Inspirație

„Inspirație! Autor: cutiaculitere

Ura! M-a nominalizat Hyperliteratura! (evident, n-am și câștigat!)

Imagine preluată de pe site-ul revistei Hyperliteratura

          M-am obișnuit cu victoriile mici. Nu, nu le disprețuiesc deloc, dimpotrivă, mă bucur din suflet, pentru că îmi confirmă talentele mele...  mici. Mici și împrăștiate. Ca niște bibelouri sau suvenire (desigur, mici) aduse din locuri mari și frumoase.  Îmi plac concursurile și provocările de acest gen și am învățat că, dacă nu te bagi tu singur, nu te aruncă nimeni în ele. Iar cele mai frumoase sunt cele în care nu te cunoaște nimeni și se întâmplă să fii apreciat. 

          Ca să fiu la obiect: se poate observa, cu ochiul liber, că, pe coloana din dreapta a blogului de față, a apărut  o imagine albastră foarte drăguță prin semnificația ei: Blog de carte finalist al concursului organizat de revista Hyperliteratura, 2016, de care sunt foarte mândră. 

           Cum a fost posibil și despre ce e vorba? Hyperliteratura este o prestigioasă revistă online care promovează literatura la standarde de înaltă calitate. Citind într-o zi pe Facebook despre concursul de bloguri de carte, am înscris și eu Cutia mea cu litere, într-o pornire spontană. Mi s-a părut foarte bună și generoasă ideea organizatorilor de a „băga în seamă” pe cei care, la nivel individual, scriu despre cărți. Am vrut mai mult să știu cine sunt ceilalți. S-au înscris 50 de bloggeri și, după prima etapă de jurizare, am avut surpriza de a afla că mă număr printre cei 12 finaliști, primind astfel dreptul de a pune respectiva imagine pe blog. Evident, nu am ieșit între cei premiați, Cutia cu litere necorespunzând multor criterii (frecvența postărilor, prezența în Social Media, design, funcționalitate etc. - eu, sincer, nu m-aș fi plasat mai sus de locul 45!) Deci atuul meu a fost doar calitatea articolelor, ceea ce mă bucură și mai mult. Am intrat pe blogurile participanților și am admirat  diversitatea și ingeniozitatea materialelor, precum și complexitatea blogurilor.  M-au încântat și m-au inspirat. Îi felicit pe toți! 

           Îi puteți găsi pe link-ul:  https://hyperliteratura.ro/cel-mai-bun-blog-de-carte-2016-editia-1/, iar la ediția viitoare poate vom fi mai mulți și mai buni.

          Mulțumesc, Hyperliteratura!

Nu doar o lectură de vacanță: Daniel Pennac - Necazuri cu școala

Când am cumpărat sus-numita carte, publicată de Editura Polirom, mă gândeam că se apropie vacanța și că ar fi cazul de o lectură plăcută, chiar ușoară. Auzisem de scriitor, cred că la un curs numit Cercurile de lectură, de unde și impulsul spontan de a-l citi. Titlul, destul de fidel tradus, mă trimitea, într-o naivă aproximare, greșită, desigur, la   Recreația mare a lui Mircea Sântimbreanu.  Citind, însă, am descoperit o carte lucidă, răscolitoare, de mare impact prin mesajul său despre educație.

Prima parte este înșelător amuzantă, pare o carte de amintiri, autoironică și melancolică, ce ar fi putut să se intituleze, foarte bine, Memoriile unei loaze, căci „loază” este cuvântul cu care se descrie autorul, în primii (și nu numai) ani de școală. Tonul aparent glumeț are, însă, subtext. Trezit la realitate în ultimii ani ai școlarității, prin efortul și dedicația a patru profesori cu vocație, Daniel Pennacchioni  - pe numele real  -  ajunge la rândul său profesor, un profesor care cunoaște, din proprie experiență, calvarul elevului care „nu înțelege”, umilințele pe care le îndură, din partea familiei, a colegilor și a profesorilor, rușinea pe care o înăbușă, revoltele acestuia, drumurile greșite care îl tentează.

Partea eseistică virează,  în a doua parte a romanului, către o extrem de lucidă privire asupra mutațiilor suferite de mediul de viață al tinerilor în epoca actuală, o dată cu mutațiile din societatea însăși, cu răsturnarea de valori adusă de globalizare și consumerism.

Citind paginile scrise despre elevii lui Daniel Pennac, mi-am amintit de filmul franțuzesc  Class (Entre les murs, un film bazat pe romanul scriitorului și jurnalistului francez François Béaugadeau în colaborare cu Laurent Cantet, premiat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2008 și premiul  Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2009. Versiunea engleză apare sub titlul Class) care, de asemenea, sfâșie vălul oricărei iluzii și al oricărui clișeu romanțat de pe imaginea școlii contemporane.

 Școala lui Pennac are elevi de extracție multietnică, de la periferii, cu un comportament pe marginea delincvenței, agresivi și opaci, conviși că „profii ne smintesc de cap!”. Lectorul primește un duș rece, căci se vede pus în fața întrebării pe care autorul însuși, în calitate de educator, și-o pune cu maximă seriozitate: ce e de făcut?

Prin figura emblematică  a lui Maximilien - un tânăr de culoare care îl acostează într-o seară pentru a-i cere un foc, poate și pentru a-l agresa ori jefui, dar care se repliază când îl recunoaște drept profesorul său - scriitorul realizează portretul elevului-problemă,  derutat, fără șanse reale de integrare, agresor și victimă în același timp. De aici pornește o analiză necruțătoare a societății, a ipocriziei cu care se închid ochii în fața problemelor  educației și  se împing mereu mai către periferie, marginalizarea mergând, amar-ironic, mână în mână cu exploatarea,  considerată drept  „pitorească” (cool), a acestui model de tineri în cinematografie, muzică, modă etc.

Cartea lui Daniel Pennac a primit, în 2007, premiul Renaudot.