Muzeul Zambaccian, situat pe strada cu același nume
ce pornește din Piața Dorobanți, este un muzeu vechi, renumit, un reper al
artei românești. Încă de când eram copil, am trecut de atâtea ori pe lângă el,
am admirat linia arhitecturală a clădirii, statuile de la intrare, dar, până
astăzi, nu îl vizitasem. Nu știu de ce. Îmi închipuiam că, fiind un muzeu mic, ar conține opere nesemnificative.
Total greșit! Am mai crezut, tot greșit, că Krikor Zambaccian a fost doar un
negustor bogat, de mirodenii și covoare, care din când în când cumpăra opere de
artă, punând semnul egalității între el și personajul Saferian Manigomian din
romanul Bietul Ioanide al lui G.
Călinescu, ce îl are, se pare, ca sursă de inspirație chiar pe Krikor Zambaccian.
Intrând în muzeu, te cuprinde, instantaneu, sentimentul
de armonie, de tihnă, de viață bună și așezată, așa cum i-ar plăcea oricui să
trăiască. Un salon vast, rectangular, înconjurat de o galerie de lemn frumos
sculptat, spre care suie o scară largă, ce scârțâie ușor sub picioare, deși
puțin mobilat, are ceva din pacea și sobrietatea unui vechi conac. Două bolți
de uși, cu o fină tușă orientală în arcuirea lor, deschid perspectiva către
biroul colecționarului și către celelalte încăperi. Pereții, pretutindeni, sunt
împodobiți cu tablouri, în același mod echilibrat, spațiat, care te invită să
acorzi atenția necesară fiecăruia, să simți interacțiunea unor grupaje tematice
(cele patru nuduri de Theodor Pallady) sau să sesizezi vibrația specifică fiecărei
colecții de autor (Luchian, Grigorescu, Petrașcu). Ceea ce te uimește este
calitatea, valoarea artistică excepțională a fiecăruia dintre tablouri. Nu
există nici măcar un tablou care să nu fie, în primul rând, frumos, viu, cald,
să nu transmită o trăire bogată, fiecare în felul lui: de la portrete, la
peisaje românești sau exotice și la natură statică. 90% sunt tablouri celebre,
arhicunoscute. Am regăsit, printre capodopere,
Lăutul
al lui Tonitza, Autoportretul lui
Pallady, Iarna la Barbizon a lui
Andreescu, Țăranca torcând a lui
Nicolae Grigorescu, Cimitirul tătăresc de
la Balcic al lui Nicolae Dărăscu. Se
simte în toate mâna colecționarului, care a ales fiecare piesă cu grijă și dragoste. Krikor Zambaccian era un maniac. Iubea
tablourile mai mult decât propria familie. Dacă ar fi fost să aleagă între a a
da un tablou la care ținea foarte mult sau a i se tăia degetele de la mână,
opta pentru tăierea degetelor - povestește Marcel Zambaccian despre unchiul
său. 
Revenind la Krikor Zambaccian, acesta provenea, într-adevăr,
dintr-o familie de negustori armeni, dar a fost preocupat de artă încă din copilărie și
adolescență, când a început să colecționeze lucrări ale artiștilor
contemporani. Pe timpul studiilor la Paris, frecventează mediile artistice ale
impresioniștilor, îi cunoaște pe Matisse, Derain, Bonnard, Dufy. Întors la
București, începe să-și contureze colecția, care crește an de an, cu lucrări
ale artiștilor tineri: Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu,
Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady și Ion Andreescu, apoi ale lui Alexandru Padina, Ion Țuculescu, Corneliu
Baba, Alexandru Ciucurencu etc. A fost considerat un Mecena al timpului său,
descoperind și lansând o mulțime de artiști, pictori și sculptori (muzeul
cuprinde și sculpturi valoroase, de C. Brâncuși, Milița Petrașcu, Oscar Han,
Corneliu Medrea, Dimitrie Paciurea). În 1947 a donat colecția statului român și
s-a înființat muzeul ce-i poartă numele. A fost, de asemenea, un reputat critic
de artă, autor a numeroase monografii ale artiștilor români. A inființat prima
consignație de artă din București, deschizând pe Calea Victoriei un magazin de
acest tip, numit Romarta.
Muzeul Zambaccian este deschis în fosta casă a
colecționarului. Vizitându-l, înțelegi că rostul adevărat al unui tablou nu
este acela de a sta aliniat într-un mare muzeu, impersonal, ci de a fi ales anume
pentru a trăi într-o casă, în simbioză cu sufletul proprietarului său, iar
Muzeul Zambaccian, casa Zambaccian cum ar fi cel mai potrivit s-o numim,
comunică asta cel mai bine tuturor celor care îi calcă pragul.
