La Bookfest, la vânătoare de cărți

          Am reușit să ajung ieri la Bookfest, mai după-amiază, pentru a evita aglomerația de la primele ore ale frumoasei zile de 1 Iunie. 

          Mi s-a părut mai restrâns decât alte dăți târgul, dar mai aerisit, mai bine organizat, cu o ofertă într-adevăr interesantă și cu reduceri substanțiale la majoritatea editurilor. Eu m-am oprit mai ales la standurile cu cărți de ficțiune.

          Din start, am ales, cu entuziasm maxim,  Alfred Jarry - Ubu, o ediție absolut minunată a operei acestui precursor al teatrului absurd; e suficient să spun că este îngrijită de Romulus Vulpescu (traducere, studiu introductiv, note și comentarii, copertă, prezentare grafică) pentru a înțelege că poartă girul excelenței. Cuprinde cele patru piese: Ubu rege, Ubu încornorat, Ubu pe colină, Ubu înlănțuit, plus Almanahul Ilustrat al lui dom' Ubu și alte scrieri adiacente, cu ilustrații alb-negru și câteva planșe color, ce respectă edițiile originale. Este  publicată la Editura Paralela 45. Am fost plăcut impresionată să văd mai multe persoane cumpărând-o, cu același entuziasm ca și mine.

           Am mai luat: 

• Tracy Chevalier (cunoscută mai ales pentru Fata cu cercel de perlă) - Simetria de temut, roman despre pictorul și poetul William Blake; 
• Jostein Gaarder, unul dintre scriitorii mei preferați pentru copii și adolescenți - Misterul cărților de joc; 
• William Golding - Piramida, roman cu tentă autobiografică; 
• Emmanuel Roblѐs - Norma; 
• Jaques Chessex - Căpcăunul;
• Henri-Pierre Roché - Jules și Jim (după care a realizat un film superb François Truffaut, în 1962) 
• vreo patru cărți polițiste (Rodica Ojog-Brașoveanu, Olimpian Ungherea, Kristina Ohlsson), care nu au mai încăput în poză. 

„Bătrânii” și marea: Ernest Hemingway, William Golding

Hemingway și familia sa

           Întotdeauna m-a uimit un lucru: cum un scriitor cu adevărat bun te poate face să citești zeci, sute de pagini despre lucruri care, în viața de zi cu zi, nu te interesează deloc sau poate chiar îți repugnă.  

           Asta mi s-a întâmplat mai demult cu o carte a lui Ernest Hemingway, și nu e vorba despre binecunoscuta parabolă din „Bătrânul și marea”, ci despre ultimul lui roman, „Insulele lui Thomas Hudson”, inspirat din viața sa în Cuba; personajul, un pictor retras pe o insulă,  își învață băieții veniți în vacanță să pescuiasă minunații pești-spadă și alte soiuri de pești uriași, scene care se transformă în adevărate probe inițiatice pentru tinerii fii. Există atâta bucurie, atâta pasiune, atâta luptă, atâta onoare și glorie ascunse sub confruntarea cu „monștrii” apelor, încât  ai vrea să fii și tu acolo, ai vrea să-ți simți și tu mâinile zdrelite pe undiță, să lupți și tu până la epuizare pentru a scoate la lumină acele splendide fiare. În a doua parte, însă, acești excepționali copii, proaspăt glorificați prin  izbândă, mor într-un accident de avion, dovadă că viața nu ține cont de coerența mitului și a poveștilor. De când am citit „Insulele lui Thomas Hudson”(„Insule în derivă” în altă traducere), îmi imaginez viața ideală ca aceea de la ferma la care trăia pictorul, cu libertatea și bucuria ce se degajă din paginile volumului, asta în contextul în care eu însămi nu am pescuit niciodată și nici nu o voi face, căci nu mă atrage prea mult apa cu adâncurile ei.

Ernest Hemingway

          O altă carte care m-a impresionat, în alt fel de data aceasta, tot prin zecile de pagini în care este descris oceanul, este „Martin cel avid”, a scriitorului englez William Golding, în care, cu cruzimea caracteristică, descrie lupta cu valurile a unui naufragiat căzut de pe un vapor torpilat de un submarin german în timpul războiului. Acuitatea senzațiilor, sălbăticia apei, suferința protagonistului, stările confuze de conștiință sunt descrie cu atâta precizie, că nu poți să nu le citești cu implicare și groază. Chris Martin se salvează nu pe o insulă exotică, asemenea lui Robinson Crusoe, ci pe o stâncă golașă din Atlantic, unde nu are adăpost și hrană și se zbate zile în șir, fără succes, pentru a supraviețui și a fi salvat; insula se dovedește a fi o parabolă a Purgatoriului.

      
          Cei doi scriitori și-au valorificat propria experiență de viață, căci Hemingway prinde primul pește la doi ani, îndrumat de tatăl său, iar pescuitul îi va rămâne o pasiune pentru toată viața; William Golding, la rândul său, a luat parte, în Marina britanică, la debarcarea din Normandia și la operațiunea de scufundare a unui crucișător german.

P.S. Cei doi nu erau chiar așa bătrâni când au scris cărțile respective, W. Golding avea 45 de ani cînd a scris „Martin cel avid”, iar  Ernest Hemingway avea 53 de ani când a scris „Bătrânul și marea” („Insulele lui Thomas Hudson” a apărut postum). Ei sunt cunoscuți însă mai ales cu pozele mai târzii; Hemingway a luat premiul Nobel în 1954, iar Golding în 1983.

P.P.S. Ar fi trebuit, desigur, să-i menționez, de la noi, pe Radu Tudoran și pe Jean Bart. Poate în alt articol.

       

William Golding

       

William Golding