6 martie 2018

Povestea unui tablou : „Il bacio” („Sărutul”) de Francesco Hayez




Il bacio, Francesco Hayez
          În săptămâna aceasta din martie, când dragostea plutește în aer și o respirăm prin toți porii, am ales să scriu despre un tablou plin de pasiune, de mister și suspans, pe care, din păcate, nu l-am putut vedea când am fost la Milano, în 2013. Accademia di Brera, unde se află tabloul, nu putea fi vizitată decât parțial, dar, ieșind din maiestuoasa curte interioară, m-a întâmpinat, în ziua aceea destul de mohorâtă de primăvară, galbenul luminos al mugurilor în cocheta Piazzetta di Brera, în inima căreia se află statuia lui Francesco Hayez. Nu știam nimic despre acest artist și despre motivul pentru care este atât de cinstit de către milanezi. Dar orice uimire este un imbold pentru a afla lucruri noi și, asemenea unei semințe ce așteaptă cuminte dezghețul,  întrebarea aceasta a așteptat, iată, câțiva ani până a-și găsi răspunsul.
           Francesco Hayez (n. Veneția 1791- m. Milano 1882) este pictorul italian ce ilustrează  chintesența romantismului  în artă; format inițial la școala clasicismului, sub influența lui Antonio Canova, din 1821 acesta se mută la Milano și devine unul dintre liderii mișcării romantice. Temele predilecte ale lucrărilor sale sunt scenele istorice, biblice și portretele.
          „Il bacio”, cel mai cunoscut tablou al său, aduce în fața privitorilor întâlnirea de taină între doi îndrăgostiți care-și dau un sărut plin de pasiune și de promisiuni înaintea unei despărțiri intempestive. Decorul este unul medieval, ce ne poartă pe coridoarele de piatră ale unui castel auster. Este un loc de trecere, între bolta întunecată unde pândesc primejdiile, reprezentate de o umbră amenințătoare, și o scară luminoasă, ce sugerează elevația iubirii, speranța, eliberarea.  
         Cele două personaje cuceresc prin tinerețe, dăruire, angajamentul care se citește în atitudinea lor. Tânărul, cu o pălărie à la Robin Hood de sub care se revarsă părul rebel, înfășurat într-o mantie amplă, sugerează tipul eroic, al celui care luptă pentru un ideal contra autorității nedrepte. Pumnalul de la șold susține această impresie. Pasul pe care îl face pe trepte exprimă iminența plecării. Atitudinea lui față de iubită este una ocrotitoare, mâinile îi sunt ferme, dar delicate, mângâietoare. În prim plan este tânăra, al cărei corp unduit sub puterea sărutului este plin de grație. Mângâierea ei este sfioasă, parcă neobișnuită cu îmbrățișarea. Rochia simplă, de croială renascentistă, uimește prin splendoarea reprezentării  faldurilor și a pliurilor ușoare ale mătăsii, parcă atunci scoase din dulap. Ea nu poartă semnele unei întâlniri aprige, consumate, ci ale uneia inocente. Este o rochie de  nunață azurie, celestă, cu mici detalii în alb și auriu, paletă coloristică ce trimite la idealul angelic. Chipurile îndrăgostiților sunt contopite în sărut, al iubitului aproape complet ascuns, al iubitei dezvăluind doar obrazul alb și privirea îngrijorată. Compoziția cuplului este ovală, din linii drepte și curbe și în culori contrastante, în care masculinul și femininul, pasiunea și inocența, forța și delicatețea se completează într-o uniune a contrariilor ce susține impresia de echilibru, de plenitudine a iubirii. 
          „Il bacio” a fost realizat de Francesco Hayez, în ulei pe pânză, cu dimensiunile de 118,4 x 88,6 cm, pentru contele Alfonso Maria Visconti di Saliceto și a decorat casa familiei Visconti pentru mai mult de douăzeci și cinci de ani. În 1886, cu un an înaintea morții, contele a oferit pânza Pinacotecii di Brera din Milano, unde se află și astăzi, expusă în sala XXXVII.
Trei dintre cele pateu versiuni ale operei, la Galeria d'Italia 2015
          Dincolo de aceste aspecte care atrag privitorul de la început,  în spatele tabloului există  o întreagă desfășurare de simboluri.  Această lucrare a fost considerată o alegorie a mișcării de resurecție națională a Italiei, cunoscută sub numele de Risorgimento, mișcare de unificare ce avea să conducă la obținerea  independenței, în 1870. Cele patru culori ale tabloului, roșu, verde, alb și albastru, reprezintă culorile reunite ale steagurilor  Italiei și Franței, aliate în al Doilea Război de Independență, terminat în 1859 cu victoria contra Imperiului Austro-Ungar.  Decorul întunecat și arid al tabloului ar reprezenta fundalul politic ostil acestei alianțe. Tabloul cunoaște încă trei versiuni, dintre care, în cea din 1861, anul în care Roma a fost declarată capitala Italiei Unite,  rochia fetei este de culoare albă, culoare care, alături de roșu și verde formează drapelul național al Italiei ieșite triumfătoare în urma acestor mișcări. Astfel, tabloul „Sărutul” este considerat simbolul nașterii unei națiuni.
          În plus, ca o curiozitate, în 1920, fabrica de ciocolată Perugina a ales să plaseze sărutul din acest tablou (între timp mult stilizat) pe cutiile sale de culoare albastră pentru a-și promova  binecunoscutele până astăzi produse Baci.

