Muzeul Zambaccian - capodopere la ele acasă

Muzeul Zambaccian, situat pe strada cu același nume ce pornește din Piața Dorobanți, este un muzeu vechi, renumit, un reper al artei românești. Încă de când eram copil, am trecut de atâtea ori pe lângă el, am admirat linia arhitecturală a clădirii, statuile de la intrare, dar, până astăzi, nu îl vizitasem. Nu știu de ce. Îmi închipuiam că, fiind un  muzeu mic, ar conține opere nesemnificative. Total greșit! Am mai crezut, tot greșit, că Krikor Zambaccian a fost doar un negustor bogat, de mirodenii și covoare, care din când în când cumpăra opere de artă, punând semnul egalității între el și personajul Saferian Manigomian din romanul Bietul Ioanide al lui G. Călinescu, ce îl are, se pare, ca sursă de inspirație chiar pe Krikor Zambaccian.

Intrând în muzeu, te cuprinde, instantaneu, sentimentul de armonie, de tihnă, de viață bună și așezată, așa cum i-ar plăcea oricui să trăiască. Un salon vast, rectangular, înconjurat de o galerie de lemn frumos sculptat, spre care suie o scară largă, ce scârțâie ușor sub picioare, deși puțin mobilat, are ceva din pacea și sobrietatea unui vechi conac. Două bolți de uși, cu o fină tușă orientală în arcuirea lor, deschid perspectiva către biroul colecționarului și către celelalte încăperi. Pereții, pretutindeni, sunt împodobiți cu tablouri, în același mod echilibrat, spațiat, care te invită să acorzi atenția necesară fiecăruia, să simți interacțiunea unor grupaje tematice (cele patru nuduri de Theodor Pallady) sau să sesizezi vibrația specifică fiecărei colecții de autor (Luchian, Grigorescu, Petrașcu). Ceea ce te uimește este calitatea, valoarea artistică excepțională a fiecăruia dintre tablouri. Nu există nici măcar un tablou care să nu fie, în primul rând, frumos, viu, cald, să nu transmită o trăire bogată, fiecare în felul lui: de la portrete, la peisaje românești sau exotice și la natură statică. 90% sunt tablouri celebre, arhicunoscute. Am  regăsit, printre capodopere,  Lăutul al lui Tonitza, Autoportretul lui Pallady, Iarna la Barbizon a lui Andreescu, Țăranca torcând a lui Nicolae Grigorescu, Cimitirul tătăresc de la Balcic al lui Nicolae Dărăscu.  Se simte în toate mâna colecționarului, care a ales fiecare piesă cu grijă și dragoste. Krikor Zambaccian era un maniac. Iubea tablourile mai mult decât propria familie. Dacă ar fi fost să aleagă între a a da un tablou la care ținea foarte mult sau a i se tăia degetele de la mână, opta pentru tăierea degetelor - povestește Marcel Zambaccian despre unchiul său.

Revenind la Krikor Zambaccian, acesta provenea, într-adevăr, dintr-o familie de negustori armeni, dar  a fost preocupat de artă încă din copilărie și adolescență, când a început să colecționeze lucrări ale artiștilor contemporani. Pe timpul studiilor la Paris, frecventează mediile artistice ale impresioniștilor, îi cunoaște pe Matisse, Derain, Bonnard, Dufy. Întors la București, începe să-și contureze colecția, care crește an de an, cu lucrări ale artiștilor tineri: Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady și Ion Andreescu, apoi ale lui  Alexandru Padina, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu etc. A fost considerat un Mecena al timpului său, descoperind și lansând o mulțime de artiști, pictori și sculptori (muzeul cuprinde și sculpturi valoroase, de C. Brâncuși, Milița Petrașcu, Oscar Han, Corneliu Medrea, Dimitrie Paciurea). În 1947 a donat colecția statului român și s-a înființat muzeul ce-i poartă numele. A fost, de asemenea, un reputat critic de artă, autor a numeroase monografii ale artiștilor români. A inființat prima consignație de artă din București, deschizând pe Calea Victoriei un magazin de acest tip, numit Romarta.

