Pe Mihai Eminescu nu
înțeleg să-l omagiez altfel decât citindu-i scrierile și apropiindu-mă, pe cât
se poate, de lumea lui.
Astăzi, mai mult, l-am
evocat răsfoind două minunate volume care mi-au fost dăruite mai demult de către cineva pentru care nu aveau atâta ecou (neprețuit
dar!), ce cuprind facsimile ale manuscriselor lui Eminescu. M-am cufundat în
corespondența
lui Mihai cu Veronica
și am simțit vibrația peniței poetului în
scrisul mărunt și caligrafic. Deși nu era prima dată când le citeam, formulele
Dulcea mea amică, Dulcea mea Doamnă,
Draga mea copilă, Dulce Veronică, Doamna mea, Dragă și dulce fată sau
Dragul meu suflet m-au tulburat din nou,
m-au cufundat în melancolie, în amară meditație asupra veacului prozaic și
lipsit de eleganță în care trăim, căci ce femeie se mai poate lăuda cu o
adresare atât de romantică și de gentilă în mesajele electronice, mult mai eficiente
de altfel, din ziua de azi?
Poate că este un gest de indiscreție să citim aceste scrisori, atât de
intime; mă cuprinde sfiala rostind în gând numele de alint pe care se adresau
unul altuia:
Veronică, Veronicuță, Cuță, Momoțel,
Momoți, respectiv
Eminul meu, Mițule,
Mițicule, dar se vădește aici omenescul,
frumosul, lumina din sufletul lui Eminescu, fapt care
pe el, care s-a temut atâta de posteritatea superficială și meschină, poate
l-ar consola. Lucruri banale sunt spuse cu atâta rafinament și
sinceritate,
cu duioșie și drăgălășenie,
cum numai un îndrăgostit adevărat le poate spune
: Fetițule dragă, Nu te supăra dacă nu-ți scriu numaidecât după
ce-ți primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat
frigurile versului și vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta
de aici îți trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez
va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi
geloasă de el, fetițul meu cel gingaș și mititel, și nu te-i supăra că nu-ți
scriu imediat, nici că nu-ți scriu mult. Cred că e un gen
cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e
senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu
ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele - graziosa -
graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn și trează și mă
plec ei ca robul din "O mie și una de nopți". Emin) Sub cuvintele de încheiere ce
promit mii de sărutări (Te sărut de mii
de ori, Moț, și iar, și iar și te rog să-mi păstrezi locul din inimă) se
așterne semnătura cu bucle ronde: Emin.
Astăzi nu pot și nu vreau
să fiu doctă. Spun doar atât:
Au fost odată, demult, doi oameni care s-au iubit. Care au fost târâți de
valurile și vâltorile vieții. Care s-au născut în același an și au murit în
același an, mult prea tineri și prea nedrept. Și asupra cărora prea mulți s-au crezut și se
cred îndreptățiti să ridice piatra. Citind
scrisorile lui Eminescu, descoperi o poveste de iubire adevărată.
