Art Nouveau: Kay Nielsen și lumea ilustrată a basmelor

            Scotocind, după obiceiul meu din ultima vreme, printre obiecte vechi, am dat peste tabloul din imagine, o reproducere, desigur, care m-a fermecat la modul absolut, prin melancolia și poezia pe care o degajă; am recunoscut imediat mâna unui maestru și, pentru că imaginea era semnată, atât pe desen, cât și dedesubt, am căutat repede pe internet să văd cine este autorul: Kay Nielsen, celebru (nu și la noi, din câte cunosc) ilustrator danez de la începutul secolului al XX-lea.
              Am achiziționat tablouașul făcându-mi - și nu prea - iluzia că semnătura ar putea fi autentică! Ar fi valorat 2000-3000 de lire!... Dar, după cum bănuiam, nu era, nici ea, decât tot un print...   Așa că valoarea se cam împarte la 1000! Este, totuși, un print vintage, de bună calitate. Desenul se intitulează, după basmul ilustrat, The Zephyre in the Grove și a fost inclus în volumul Powder and Crinolines din 1913, fiind realizat în tuș și acuarelă, așa cum se vede din fluiditatea liniilor și din transparența culorilor.

                 Frumusețea aventurii  a constat în descoperirea universului acestui artist Art Nouveau, de al cărui nume se leagă realizarea unor volume de excepție din epoca de aur a ilustrației, atunci când tehnologia tipografică s-a dezvoltat suficient încât să se poată realiza reproduceri color de calitate ale unor opere de artă.  Nielsen a ilustrat cărți ce cuprind  basme franțuzești (Powder and Crinolines), nordice (East of the Sun and North of the Moon), germane (Hansel and Gretel, and Other Stories by the Brothers Grimm), daneze (Fairy Tales by Hans Andersen) și arabe (Arabian Nights).

                Artistul s-a născut în 1886 la Copenhaga, într-o familie de actori, tatăl său fiind director de teatru, iar mama sa o renumită actriță la Teatrul de Stat.   

               A studiat arta la Paris, la Academia Julian și la Colegiul Collarossi, apoi a trăit câțiva ani în Anglia, la Londra, unde i s-a propus realizarea  primului volum amintit (1913). În același an, a colaborat la The Illustrated London News, cu desene pentru Cenușăreasa, Frumoasa adormită, Barbă-Albastră și Motanul încălțat, basmele lui Charles Perrault.  În perioada 1914-1924 a realizat și celelate lucrări mai importante, dar și decorurile unor piese de teatru.

                Între 1937 și 1941 a fost angajat de Compania Disney, unde a lucrat la numeroase proiecte, cele mai cunoscute fiind Fantasia și Little Mermaid, acesta din urmă nemaifiind produs în forma inițială.

                Întors  în Danemarca, a găsit cu greu de lucru, mai ales picturi murale. A murit în sărăcie, la 71 de ani, în 1957. (sursă:  wikipedia)

                Kay Nielsen este un artist reprezentativ pentru Art Nouveau, stil ce revine puternic  în atenția publicului de azi, iar ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la desenele lui este influența asiatică ce răzbate în jocul liniilor, în rafinamentul coloristic și în hieratismul compoziției, suprapusă peste gravitatea scandinavă, dusă uneori până la macabru.

O minune de tablou şi povestea lui

Flaming June, autor Frederic Leighton, 1895

În 2010, vizitând muzeul Belvedere (Lower Belvedere) din Viena, am văzut "pe viu" acest tablou, care m-a surprins şi m-a fascinat iremediabil. Deşi, iubitoare fiind a picturii, pot spune că am idee despre principalele capodopere în acest domeniu, nu cunoşteam acest tablou, nici din albume, nici din alte surse, iar de autorul său, pictorul englez Frederic Leighton, nu auzisem.       Opera se afla expusă în ultima sală a unei expoziţii Art Nouveau, dar mie mi se părea prea puţin produsul acestui curent, deşi atitudinea personajului, liniile spiralate, aspectul vegetal - aveam impresia că mă aflu în faţa unei imense camelii înflorite - justifica această apropiere. Culoarea, de o îndrăzneală extremă, acest oranj pur şi simplu, părea mai degrabă a sta sub semnul experienţelor impresioniste, iar chipul oarecum convenţional, atitudinea  statuară a personajului (postura a fost asemănată cu Noaptea lui Michelangelo) mă trimiteau la neoclasicsm.

Oranjul este o culoare dificilă, iar a ocupa mai mult de jumătate din tablou cu această culoare, într-o compoziţie central-simetrică este un pariu extrem, o nebunie! Titlul mi se pare, de asemenea, foarte modern, prin ambiguitate: Flaming June. (Iunie în flăcări sau June cea înfocată?) Frumoasa adormită pare ingenuă, dar e înconjurată de o aureolă de flăcări. Ce reprezintă aceste flăcări? Instinctele latente? Păcatul, ispita? Fundalul cu apele liniştite şi argintii, leandrul înflorit (interpretat ca plantă toxică, a morţii), balustrada şi umbrarul trimit la seninătatea lumii elenistice, dar canapeaua din prim-plan, cu drapajele maronii şifonate ne aduc în modernitate. Un tablou unic, al contrastelor, al confluenţei unor tendinţe diverse, bogat-simbolic şi de mare impact vizual.

Imaginea acestui original tablou m-a urmărit în timp, astfel că, alegând să scriu aici despre el, am căutat date şi am aflat lucruri interesante. Autorul său, Frederic Leighton (1830 - 1896), cunoscut drept Sir Frederic Leighton între 1878 şi 1896, a fost pictor şi sculptor, cunoscut mai ales pentru subiectele biblice, istorice sau clasice. A studiat la Academia de Artă din Florenţa şi a petrecut patru ani la Paris, unde i-a cunoscut pe Ingres, Delacroix, Corot şi Millet. În 1860 se întoarce la Londra, unde se alătură mişcării pre-rafaelite din pictură. Devine cavaler şi baronet. În 1896 primeşte titlul nobiliar, fiind primul pictor care este făcut pair, dar, după o singură zi, moare de angină pectorală.

Flaming June este pictată cu un an înaintea morţii sale (ulei pe pânză, cu dimensiunile 120x120 cm). Este considerată magnum opus al acestui artist. Actriţa Dorothy Dene este presupusul model al tabloului.

Opera, în mod cert, îşi depăşeşte epoca, fiind azi asimilată modernismului timpuriu. Tabloul nu s-a bucurat de succes în Europa, fiind preţuit la o licitaţie din 1960 la doar140 $, dar nici aşa nu s-a vândut. În 1963, Luis A. Ferré, industriaş şi politician costarican, ales guvernator cinci ani mai târziu, călătoreşte în Europa şi doreşte să achiziţioneze opere de artă pentru muzeul pe care îl înfiinţase în ţara sa. Găseşte acest tablou într-o galerie din Amsterdam, abandonat într-un colţ, şi îl cumpără cu 1000 $. Astfel, tabloul ajunge la Museo de Arte de Ponce din Costa Rica, în custodia căruia se află până în prezent. Astăzi este considerat o capodoperă, care ajunge doar "în turneu" în muzeele europene şi mă consider extrem de norocoasă că am putut-o vedea în original.