Update Concertele lui André Rieu

Pe data de 12 iunie am fost la concertul din Piaţa Constituţiei, primul care fusese programat, norocoasă că am avut bilete (luate din martie) şi că, după o puternică ploaie de vară, la opt cerul era senin, căldura fusese înlocuită de o răcoare plăcută şi scaunele erau aproximativ uscate.

Lume multă, venită cu drag să asculte valsuri, arii din opere, să cânte şi să danseze, să se bucure de lucruri de calitate, servite într-un mod superprofesionist, chiar dacă se miza pe popularitate, valsurile fiind, prin natura lor compoziţii dansante, accesibile tuturor.

Repertoriul s-a axat mai mult pe muzică italiană sau germană/vieneză şi la final românească, ales după o bună documentare, iar fiecare moment a dovedit profesionalism maxim. Trei tenori, trei soprane, un grup vocal, invitaţii români - Gheorghe Zamfir, un grup de naişti şi unul de dansatori populari - au contribuit la reuşita spectacolului, care a ţinut trei ore, dintre care bis-urile, de vreo jumătate de oră, au fost absolut minunate.

Ce mi-a plăcut:

• că a venit cu scena cunoscută din videoclipuri, în formă de templu grecesc, cu tot aranjamentul, cu luminile puternice în nuanţe pastelate, roz, mov, bleu, care au devenit brandul său; sonorizarea a fost perfectă, pe ecrane s-au văzut foarte bine detaliile spectacolului.
• că orchestra şi-a făcut intrarea spre scenă pe jos, printre spectatori, pe ritmurile muzicii. Că au zâmbit tot timpul, că au avut superbele costume, potrivite cu muzica performată.
• că sunt, într-adevăr, deosebit de frumoşi şi de simpatici. André Rieu este în sine un tip extraordinar, un showman adevărat, un lider de orchestră şi un violonist remarcabil.
• că au creat atmosfera aşteptată de toată lumea, că românii au fost luaţi de val, s-au smuls prin puterea muzicii din vieţile lor mai mult sau mai puţin mărunte şi s-au simţit conectaţi la ceva mai mare şi mai frumos.
• că a fost invitat Gheorghe Zamfir. La apariţia lui, un val de dragoste şi de emoţie a ridicat toţi spectatorii în picioare. O merita maestrul, sunt foarte fericită că l-am ascultat live.
• că foarte multe doamne şi chiar copii din public purtau ii româneşti, care mai de care mai frumoase. Cred că cei din faţă au avut şi un steag tricolor.
• pe mine, trebuie să recunosc, m-a fascinat şi drona care filma şi zbura pe deasupra capetelor noastre ca un minuscul OZN cu doi ochi verzi şi doi roşii.
• că s-au deschis peluzele, astfel că, pentru un preţ mult mai accesibil, 5000 de spectatori s-au bucurat de muzică, pe terasele de verdeaţă din faţa Casei Poporului. Înţeleg că toate încasările din aceste bilete de la peluze au fost donate copiilor nevoiaşi din România.

A fost un show magnific, de la care toată lumea a plecat încântată. Mai vrem.

Concertele lui André Rieu

Nu sunt o persoană prea muzicală, dar ascult cu plăcere, din când în când, un concert cunoscut sau arii celebre. Nu mă aşteptam însă ca un artist şi producţiile sale muzicale să-mi inducă o asemenea stare de bucurie ca André Rieu şi Orchestra Johann Strauss pe care o conduce, aşa cum am simţit descoperind un videoclip postat pe Google. A picat ca un dar perfect de ziua mea, de Sf. Nicolae, căci am petrecut cel puţin o oră urmărindu-i concertele.

            André Rieu este extrem de carismatic, dirijorul prin excelenţă, cu ţinută impecabilă, eleganţă şi nerv, plete romantice, lavalieră (prinsă cu o broşă de invidiat, cel puţin Swarowski!) şi frac, plin de şarm la cei 65 de ani ai săi, cu ceva din Mel Gibson în privire. Ştie să-şi joace publicul şi să-l surprindă cu soluţii artistice spectaculoase şi mai ales ştie să ofere o prestaţie muzicală impecabilă. Cântă, de asemenea, la vioară, ceea ce îi aduce un plus de imagine.

            Orchestra sa este formată din multe femei, cam în număr egal cu bărbaţii. Frumoasele instrumentiste performează îmbrăcate în rochii  de epocă, vaporoase şi strălucitoare, în culori pastelate. Sunt adorabile cele ce cântă la oboi sau un soi de saxofon, în ţinuta aceasta, au şarm (repet cuvântul, n-am ce face, este singurul potrivit) şi umor şi parcă fiecare persoană din orchestră este un actor formidabil, care zâmbeşte la public şi la cameră.

            Fără a face rabat de la calitatea interpretării muzicii clasice, concertele sunt destinte unui public modern, destul de larg, dar cultivat, care doreşte un enterteinment mai elevat. Spectacolul câştigă prin elemente surprinzătoare: Mary Poppins zboară cu umbrela în mână pe deasupra publicului, Boleroul lui Ravel se termină în explozii înflăcărate, la Dunărea albastră, cântată la Schönbrunn, dansează vals atât de balerinii, cât şi de persoane din public, la Veneţia, în balcoane sunt plasaţi instrumentişti în costume de epocă. Filmările sunt excelent realizate, reuşind să inducă privitorului entuziasmul publicului.

            Trebuie să mărturisesc că am avut un moment de îndoială, în care am presupus că filmările din public sunt regizate, adică sunt făcute cu figuranţi. Pentru că n-am crezut că pot exista în realitate oameni atât de frumoşi, de îngrijiţi, de bine îmbrăcaţi, atât de cultivaţi, care să se bucure atât de deschis de viaţă în ceea ce are ea mai bun. Cred că m-am înşelat. Se pare că André Rieu şi Orchestra Johann Strauss vor veni în 2015 în România. Mi-ar plăcea să pot merge. Oare cât va costa biletul?