Muzeul Zambaccian este deschis în fosta casă a colecționarului. Vizitându-l, înțelegi că rostul adevărat al unui tablou nu este acela de a sta aliniat într-un mare muzeu, impersonal, ci de a fi ales anume pentru a trăi într-o casă, în simbioză cu sufletul proprietarului său, iar Muzeul Zambaccian, casa Zambaccian cum ar fi cel mai potrivit s-o numim, comunică asta cel mai bine tuturor celor care îi calcă pragul.

Mergeți la muzeu! (II) Art Safari 2018 - cu banii dați la Art Safari, puteați vedea patru muzee

Ion Țuculescu, Privire din văzduh

          Am avut ocazia, mulțumită cuiva care mi-a oferit două bilete, să vizitez Pavilionul de Artă București - Art Safari 2018, din Piața „George Enescu” (11-20 mai), eveniment bine promovat în presă, modern și bine organizat, care și-a atins pe deplin scopul, acela de a aduce „în arenă” arta autohtonă, prin lucrări inedite din pictura și sculptura românească, alături de grafică, fotografie și alte arte vizuale, ateliere pentru copii și colaborări internaționale. Eu am văzut doar cele patru saloane expoziționale, însă manifestarea a fost mai complexă. Iată, de pe site-ul evenimentului (https://www.artsafari.ro/), ce cuprinde:

• Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, Brâncuși, Paul Neagu, Ion Grigorescu, opere din muzee și colecții private. Curator Alina Șerban;
• Pavilionul Central „Art on Stage”, Mircea Cantor/Louis Vuitton Foundation. Curator Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy;
• „50 de pictori impresioniști din colecția BCR”, artă din tezaurul cultural BCR;
• „Altceva despre Ceaușescu”, artă românească din Palatul Primăverii;
• Art Safari Kids, artă pe înțelesul copiilor – copiii au ocazia să-și dezvolte creativitatea participând la ateliere de artă și tururi ghidate. Program educațional susținut de Metropolitan Life;
• Programul Internațional, organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Suediei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și Forumului Cultural Austriac;



Nicolae Tonitza, Fată cu fundă roz

• Art Talks – Program organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care va aduce în același loc artiști, curatori, colecționari, academicieni și profesioniști și publicul iubitor de artă.

            Departe de mine gândul de a respinge astfel de manifestări culturale, dimpotrivă, consider că sunt prea puține, că este nevoie de cât mai multe și mai diverse, mi-ar plăcea chiar să se permanentizeze un salon de artă de genul acesta, prin care artiștii se pot face cunoscuți publicului larg, iar fenomenul artistic poate dovedi că începe să funcționeze și la noi în mod firesc. De asemenea, sunt conștientă de efortul organizatorilor de a realiza acest eveniment la standardele internaționale pe care și le-au propus.

            Totuși, selecția de lucrări nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor (mele, cel puțin). Nu cred că am văzut mai mult de zece-douăsprezece lucrări de primă mână ca valoare, în principal acestea fiind cele ce figurează pe afiș. Chiar dacă erau multe lucrări ale pictorilor mai mult sau mai puțin consacrați, (50 de lucrări ale impresioniștilor români), nu toate erau reprezentative, ba chiar unele nu erau dintre cele prea reușite (niște mielușei ai lui Luchian, niște flori ale lui Ghiață etc.). M-au impresionat în mod deosebit Cap de copil de Constantin Brâncuși, Priviri din văzduh de Ion Țuculescu, Fată cu fundă roz de Nicolae Tonitza și Nicolae Vermont Portret de femeie. Dintre lucrările artiștilor din anii '60-'80, puține mi-au atras atenția, ele rămânând parcă ancorate în epoca lor, mai mult mi-au plăcut cele ale unor artiști contemporani (vezi pozele). Galeria forfotea de tineret, copii și părinți, persoane cunoscătoare sau pur și simplu iubitoare de cultură. Ce aș obiecta, totuși: spațiul este prea strâmt în galeria pictorilor impresioniști, nu te poți depărta la mai mult de 1 - 1,5 m de tablouri, distanță improprie unei bune receptări. De aceea, prefer muzeele și zic, iarăși: Mergeți la muzeu!

