28 iunie 2018

„Moartea este sfârșitul unei închisori întunecate”- mormintele cavalerilor ioaniți din Valletta, Malta

          Odată ce intri în catedrala cavalerilor ioaniți, ai strania senzație că pășești pe o imensă masă de tarot, în care cărțile, perfect aliniate, au suferit o grozavă anomalie: a treisprezecea carte, Moartea, și-a ieșit din ramă, s-a multiplicat, și-a extins teritoriul și a contaminat celelalte simboluri. Niciunde nu mi-a fost dat să văd atâtea cranii, oase încrucișate, schelete cu coasa în mână reprezentate în artă, trâmbițându-și victoria asupra muritorilor, ca în Co-Catedrala Sf. Ioan din Valletta, Malta.

          Oricum, de cum îți propui să o vizitezi (și nu trebuie ratată), surprizele se țin lanț. Exteriorul acestei construcții închinate Sf. Ioan Botezătorul este foarte sobru, din piatra calcaroasă galbenă (limestone), ce alcătuiește însăși materia insulei, și pe care o întâlnești pretutindeni. Construită între 1572 și 1577, în stil manierist, a fost redecorată în interior în 1660, devenind astfel una dintre capodoperele arhitecturii baroce europene. Masivă, foarte sobră, are ceva din aerul unei piramide. Trei orologii decorează fațada: unul arată orele, altul zilele saptămânii, iar al treilea data. Obsesia timpului, a luptei cu timpul, se observă încă de aici.

          Pe cât de austeră este la exterior, pe atât de orbitor de fastuoasă este în interior. Practic, este placată în aur. Coloanele masive, cu arcade semicirculare, ce susțin structura navei centrale sunt atât de bogat ornamentate cu motive aurite, cruci malteze, coroane, încât rămâi fără cuvinte. Ai impresia că ai pătruns în peștera comorii lui Ali Baba sau în camera mortuară a  unui faraon. Ca și piramidele, această catedrală este o imensă casă a morții, unde gloria acestei lumi stă laolaltă cu spectrul trecerii în altă dimensiune. 405 este numărul mormintelor de cavaleri și înalți prelați, care acoperă întreaga suprafață a catedralei. Pe lângă acestea, numeroase fresce, tablouri (două, excepționale, aparținând lui Carravaggio), statui. Executate în marmură
de diferite culori, după tehnica pietre dure, pietrele tombale conțin blazonul celui decedat, înconjurat de motive alegorice, care dau știre despre faptele de arme, faima și onoarea acestuia, și inscripții în limba latină.

          Imaginile craniilor, a scheletelor ce apar pretutindeni țin de gustul barocului pentru macabru și dau dovadă de cât de aproape se simțea suflul morții în secolele al XVI-lea - al XVIII-lea.
          Am căutat destul de mult date despre aceste simboluri, fără a putea spune că am ajuns chiar până la esența lucrurilor. Ideea este că toate aceste reprezentări se referă la faptul că moartea nu era văzută de omul medieval drept un sfârșit, ci un stadiu intermediar și necesar pentru a avea acces la viața veșnică. Ea eliberează sufletul de trup și intermediază călătoria lui spre un alt stadiu. Să nu uităm că în religia  catolică există purgatoriul, acel spațiu al curățirii, al purificării de păcatele adunate în timpul vieții. Imaginile funcționează ca un memento mori, sau ca un vanitas vanitatum, denunțând viața ca iluzie, „fum”, moartea fiind înțeleasă ca o eliberare din închisoarea trupului și a acestei lumi.

          Iată câteva inscripții de pe aceste pietre funerare,care mi-au atras atenția în mod deosebit: 


          














Mors libera non dominabitur - Moartea va fi liberă, nu va fi dominată (de timp?) scrie pe, poate, cea mai interesantă dintre ele; Moartea sfărâmă ceasul cu o mână și ține o coroană în cealaltă; coasa este petrecută prin simbolul uroborus, șarpele care se autodevorează, care simbolizează unitatea primordială, ciclul nesfârșit al timpului și al universului. Uroborus a fost foarte important în simbolismul religios și mitologic și a fost folosit frecvent și în ilustrații alchimice (cf. wikipedia). Folosesc aici prilejul de a menționa, într-o formă simplificată,
faptul că scheletul corespunde, în alchimie, celui de-al doilea stadiu pe drumul desăvârșirii (magnum opus), acela de albedo, al curățirii, purificării, precedat de nigredo, al descompunerii și putrefacției și urmat de rubedo, al împlinirii depline (stadiul aurului, al găsirii pietrei filosofale).


          Claudit dum reserat -  Închide până când  deschide. Moartea pune capăt drumului vieții, ca apoi să deschidă drumul spre cele veșnice. Se poate observa secera care sfărâmă ancora ce ne ține legați de această lume.

          
          Venit hora eius, veniet et tua = a venit ceasul lui, va veni și al tău. Iarăși ceasul, ce conține, foarte intertesant, o hartă a Mediteranei, unde se află, în centru, Malta însăși. Avertismentul depășește individualul, devenind un mesaj urbi et orbi.


          La Morte e fin d'una prigione oscura (it.) = Moartea este sfârșitul unei închisori întunecate; pentru cel ce și-a vărsat sângele în fapte de arme, se sugerează pe blazon.

          
          Pe omul secolului al XXI-lea aceste reprezentări îl pot face să schițeze un zâmbet în colțul gurii, dat fiind amestecul de naivitate și grandoare barocă al imaginilor, însă unda funestă se insinuează, ne ajunge și ne invită să reflectăm, dacă nu la viața de apoi, măcar la epocile trecute și la misterele ce înconjoară încă acest ordin al cavalerilor de Malta.