3 mai 2018

Piesa mea, „Mama e numai una!”, jucată cu succes la un festival studențesc de teatru

Azi am primit o veste bună: ultima dintre piesele mele, Mama e numai una!, a participat la festivalul studențesc Actfest din Galați, fiind jucată de trupa Bacteria H din Brașov, coordonată de George Lucian Ciobanu. Au luat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (Diana Zeynep Deoanga - rolul mamei) și cel mai bun actor in rol secundar (Stefan Rascanu, - rolul Costache). Am aflat că reprezentația a avut mare succes la public, care a aplaudat în picioare. Încă nu am fotografii cu spectacolul și actorii, doar afișul festivalului. Îi felicit din toată inima, iar mie mi-au adus multă bucurie, pentru că visul fiecărui autor dramatic este să-și vadă „copiii” pe scenă. Piesa o puteți (re)citi pe pagina Teatru a acestui blog.

Câteva date despre festival, din presa locală:

Sub egida Centenarului Marii Unirii, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi a organizat, în perioada 27 – 29 aprilie 2018, Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan ”ActFest”, ediţia a VI-a,
manifestare cultural artistică de gen la nivel naţional, sub formă de competiţie, la care participă trupele de teatru afiliate Caselor  de Cultură Studenţeşti din tară, anul acesta din: Brasov, Bucureşti, Ploieşti, Iaşi şi Galaţi. Juriul a fost format din: Victor Cilincă – scriitor, jurnalist, Cotidianul Viaţa Liberă, Galaţi; Vlad Vasiliu – actor, fost director al Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, Galaţi; Angela Ribinciuc – şef serviciu comunicare, promovare şi relaţii cu mediul socio-economic la Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi; Diana Tănase – Regizor de teatru, Bucureşti.
Spectacole participante:
1. “Ultimul tren” de Dana Mândru - Regia: George Lucian Ciobanu; Scenografia: George Lucian Ciobanu; Trupa: “Bacteria H”- C.C.S. Braşov
2.  “FUCK YOU, EU.RO.PA!” de Nicoleta Esinencu; interpretă: Liliana Budurcă; Teatrul studenţesc “Ludic ” CCS Iaşi
3. “Firfirică” , Autori: Stroe şi Vasilache - Regia: Antoneta Trifu; Scenografia: Antoneta Trifu;
Trupa: “Moft” - C.C.S. Ploieşti
4. “Mama e numai una!” după Nicoleta Ionescu - Regia: George Lucian Ciobanu; Scenografia: George Lucian Ciobanu; Trupa: “Bacteria H”- C.C.S. Braşov
5. Spectacol “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian - Regia: Radu Horghidan şi Toma Florin;
Scenografia: Rodica Gherghinoiu; Clasa de actorie, anul III – Prof. Toma Florin, Facultatea de Arte, Galaţi
6. “Dresoarea de fantome” de Ion Băieşu -  Regia: Vera Nacu; Scenografia: Vera Nacu;
Trupa: Teatrul studenţesc “Ludic” - C.C.S. Iaşi
7. “Trafic” după A.P. Cehov, adaptare de Eduard Haris - Regia: Marius Costache; Scenografia: T.S. Podul; Trupa: “Podul”- C.C.S. Bucureşti
8. “Cuplete din Constantin Tănase” după Constantin Tănase - Interpret: George Lucian Ciobanu; Regia: George Lucian Ciobanu;
9. “Călătorie” de Catana Marimar - Interpretă: Catana Marimar; Regia: George Lucian Ciobanu;
10. “25” de George Lucian Ciobanu - Interpret: George Lucian Ciobanu; Regia: George Lucian Ciobanu; Trupa: “Bacteria H”- C.C.S. Braşov
11. “Delir în doi, în trei, în câţi vrei...” după Eugene Ionesco - Regia: Vera Nacu; Scenografia: Vera Nacu Trupa: Teatrul studenţesc “Ludic”- C.C.S. Iaşi
12. “Kathie şi Hipopotamul”, de Mario Vargas Llosa - Regia: Diana Tănase; Spectacol de teatru în afara concursului