Cutia cu Litere: Yves klein

„Ați privit vreodată un fluviu drept în ochi?” era o replică dintr-un scheci de demult, în care un pictor, care nu desenase nimic pe o pânză vopsită într-o singură culoare, îi băga în ceață pe privitorii deconcertați, neobișnuiți cu arta nonfigurativă. Ei bine, dacă mi-ar fi spus cineva că voi cădea în adâncă admirație privind un dreptunghi monocrom, aș fi crezut că își râde de mine. Și totuși, da, mi s-a întâmplat. Din tot Muzeul Național de Artă Modernă de la Centrul Pompidou din Paris, mi-a rămas, de neșters, impresia unui singur tablou, de un albastru intens, adânc, din care, privindu-l, nu te mai poți trezi. Absolut hipnotic. Se numește simplu, Blue, și este creația lui Yves Klein, pictorul care a rămas în istorie prin faptul că a inventat o culoare.

Albastrul său inconfundabil, un ultramarin profund și luminos în același timp, devenit, în 1960, marcă înregistrată sub numele IKB (Internațional Klein Blue) a fost obținut dintr-un amestec de pigmenți și rășini sintetice, de către artistul francez, în colaborare cu Edouard Adam, un furnizor de materiale de pictură din Paris. Amestecul special de rășini permite pigmentului suspendat în el să-și păstreze intacte proprietățile și să le pună în valoare la modul optim.

Blue

Yves Klein (1928 - 1962) a fost un artist greu de încadrat, considerat de către unii neodadaist, de alții postmodernist timpuriu. A fost unul dintre artiștii cei mai curajoși ai timpului său, nonconformist, perseverent în a-și susține ideile, care a înfruntat eșecurile, ridiculizarea, și a obținut, în cele din urmă succesul și recunoașterea internațională. Născut la Nisa, a crescut înconjurat de albastrul infinit al cerului și al mării. Încă de atunci, considera că liniile și formele care se ivesc în calea vederii (păsări în zbor, bărci) alterează culoarea pură. Mai târziu, a afirmat că formele și liniile între care omul trăiește constituie o închisoare, din care trebuie să se elibereze, pentru avea acces la esențe. Acest lucru, eliberarea de constrângerile formei și ale conținutului, caracterizează, de altfel, arta timpului, dacă ar fi să ne referim, în orizontul românesc, la poezia pură a lui Ion Barbu, la versurile lui Urmuz sau la teatrul lui Eugen Ionescu; poezia lui Man Ray, Edwin Morgan ori Christian Morgenstern sunt alte exemple de eliberare față de una sau alta dintre convențiile poetice (sens, formă, cuvânt), iar în pictură și sculptură exemplele sunt numeroase (Pablo Picasso, Marcel Duchamp, Juan Miró, Hans Arp, Piet Mondrian, Henri Moore, C. Brâncuși etc.) Poate nu este lipsit de interes să menționăm că Yves Klein a studiat judo și a petrecut un timp (1952-1954) în Japonia, fiind atras de spiritualitatea acestei țări.

Yves Klein a mers atât de departe cu experimentarea unor noi mijloace ale artei, încât a căutat să picteze cu aer, cu foc (fântâni în care, în loc de apă, a folosit flăcări albastre), a fost primul artist care a recurs la body painting, transformând modelele în adevărate pensule umane (ciclul de opere Antropometrie), a folosit forme artistice preexistente, vopsind în deja renumitul său albastru copii ale unor capodopere ale sculpturii clasice, a folosit obiecte naturale (bureți de mare) pe care le-a transformat în obiecte de artă sau le-a inclus în tablouri. Numele său este legat de noțiunile de performance art, minimal art, pop art, pentru care a fost un pionier. Poate că astăzi, când străbatem de câteva decenii drumul dechis de acești artiști, ceea ce a realizat el nu mai pare ceva ieșit din comun. Dar, dacă suntem acum aici, aceasta se datorează, fără îndoială, curajului și viziunii unor artiști ca Yves Klein.

Din fotografiile și filmele rămase, Yves Klein ne privește cu ochii unui iluzionist care ne invită să luăm parte la miracolele sale. Viața lui Yves Klein a fost una intensă și scurtă. A murit la vârsta de 34 de ani, în urma unui atac de cord. Ar fi împlinit anul acesta 90 de ani.

Culoarea sa, IKB, este astăzi folosită de casele de modă, ca o garanție a calității și a stilului.