 |
| Frida Kahlo -The Dream The Bed |
Vă cer îndurare, dragi cititori, pentru anglicismul
din titlu; vă asigur că nu din snobism l-am pus acolo, ci, cred, dintr-un
spirit năstrușnic ce-mi dă târcoale uneori și mă determină să mă joc cu
clișeele (life after life, school before
school etc.).
Luați
articolul, dacă vreți, ca pe o ghicitoare literară.
Tot
căutând eu pe la mijlocul lui aprilie ceva de citit, într-o perioadă de penurie
de cărți și de inspirație de lectură, am dat peste un destul de cunoscut roman
românesc, în care, într-un mod neașteptat, în ciuda faptului că scriitorul,
iubit de unii și privit cu condescendență de alții, este asociat cu
provincialismul, am întâlnit două motive-cheie ale romanului românesc modern:
patul lui Procust și concertul monden, ridicate, desigur, de Camil Petrescu și
de Hortensia Papadat-Bengescu la standarde estetice superioare.
M-am
grăbit să cercetez problema, din punct de vedere cronologic, convinsă că iarăși
voi putea demonstra faptul că unii scriitori adepți ai modernismului recurg la
aplicarea teoriei imitației tale quale,
servindu-se cu subiecte și motive de la alții (vezi https://cutia-cu-litere.blogspot.ro/2015/02/recitiri-si-deja-vu-uri-sau-cum-s.html),
însă acest lucru s-ar putea aplica, iarăși, doar lui Camil Petrescu, nu și
Hortensiei Papadat -Bengescu: romanul cu pricina a fost publicat în 1929, Patul lui Procust în 1933, Concert din muzică de Bach cu doi ani
înainte, în 1927. Iată, deci, cum circulația
motivelor, sau, poate, a ideilor în epocă și recurența unor realități obsedante
ale timpului în operele literare, ne dau, ca în oglinzi paralele, o imagine mai
complexă asupra unei epoci.
Respectivul
roman, cu tente autobiografice evidente, tratează teme ca nepotrivirea în
cuplu, renunțarea tânărului intelectual superior la o iubire mare, care îi cere
prea multă implicare și concesiile făcute societății reconfigurate după
război; fresca acestei societăți din ce în ce mai snoabe, în care cultura
servește puterea și afacerile, dispariția vechii elite intelectuale și
decăderea unei vechi capitale cu valorile ei. Este un roman subiectiv, cu
destul de multă introspecție. Ceea ce i se reproșează: sentimentalismul
excesiv. Totuși, Lovinescu însuși își exprimă admirația pentru scriitor (un
indiciu suplimentar: al doilea prenume al acestuia, puțin cunoscut, este
Hipolit).
Iată
motivul procustian, într-o replică a personajului feminin:
- (...) Eu nu te împiedic, Andi. De ce nu
vrei să-nțelegi? Nu-ți altera poftele tale, nevoile tale, impunându-ți-le
pe-ale mele. Noi doi ne iubim, dar nu suntem o singură ființă. Suntem doi oameni
de sine stătători. Dragostea noastră nu
trebuie să ne fie un pat ca al lui Procust; nu trebuie să ne mutilăm
personalitățile noastre, ca să devenim identici. Asta distruge dragostea.
Andi, dragă, eu respect ființa ta așa cum e. Numai să fii așa cum ești și-n
fața mea. Să nu cauți niciodată să menajezi în mine susceptibilități imaginare.
Să nu cauți să mă cruți. Dacă vei iubi pe altcineva, spune-mi fățiș: Nu te mai
iubesc. Să ne despărțim curați...
Concertul,
pus la cale de sora protagonistului, cu scopul bine mascat de a-l apropia pe
Andi de o veche iubire, nu aspiră să fie, în primul rând, un eveniment artistic
de înaltă ținută, deși are ca vedetă pe o distinsă cântăreață de operă, ci urmărește
consolidarea poziției în elită a organizatoarei și a familiei sale. În ziare se vorbește despre „marele eveniment
artistico-monden al acestei ierni”, care se așteaptă a fi un „regal artistic”,
o apologie a familiei în plină ascensiune, iar când evenimentul are loc, el nu
dezminte așteptările:
Lojele și stalurile se pregătiseră
pentru un fel de bal static: adică o expoziție de rochii. Nimeni nu socotea
această serată de binefacere - cu toată reclama - ca un „regal muzical”, ci ca
un pretext de găteală. Și-ntr-adevăr fusese o întrecere de toalete între
cucoanele Iașului de după război. Sala fusese plină. Fanache Dobrescu adusese
baroul, magistratura, clienții și băncile, iar domnul Iustin Danielescu,
Universitatea. „Elita intelectuală a Iașului”, după expresia ziarelor, își
„dăduse întâlnire” acolo.
Cred că ați recunoscut deja romanul: Bal mascat de Ionel Teodoreanu.
