Margaret Atwood este un nume față de care am avut o reticență până de curând, pornind de la ideea preconcepută a asocierii termenului de bestseller mai degrabă cu literatura de consum. Citisem, ocazional, fragmente din diferite scrieri ale autoarei, care mi-au consolidat impresia aceasta și, deci, am evitat să investesc timp și bani în cărțile ei. La Târgul Gaudeamus, însă, am achiziționat, volumul Povestea slujitoarei, publicat de Grupul Editorial Art, Editura Paladin, a cărui lectură mi-a infirmat impresia inițială. Ce m-a convins să o fac? Faptul că am văzut pe lista de pariuri a premiului Nobel de anul acesta numele Margaret Atwood, destul de bine cotat, și mi-am zis că, dacă tot am scris despre mulți nobeliști pe aici, ar fi normal să stăpânesc mai bine subiectul.
Cunoscuta scriitoare canadiană imaginează, în acest roman, o lume pe dos, o distopie, plasată în Statele Unite (New York - după cum ghicim la un moment dat), în care fanatismul religios, menit să pună capăt unui lanț de dezastre ecologice și mișcări de emancipare a femeilor care duc la alterarea moralei, la anularea rolului bărbaților și, mai ales, la scăderea bruscă a natalității, vine la putere în urma unei lovituri de stat prin care se instaurează un regim teocratic totalitar, Republica Galaad, condusă de Fiii lui Iacob; în consecință, drepturile femeilor sunt anulate în cea mai mare măsură, cu justificare în pasaje bine alese și tendențios interpretate din Vechiul Testament (Atunci Rahila a zis către Iacob: „Iat-o pe roaba mea Bilha; intră la ea, și ea va naște pe genunchii mei și printr-însa voi avea și eu copii”). Astfel, elitele, formate din comandanți și soțiile lor, cupluri infertile în majoritatea cazurilor, au dreptul de a lua în casa lor tinere slujitoare, substitute, cu rolul strict de a procrea. Condiția lor se aseamănă mai mult unei detenții, iar importanța lor nu o depășește pe aceea a unui animal de companie. Ele poartă veșminte de culoare roșie și un acoperământ de cap în formă de pâlnie, „aripi”, care le împiedică să privească alte chipuri. Dacă nu aduc pe lume un copil, luat, desigur, de soții, sunt schimbate după doi ani. Servitoarele obișnuite, numite Marthe, poartă costume verzi, soțiile - albastre, comandanții - uniforme negre. Cărțile au fost distruse, conversația permisă se reduce la câteva formule de tip: Binecuvântat fie Rodul, Slavă Domnului, Sub privirea Lui, până și firmele magazinelor sunt alcătuite doar din imagini, nu și din cuvinte, toate de sorginte biblică. Slujitoarele în roșu nu mai au nume, ci se numesc în funcție de stăpânii lor: Ofglen, Offred, Ofwarren (a lui Glen, a lui Fred, a lui Warren). Ceremonii stranii, ritualuri de naștere bazate pe incantații, fără anestezie sau asistență medicală, nunți în grup, între tineri care nu se cunosc (nevestele fiind „alocate” din oficiu, fete de 14-15 ani, pentru a avea cât mai mult timp să nască urmași), Salvări, adică execuții publice prin spânzurare ale celor ce încalcă regulile, toate atenționează asupra efectelor terifiante ale totalitarismului.
Offred, eroina cărții, ajunge în această situație deoarece fusese în viața reală anterioară căsătorită cu un bărbat divorțat, cu care avusese și o fiică, iar aceste căsătorii, ce nu mai sunt recunoscute, dovedesc cel mai bine puterea de procreare a femeii. Ea își pierde familia când toți trei încearcă să fugă în Canada și sunt prinși. După un stagiu de pregătire pentru o asemenea condiție (Offred este din prima generație de slujitoare), sub îndrumarea unor „mătuși” atroce, cu rolul de a frânge voința tinerelor, ea ajunge în casa unui comandant, căsătorit cu o fostă vedetă TV. Flash-back-urile au un rol important în roman, mama tinerei fiind una dintre figurile de militante pentru drepturile femeilor care întruchipează, însă, și excesele acestor mișcări. Ea va sfârși în Colonii, unde soarta celor exilați este să curețe deșeuri toxice.
Acolo unde există reguli, există și cei care le încalcă, începând cu, desigur, comandanții; e inerentă apariția unor mișcări de rezistență și a unor căi de scăpare („Drumul subteran al femeilor”), dar și teama de agenți infiltrați și de trădare.
Povestea lui Offred, după cum se dezvăluie în epilog, a fost găsită sub forma unui jurnal înregistrat, iar finalul nu este limpede; ea este obiectul unei acțiuni ce o va duce la eliberare sau la moarte.
Talentul necontestat al autoarei constă în puterea de invenție a unei lumi coerente a ororii, o lume posibilă, credibilă. Offred reprezintă destinul unei femei obișnuite, victimă a unei societăți abuzive, dar pline de fisuri, în care compromisul și umilința sunt subsumate unei atitudini puternice, dominate, totuși, de speranță.
Deși, conform copertei, romanul este încadrat la genul Science-Fiction (nu este nimic „science” aici) prin caracterul de lume alternativă, avertizare pentru viitor, el este ancorat în prezent prin semnalele de alarmă pe care le trage. Tot potrivit copertei, aflăm că este „cartea care stă la baza serialului-fenomen” (The Handmaid's Tale, rol principal Elisabeth Moss); caracterul cinematografic al cărții este unul evident, iar ecranizarea este una reușită și binevenită.
