Satul medieval din centrul Capitalei

           Am petrecut în această după-amiază vreo  oră vizitând Satul medieval amenajat în Piața Constituției, eveniment organizat de Primăria București în colaborare cu Teatrul Excelsior, în zilele de 8, 9, 10 iunie între orele 10:30 - 18:00, urmat, în fiecare seară, de la orele 19:00, de spectacolul cu piesa Vlaicu Vodă, după Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru.               

          Spațiul împrejmuit cuprinde vreo  cincisprezece căsuțe de lemn, care încearcă să reconstituie viața românească din secolul al XIV-lea, amenajate ca ateliere ale diverselor meșteșuguri: olărit, pielărie, țesătorie, fierărie, sculptură în lemn, unde copiii (și nu numai) chiar lucrau câte ceva, sub îndrumarea meșterilor populari. Într-o bisericuță, puteau învăța arta pictării icoanelor, pe margini, în spații împrejmuite, se puteau vedea gâște, rațe, găini, oi, capre și, mai ales, o serie de cai absolut superbi. În mijlocul „satului” se afla terasa unui han (”Scărlătescu”, ca să nu existe confuzii!), care își ospăta mușterii cu bucate și băuturi, cu prețul în jetoane;  un vițel  învârtit la proțap, din care însă nu mai rămăsese mare lucru, răspândea un miros apetisant, când grăsimea picura peste jar, sfârâind. Din difuzoare, răsuna o muzică „medievală”, nu știu cât de românească, în niciun caz specifică unui sat, ci unei cetăți, unui burg medieval.

          Câțiva actori, îmbrăcați în haine de epocă, cu coifuri cu vizieră pe cap, au înjghebat o confruntare, în care, cam hazliu, în loc de săbii sau buzdugane, s-au ciomăgit cu niște drugi argintii de plastic sau burete! Oricum, aveau plete de invidiat! „Sătenii” aveau și ei o îmbrăcăminte mai ciudățică, veche, n-am ce zice, dar parcă românașii nu purtau basma, ca pirații! Și nici haine gălbui, din câte știu eu de la istorie, ci albe, care se asortau foaaarte bine cu adidașii din picioarele unora!

            Cireașa de pe tort a reprezentat-o tribuna rotativă! La un moment dat, am fost invitați toți cei din incintă să ne suim pe tribuna ultramodernă, cu scaune albastre. Aceasta a început să se rotească încet, astfel am putut vedea, pe de-o parte, imaginea de ansamblu a târgușorului, pe de altă parte, clădirile din piață, mai ales Casa Poporului. 

            Nu am rămas să vedem și piesa, pentru că mai dura ceva până să înceapă. Mi-am adus aminte, cu durere, cât am mai citit (a se citi tocit) la ea în clasa a IX-a! Știam o grămadă de versuri, ne-a picat chiar la teză!... Cred că mi-a fost și puțin teamă să nu fiu dezamăgită de „versiunea concentrată” pe care ne-o propun cei de la Teatrul Excelsior. Poate greșesc...

            Ținând contde intrarea liberă, de caracterul interactiv, de meșteșugarii pricepuți, de animalele pe care copiii le pot admira în mijlocul Bucureștiului, de strădania de a crea atmosfera de demult, prin costume, muzică, diversitatea programului, de scena rotativă, de organizarea bună, se pot trece cu vederea unele stângăcii și inadvertențe; așadar, mi s-a părut un eveniment agreabil, binevenit, la care merită să participați.

 

La Bookfest, la vânătoare de cărți

          Am reușit să ajung ieri la Bookfest, mai după-amiază, pentru a evita aglomerația de la primele ore ale frumoasei zile de 1 Iunie. 

          Mi s-a părut mai restrâns decât alte dăți târgul, dar mai aerisit, mai bine organizat, cu o ofertă într-adevăr interesantă și cu reduceri substanțiale la majoritatea editurilor. Eu m-am oprit mai ales la standurile cu cărți de ficțiune.