Piazetta di Brera, statuia lui Fr. Hayez

28 februarie 2018

Rumi, un mistic al iubirii (versuri)



 

 



 

 

 



 

 

 

Iubirea a spus


Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.
Ascultă secretul din profunzimea
versurilor...
Şi lasă-l să te ducă unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi
Am renunţat la toate.
Acum scriu poezie.
Gândul meu, inima mea, viaţa mea
Îi aparţin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins într-unul singur:
Iubire.

Îndrăgostiţii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.




Prin dragoste


Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.


Un sărut pe care îl dorim


Există un sărut pe care îl dorim
întreaga noastră viaţă, atingerea
spiritului de trup. Apa mării
imploră perla să-şi spargă scoica.
Iar crinul, cu câtă pasiune
are nevoie de o iubită sălbatică! În

noapte, deschid fereastra şi îi cer
lunii să vină şi să-şi apese

faţa de a mea. Respiră în
mine. Închide uşa vorbelor şi

deschide fereastra iubirii. Luna
nu intră pe uşă, ci numai pe fereastră.

 


* * *

Inima este ca o lumânare
Plină de dorinţa de a arde.
Luată de lângă preaiubitul ei
Aspiră să fie una cu El.
Despre Iubire nu poţi să înveţi nimic.
Iubirea vine pe aripile graţiei.

 


* * *

Limpezimea din centrul bobului de rouă
schimbă totul. Acum dragostea mea
nu mai are margini.
Ai auzit, se spune că există
o fereastră care se deschide de la
o minte către cealaltă; dar dacă nu există
perete, nu există nevoia de a construi o fereastră – sau un zăvor.





Constrângerea divină și libera voință



Noi suntem o harpă. Tu faci ca să răsune.
Nu-i tânguirea noastră. Tu gemi pe-ale ei strune.

Un nai suntem. Cântarea din noi - e de la Tine.
Noi munți suntem. Strigarea din noi - e de la Tine.

Un joc de șah noi suntem, cu-nfrângeri și victorii.
De tine-au fost stârnite, la capătul prinsorii.

Noi cine suntem, Suflet al sufletelor, cine
de mai suntem în viață alăturea de tine?

Noi suntem neființe. Suprema Ta ființă
la ce-i menit pieirii s-apară-i dă putință.

Noi suntem lei puternici, dar lei țesuți pe steaguri,
ce vântul îi împinge-nainte, în șiraguri.

Vădită li-e năvala, dar nevăzut e vântul.
O, nevăzutu-acesta să nu-și mai curme-avântul (...)