Matei Lăzărescu, Orizont interior

          Toată discuția pe care o fac aici este din perspectiva prețului biletelor. Un bilet la Art Safari, valabil o singură zi, costă 50 lei, un abonament pentru toată durata evenimentului 90 lei, un tur ghidat de maximum 10 persoane, cu durata de o oră 800 lei. Chiar am citit un comentariu negativ pe site că la ateliere copiii trebuie să fie însoțiți de un părinte/adult, care, însă, este obligat să cumpere bilet. Desigur, piața este liberă și oricine poate cere orice preț, pentru orice produs, artistic sau nu. Nu este ceva nefiresc ca pentru un eveniment unic, cu o durată limitată, să existe prețuri ridicate - la Romexpo, de exemplu, la diverse expoziții și saloane nu sunt deloc prețuri mici la bilete. Însă, la o simplă comparație, 50 de lei (aproape 11 euro!) par prea mult. Pentru comparație: Luvru - 17 euro, Uffizzi - 12/20 euro în funcție de sezon, Albertina Museum (Viena) 12 euro, British Museum este gratuit etc. Și ce vezi acolo! Nu 50-100 de tablouri în patru săli...  În plus, cam peste tot, tinerii din U.E. sub 26 de ani au acces gratuit în muzee. Asta ar însemna, de fapt, să ne aliniem la nivel european.

          Pe de altă parte, muzeele bucureștene de artă au început să se miște, să ofere prețuri mai accesibile și bilete combinate, un fel de semiabonamente, care chiar mi se par profitabile. De exemplu, la Muzeul Național de Artă al României preturile sunt:

·                              Galeria Naţională (Galeria de Artă Veche Românească + Tezaur + Galeria de Artă Românească Modernă): 15 lei

·                                 Galeria de Artă Europeană: 15 lei

·                                  Muzeul Colecțiilor de Artă: 15 lei

Nicolae Vermont, Portret de femeie

·                                  Muzeul K.H. Zambaccian: 10 lei

·                                 Muzeul Theodor Pallady: 10 lei

·                    Bilet combinat Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională: 25 lei

·                            Bilet combinat Muzeul Naţional de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească) + Muzeul Colecţiilor de Artă: 30 lei

·                            Bilet combinat Muzeul Național de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească), Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady (biletul este valabil timp de 7 zile): 50 lei 

·                         Spațiile istorice (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor): 20 lei

·                    Expoziţii temporare: între 4 şi 10 lei, în funcţie de expoziţie

            Așa că, dacă vreți într-adevăr să vă bucurați de opere artă, în condiții adecvate, la un preț accesibil și corect, mergeți la muzeu! Și nu doar în Noaptea Muzeelor, când înghesuiala și forfota mondenă ne abat de la ce este, într-adevăr, de văzut, ci oricând vreți să petreceți un timp cu adevărat de calitate.  

„Cumințenia pământului”, sculptura lui Constantin Brâncuși, trebuie văzută

Am ținut să văd „pe viu” Cumințenia pământului, pentru că, așa cum am mai scris pe aici, dintre artele plastice iubesc sculptura în mod deosebit. Și pentru că am profitat de expoziția de la Muzeul BNR pentru a avea acces mai ușor într-una dintre cele mai frumoase clădiri din București, pentru care, în restul timpului, e nevoie de programare.  Așteptările mi-au fost întrecute de calitatea organizării: amabilitate, discreție, materiale promoționale splendide, bun-gust în amenajarea sălii, filtru de pază la intrare, totul la standarde internaționale. Erau destul de mulți vizitatori, pentru acest unic exponat de excepție.