          Din start, am ales, cu entuziasm maxim,  Alfred Jarry - Ubu, o ediție absolut minunată a operei acestui precursor al teatrului absurd; e suficient să spun că este îngrijită de Romulus Vulpescu (traducere, studiu introductiv, note și comentarii, copertă, prezentare grafică) pentru a înțelege că poartă girul excelenței. Cuprinde cele patru piese: Ubu rege, Ubu încornorat, Ubu pe colină, Ubu înlănțuit, plus Almanahul Ilustrat al lui dom' Ubu și alte scrieri adiacente, cu ilustrații alb-negru și câteva planșe color, ce respectă edițiile originale. Este  publicată la Editura Paralela 45. Am fost plăcut impresionată să văd mai multe persoane cumpărând-o, cu același entuziasm ca și mine.

           Am mai luat: 

• Tracy Chevalier (cunoscută mai ales pentru Fata cu cercel de perlă) - Simetria de temut, roman despre pictorul și poetul William Blake; 
• Jostein Gaarder, unul dintre scriitorii mei preferați pentru copii și adolescenți - Misterul cărților de joc; 
• William Golding - Piramida, roman cu tentă autobiografică; 
• Emmanuel Roblѐs - Norma; 
• Jaques Chessex - Căpcăunul;
• Henri-Pierre Roché - Jules și Jim (după care a realizat un film superb François Truffaut, în 1962) 
• vreo patru cărți polițiste (Rodica Ojog-Brașoveanu, Olimpian Ungherea, Kristina Ohlsson), care nu au mai încăput în poză. 

Patul lui Procust before „Patul lui Procust”

Frida Kahlo -The Dream The Bed

          Vă cer îndurare, dragi cititori, pentru anglicismul din titlu; vă asigur că nu din snobism l-am pus acolo, ci, cred, dintr-un spirit năstrușnic ce-mi dă târcoale uneori și mă determină să mă joc cu clișeele (life after life, school before school etc.).

            Luați articolul, dacă vreți, ca pe o ghicitoare literară.

            Tot căutând eu pe la mijlocul lui aprilie ceva de citit, într-o perioadă de penurie de cărți și de inspirație de lectură, am dat peste un destul de cunoscut roman românesc, în care, într-un mod neașteptat, în ciuda faptului că scriitorul, iubit de unii și privit cu condescendență de alții, este asociat cu provincialismul, am întâlnit două motive-cheie ale romanului românesc modern: patul lui Procust și concertul monden, ridicate, desigur, de Camil Petrescu și de Hortensia Papadat-Bengescu la standarde estetice superioare.

            M-am grăbit să cercetez problema, din punct de vedere cronologic, convinsă că iarăși voi putea demonstra faptul că unii scriitori adepți ai modernismului recurg la aplicarea teoriei imitației tale quale, servindu-se cu subiecte și motive de la alții (vezi https://cutia-cu-litere.blogspot.ro/2015/02/recitiri-si-deja-vu-uri-sau-cum-s.html), însă acest lucru s-ar putea aplica, iarăși, doar lui Camil Petrescu, nu și Hortensiei Papadat -Bengescu: romanul cu pricina a fost publicat în 1929, Patul lui Procust în 1933, Concert din muzică de Bach cu doi ani înainte, în 1927. Iată, deci, cum circulația motivelor, sau, poate, a ideilor în epocă și recurența unor realități obsedante ale timpului în operele literare, ne dau, ca în oglinzi paralele, o imagine mai complexă asupra unei epoci.

            Respectivul roman, cu tente autobiografice evidente, tratează teme ca nepotrivirea în cuplu, renunțarea tânărului intelectual superior la o iubire mare, care îi cere prea multă implicare și concesiile făcute societății reconfigurate după război; fresca acestei societăți din ce în ce mai snoabe, în care cultura servește puterea și afacerile, dispariția vechii elite intelectuale și decăderea unei vechi capitale cu valorile ei. Este un roman subiectiv, cu destul de multă introspecție. Ceea ce i se reproșează: sentimentalismul excesiv. Totuși, Lovinescu însuși își exprimă admirația pentru scriitor (un indiciu suplimentar: al doilea prenume al acestuia, puțin cunoscut, este Hipolit).

