Istoria poate fi savuroasă: Constanța Vintilă-Ghițulescu „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750 -1860”

sursa foto: Internet

Constanța Vintilă-Ghițulescu este doctor în istorie și civilizație, cu studii la București și la Paris, actualmente cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, profesor asociat la Facultatea de Sociologie a Universității din București și unul dintre cei mai competenți specialiști în civilizație română premodernă.
Este autoarea unei serii de cărți de mare interes:
Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750-1860 (Humanitas 2015), Evgheniți, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernități românești 1780-1860 (Humanitas 2013), În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea (Humanitas, 2004, 2011 - premiul de debut „Prometeus" al revistei România Literară - 2004, premiul „Nicolae Bălcescu" al Academiei Române, premiul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă şi Artă a Academiei Române - 2005, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România - 2005); Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească 1750-1830, (Humanitas, 2006, 2012), Evgheniţii - roman (Humanitas, 2006). A fost, de asemenea, consultant pentru filmul de mare succes Aferim! al lui Radu Jude.

Citesc acum „Patimă și desfătare...”, ca urmare firească a lecturilor din ultima vreme. Este o extraordinară radiografie a societății românești din epoca fanariotă și postfanariotă, foarte necesară pentru înțelegerea nu doar a eforturilor  pe care le-a presupus trecerea întregii societăți din Țările Române de la stilul de viață apropiat de cel oriental la exigențele civilizației de tip occidental, atât de necesară pentru evoluția noastră, dar, mai ales, în cazul meu, pentru înțelegerea literaturii din acele timpuri (de fapt a lacunelor majore ale literaturii!...) și a celei de mai târziu, care se inspiră din epoca amintită. Scrisă cu un stil inspirat din parfumul epocii, din zicerile lui Anton Pann și din vorbele de duh ale poporului, autoarea îmbracă munca minuțioasă de cercetare, de zece ani petrecuți în arhive, într-o formă atrăgătoare, într-un caftan de duminică pe care nu putem să nu-l admirăm.
S-a scris mult și de către persoane mai avizate decât mine despre autoare și lucrările sale. De aceea, pentru a nu repeta ceea ce presa a subliniat de mult, mă limitez a face doar o călduroasă recomandare de lectură tuturor celor interesați să știe mai multe despre cine suntem și de ce suntem astfel.

ISTORII SECRETE: TITANICUL (Microficţiune)

10 aprilie 1912

Agentul H21 călătorea incognito, ocupând cabina nr. 115 a Titanicului. Ducea cu sine documente diplomatice de maximă importanţă, prin care Tripla Alianţă încerca să-şi extindă relaţiile către puternicele cercuri politice nordamericane.

Margaretha Geertruida Zelle, căsătorită MacLeord, şi bodyguardul său bine înarmat se îmbarcaseră la bordul Titanicului sub identitatea unei perechi de evrei proaspăt căsătoriţi. Margaretei, acest rol îi părea deosebit de dificil, căci era foarte diferit de stilul de viaţă care o consacrase: depenentă de lux, de bijuteriile extravagante, de dansurile orientale, era socotită o adevărtă regină a Belle Époque. Acum, total îmbrăcată, cu chipul învăluit şi fără urmă de machiaj, era imposibil să fie recunoscută. Rudy, bodyguardul, nu-i permitea să iasă din cabină neînsoţită, decât cel mult o jumătate de oră, pe înnoptat. Când s-a produs dezastrul, la orele 23.40, Margaretha se afla singură pe punte. Cuprinsă de panică, a rupt-o la fugă spre bărcile de salvare. Rudy şi docmentele s-au scufundat pentru totdeauna în apele întunecate ale oceanului. Misiunea eşuase. Peste doi ani avea să izbucnească războiul. Deşi Margaretha s-a întors la vechile ei ocupaţii, nu a fost niciodată iertată. Acuzată de spionaj, frumoasa agentă dublă H2 (Mata Hari) a fost condamnată la moarte şi împuşcată în 1917.