„Cumințenia pământului”   are un magnetism  greu de descris în cuvinte și imposibil de transmis în fotografii; contrariază și fascinează,  intrigă și atrage și nu-ți poți lua ochii de la ea. Este statică, dar atât de dinamică în ceea ce exprimă; urâtă după gustul comun, dar excepțională artistic; cunoscută parcă dintotdeauna, dar înspăimântător de necunoscută; arhaică, dar atât de modernă...  Iar toate poveștile din jurul ei sunt atât de bogate și de interesante, încât de trei zile nu mă mai satur citind și descoperind. Iată doar câteva aspecte mi-au reținut atenția:

Contextul este unul foarte important: realizată în 1907, în Franța, marchează un moment de cotitură în creația artistului, când Constantin Brâncuși părăsește atelierul lui August Rodin; reprezintă ruptura de influența impresionistă și abordarea unei  noi estetici, cea a modernismului, 1907 fiind și anul când sculptorul  intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp, Fernand Léger.

Ce reprezintă statueta? Desigur, o femeie, un nud, dar atât de diferit de ideea obișnuită de nud! Corpul este adunat, într-o postură ghemuită, cu membrele  bine ținute sub control: picioarele alipite, brațele încrucișate. Este postura în care acțiunea este refuzată, în favoarea concentrării meditative, la fel ca în rugăciune. Ceea ce intrigă este poziția capului, ridicată, cu privirea către exterior, către lume, nu către sine. Corpul, fin cizelat,  este adus la postura de liniște, de nemișcare, condiție a ridicării și a eliberării spiritului, reprezentat de postura capului.  Și totuși: capul este atât de surprinzător, prin impresia de neterminat, de prelucrare rudimentară, de asimetrie, de primitivism chiar. Dacă ar fi să comparăm „Cumințenia pământului” cu delicatețea diafană a sculpturii „Somnul” (1906) de exemplu, se exculde ceea ce unii, neavizați, ar putea considera nepriceperea artistului de a crea frumosul, ci rezultă clar intenția de a transmite o altă viziune asupra scopului artei.  Sculptorul pare să fi surprins procesul, nedefinit încă, al nașterii spiritului, în zorii civilizației, când rațiunea începe să se contureze, nedesprinsă încă de modul de gândire magic. Arta modernă își propune să se reîntoarcă la izvoarele civilizației arhaice, după cum Brâncuși însuși mărturisește: „Cuminţenia pământului... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!" 

De ce ar fi spiritul reprezentat de o figură feminină?  Capul este apropiat de forma cubică a pietrei, trăsăturile cioplite cu aparentă stângăcie, plate, ochii fără pupile, asimetrici, nasul ce pare ciobit, ca al statuilor antice deteriorate sunt foarte asemănătoare celor ale Sfinxului, prin hieratismul lor.  Și să ne amintim că Sfinxul era o ființă mitologică feminină, așa cum știa și Eminescu: Sfinx pătrunsă de-nțeles. De aici, de la un Sfinx feminin și până la ideea misterului feminin nu mai e decât un pas... Femeia  bivalentă, care atrage prin corp, dar care are un spirit enigmatic, arhaic, care sperie spiritul cartezian al bărbatului prin dimensiunile abisale din care izvorăște și cu care rămâne mereu în contact. Pentru că Brâncuși a făcut referire la Isis, am mers pe această pistă, care nu m-a dezamăgit.  La un moment dat mi-am pus problema posturii neobișnuite a femeii. În prima secundă m-a dus cu gândul la mumiile îngropate în postură fetală, dar iarăși capul și ochii deschiși m-au contrazis. Mi-am pus chiar problema dacă se poate sta așa (eu, una, nu am reușit!). Nu e nici în genunchi, nici pe vine (cam ca gânditorul de la Hamangia), nici turcește, nici măcar în lotus.  Unde credeți că am găsit reprezentarea acestei posturi? În hieroglifa egipteană a zeiței Isis!!! Părul însuși este stilizat, în linii paralele, tăiat drept la spate, amintind  pieptanatura egipteană.  Vorbind de Isis și de vălurile ei, Brâncuși face, desigur, aluzie la cartea care făcuse vâlvă în deceniile anterioare, „Isis dezvăluită” (1877) a Helenei Petrovna Blavatsky, lucrare controversată, dar care a influențat cercetările asupra subconștientului de la începutul secolului al XX-lea.

