Rumi, un mistic al iubirii (versuri)

 

 

 

 

 

 

 

 

Iubirea a spus

Ştii ce eşti?

Eşti un manuscris al unei scrisori divine,

Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.

Acest univers nu este în afara ta.

Priveşte în tine;

tot ceea ce vrei să fii

Eşti.

Ascultă secretul din profunzimea

versurilor...

Şi lasă-l să te ducă unde vrea...

Nu uita de sfatul meu

Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi

Am renunţat la toate.

Acum scriu poezie.

Gândul meu, inima mea, viaţa mea

Îi aparţin Lui.

Toate aceste trei cuvinte

Le-am cuprins într-unul singur:

Iubire.

Îndrăgostiţii au religia lor.

Singurul lor crez este Iubirea.

Prin dragoste

Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,

Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.

Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,

Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.

Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.

Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.

Un sărut pe care îl dorim

Există un sărut pe care îl dorim

întreaga noastră viaţă, atingerea

spiritului de trup. Apa mării

imploră perla să-şi spargă scoica.

Iar crinul, cu câtă pasiune

are nevoie de o iubită sălbatică! În

noapte, deschid fereastra şi îi cer

lunii să vină şi să-şi apese

faţa de a mea. Respiră în

mine. Închide uşa vorbelor şi

deschide fereastra iubirii. Luna

nu intră pe uşă, ci numai pe fereastră.

 

* * *

Inima este ca o lumânare

Plină de dorinţa de a arde.

Luată de lângă preaiubitul ei

Aspiră să fie una cu El.

Despre Iubire nu poţi să înveţi nimic.

Iubirea vine pe aripile graţiei.

 

* * *

Limpezimea din centrul bobului de rouă

schimbă totul. Acum dragostea mea

nu mai are margini.

Ai auzit, se spune că există

o fereastră care se deschide de la

o minte către cealaltă; dar dacă nu există

perete, nu există nevoia de a construi o fereastră – sau un zăvor.

Constrângerea divină și libera voință

Noi suntem o harpă. Tu faci ca să răsune.

Nu-i tânguirea noastră. Tu gemi pe-ale ei strune.

Un nai suntem. Cântarea din noi - e de la Tine.

Noi munți suntem. Strigarea din noi - e de la Tine.

Un joc de șah noi suntem, cu-nfrângeri și victorii.

De tine-au fost stârnite, la capătul prinsorii.

Noi cine suntem, Suflet al sufletelor, cine

de mai suntem în viață alăturea de tine?

Noi suntem neființe. Suprema Ta ființă

la ce-i menit pieirii s-apară-i dă putință.

Noi suntem lei puternici, dar lei țesuți pe steaguri,

ce vântul îi împinge-nainte, în șiraguri.

Vădită li-e năvala, dar nevăzut e vântul.

O, nevăzutu-acesta să nu-și mai curme-avântul (...)

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română - Cum am citit volumul

          A ajuns la mine de curând, sub forma unui dar (probabil că așa a și fost gândit de către editura Nemira, dată fiind ilustrația copertei, asemănătoare unei felicitări, ca un posibil dar frumos de sărbătorile de primăvară),  acest volum inspirat, ce cuprinde poeme de dragoste.

Recunosc  că, deși l-am văzut în librării, nu mi l-aș fi cumpărat, din bănuiala că pe cele mai multe dintre poezii le voi fi citit în volume sau pe net. Cu toate acestea, volumul m-a surprins într-un mod plăcut prin materialul propus și concepția originală. Marius Chivu și Radu Vancu, inițiatorii antologiei, două nume care nu mai au nevoie de prezentare, nu s-au dezmințit și au realizat un puzzle poetic inteligent, care te prinde și care, prin alăturarea de mozaic a pieselor, le pune într-o lumină neașteptată și te provoacă la lectură.     

          Așa că m-am jucat astfel: am început să citesc, la întâmplare, poezii, acoperind numele poetului, încercând să ignor chiar titlul în prima fază, și am lăsat versurile să mă izbească prin forța cuvintelor.  M-am străduit, cu succes de cele mai multe ori, să ghicesc, mai ales la cele mai puțin sau deloc cunoscute, epoca și curentul. A meritat din plin acest joc, căci am citit cu ochiul inocentului, m-am plimbat, la pas, printr-o pădure de inventare poetice și formule literare, cu mirare, ca și cum le-aș fi întâlnit prima dată.

          Ce diferit este discursul iubirii în timp, ce pendulare între retorică și antiretorică! Cât sentiment și cât manierism, ce convenții și ce îndrăzneli de a le sparge! Ce reașezări ale receptării celor vechi în secolul XXI și ce tatonări în primirea celor noi! Cât de vii sunt și astăzi, după două secole versurile: În rai fără tine e moarte e gheață!/ Și-n iad lângă tine e bine! e viață (Nicolae Văcărescu), câtă dulceață în cuvintele Te privesc de atâta timp cu ochi tandri de măgăruș (Tristan Tzara), câtă transparență intelectuală în Ea era fumoasă ca umbra unei idei (Nichita Stănescu), câtă naivitate jucată în  Afară plouă laic și-aș vrea să fii aici/ Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie (Emil Brumaru), câtă asumare desperată în postmodernistele cuvinte  Am propus să ne petrecem luna de miere în tramvai (Cristian Popescu)! S-au scris, probabil, tratate despre incipiturile poetice, și eu constat, acum, ca pe un  fapt evident: o poezie bună - autentică, tensionată liric - se cunoaște chiar de la primele cuvinte. Te captivează, te aruncă așa, ca la tenis, între confirmare și surpriză, te uluiește, te rătăcește în labirintul ei printre coridoare și porți, uneori îți dă și o cheie, te intrigă, te provoacă să o citești iar și iar.

          Antologia este o reușită editorială și sper să deschidă o serie în această direcție, căci sunt multe lucruri de preț în sipet ce așteaptă să fie  puse în galantar cu talent, într-o formulă atrăgătoare, așa ca pentru cititorul de azi.