; dar nu pot să desluşesc forma, să-i cer, ca singurului interpret cu putinţă, să-mi traducă mărturia contemporanului său inseparabil, gustul, să-i cer să-mi spună despre ce împrejurare anume, despre ce epocă din trecut este vorba. Va ajunge oare până la suprafaţa conştiinţei mele clare această amintire, clipa veche pe care atracţia unei clipe identice a venit să o cheme de atât de departe, să o tulbure, să o ridice din adâncurile mele? Nu ştiu. Acum nu mai simt nimic, s-a oprit, a coborât poate din nou; cine ştie dacă va mai urca vreodată din noaptea sa.