De ce Cumințenia Pământului? A pământului probabil pentru că zeițele feminine erau divinități htoniene; ele trimit la ideea de adânc, de irațional. Cumințenie probabil pentru impresia virginală a statuii (nu sunt de părere că se inspiră din reprezentări ale zeițelor fertilității, pentru că, așa cum spune Brâncuși, păstrează vălul, feminitatea nu este dezvăluită, ci protejată, păzită de gesturile închise). Și pentru impresia de calm, de greutate, de stabilitate a trupului, peste care se așază, enigmatic, spiritul. Sunt convinsă că interpretările sunt infinite...

Materialul este, iarăși, foarte interesant: un bloc de piatră despre care Brâncuși afirma că l-a descoperit în catacombele Parisului, calcar crinoidal, adică păstrător al unor relicve, fosile de crinoide, echinoderme în formă de floare (crini-de-mare). Ce este special? Asocierea femeii cu ideea de arhaic, de începuturi ale vieții.

Povestea  proprietății asupra statuii m-a interesat adiacent: ea a fost expusă  la Expoziția Tinerilor Artiști din București în 1910. Citez, în continuare din  Evenimentul zilei : Realizată în 1907, „Cumințenia Pământului", alături de opere precum „Sărutul" și „Rugăciunea", marchează cea mai apreciată perioadă de creație a lui Brâncuși. Sculptura este în prezent evaluată la aproximativ 20 milioane de euro şi există cel puţin şase cumpărători dispuşi să o achiziţioneze dacă guvernul român nu s-ar fi decis să o cumpere.

Opera a avut, de-a lungul istoriei, doi proprietari, familia inginerului Gheorghe Romașcu, un bun prieten al lui Brâncuși, care i-a vândut direct lucrarea acestuia și în perioada comunistă statul român, care a luat în mod abuziv "Cumințenia Pământului", expusă timp de 50 de ani, la Muzeul Național de Artă a României.

Gheorghe Romașcu a cumpărat "Cumințenia Pământului" de la Brâncuși, în 1911. „Există și o scrisoare originală creată de mâna și creierul lui Brâncuși care se adresează în România unor organizatori de expoziție cu precizarea clară că ar dori ca la ieșirea din expoziție lucrarea să îi fie dată inginerului Romașcu. („Cumințenia Pământului") a participat în 1912 la o expoziție care a cam șocat pentru că ieșea din standarde", declara pentru AGERPRES reprezentantul Casei Artmark, Valeriu Sângeorzan. În 1957, regimul comunist a luat în mod abuziv lucrarea, pe care a expus-o în Muzeul de Artă al României. În 2012, în urma unui proces lung, opera a fost retrocedată moștenitorilor lui Romașcu. (http://www.evz.ro/cine-sunt-proprietarii-cuminteniei-lui-brancusi-ce-reprezinta-celebra-sculptura-si-care-este-valoarea-reala-a-acesteia.html)

Starea statuii: Ajunsă la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), sculptura s-a „bucurat” de atâta atenţie şi de „condiţiile necesare de conservare” încât a ajuns să fie crăpată. Fisura s-a petrecut la prima ieşire din ţară a ei, în anii ‘60, motiv pentru care i s-a făcut un soclu. Statuia a fost restaurată înainte de anii ‘70. La cutremurul din 1977 a fost iarăşi fisurată şi restaurată ulterior. (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/09/va-oferi-ministerul-culturii-20-milioane-de-euro-pentru-cumintenia-pamantului-de-brancusi/). Cât de trist!

În concluzie,  vă sfătuiesc să mergeți să vedeți această capodoperă (cred că se poate vizita gratis până pe 11 iulie), deoarece impactul artistic este puternic și doar așa poveștile ce se țes în jurul acestui subiect de maxim interes își capătă cu adevărat sensul.