            Iată motivul procustian, într-o replică a personajului feminin:

            - (...) Eu nu te împiedic, Andi. De ce nu vrei să-nțelegi? Nu-ți altera poftele tale, nevoile tale, impunându-ți-le pe-ale mele. Noi doi ne iubim, dar nu suntem o singură ființă. Suntem doi oameni de sine stătători. Dragostea noastră nu trebuie să ne fie un pat ca al lui Procust; nu trebuie să ne mutilăm personalitățile noastre, ca să devenim identici. Asta distruge dragostea. Andi, dragă, eu respect ființa ta așa cum e. Numai să fii așa cum ești și-n fața mea. Să nu cauți niciodată să menajezi în mine susceptibilități imaginare. Să nu cauți să mă cruți. Dacă vei iubi pe altcineva, spune-mi fățiș: Nu te mai iubesc. Să ne despărțim curați...

            Concertul, pus la cale de sora protagonistului, cu scopul bine mascat de a-l apropia pe Andi de o veche iubire, nu aspiră să fie, în primul rând, un eveniment artistic de înaltă ținută, deși are ca vedetă pe o distinsă cântăreață de operă, ci urmărește consolidarea poziției în elită a organizatoarei și a familiei sale.  În ziare se vorbește despre „marele eveniment artistico-monden al acestei ierni”, care se așteaptă a fi un „regal artistic”, o apologie a familiei în plină ascensiune, iar când evenimentul are loc, el nu dezminte așteptările:

            Lojele și stalurile se pregătiseră pentru un fel de bal static: adică o expoziție de rochii. Nimeni nu socotea această serată de binefacere - cu toată reclama - ca un „regal muzical”, ci ca un pretext de găteală. Și-ntr-adevăr fusese o întrecere de toalete între cucoanele Iașului de după război. Sala fusese plină. Fanache Dobrescu adusese baroul, magistratura, clienții și băncile, iar domnul Iustin Danielescu, Universitatea. „Elita intelectuală a Iașului”, după expresia ziarelor, își „dăduse întâlnire” acolo.

          Cred că ați recunoscut deja romanul: Bal mascat de Ionel Teodoreanu.

Mergeți la muzeu! (II) Art Safari 2018 - cu banii dați la Art Safari, puteați vedea patru muzee

Ion Țuculescu, Privire din văzduh

          Am avut ocazia, mulțumită cuiva care mi-a oferit două bilete, să vizitez Pavilionul de Artă București - Art Safari 2018, din Piața „George Enescu” (11-20 mai), eveniment bine promovat în presă, modern și bine organizat, care și-a atins pe deplin scopul, acela de a aduce „în arenă” arta autohtonă, prin lucrări inedite din pictura și sculptura românească, alături de grafică, fotografie și alte arte vizuale, ateliere pentru copii și colaborări internaționale. Eu am văzut doar cele patru saloane expoziționale, însă manifestarea a fost mai complexă. Iată, de pe site-ul evenimentului (https://www.artsafari.ro/), ce cuprinde:

• Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, Brâncuși, Paul Neagu, Ion Grigorescu, opere din muzee și colecții private. Curator Alina Șerban;
• Pavilionul Central „Art on Stage”, Mircea Cantor/Louis Vuitton Foundation. Curator Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy;
• „50 de pictori impresioniști din colecția BCR”, artă din tezaurul cultural BCR;
• „Altceva despre Ceaușescu”, artă românească din Palatul Primăverii;
• Art Safari Kids, artă pe înțelesul copiilor – copiii au ocazia să-și dezvolte creativitatea participând la ateliere de artă și tururi ghidate. Program educațional susținut de Metropolitan Life;
• Programul Internațional, organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Suediei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și Forumului Cultural Austriac;



Nicolae Tonitza, Fată cu fundă roz

• Art Talks – Program organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care va aduce în același loc artiști, curatori, colecționari, academicieni și profesioniști și publicul iubitor de artă.

            Departe de mine gândul de a respinge astfel de manifestări culturale, dimpotrivă, consider că sunt prea puține, că este nevoie de cât mai multe și mai diverse, mi-ar plăcea chiar să se permanentizeze un salon de artă de genul acesta, prin care artiștii se pot face cunoscuți publicului larg, iar fenomenul artistic poate dovedi că începe să funcționeze și la noi în mod firesc. De asemenea, sunt conștientă de efortul organizatorilor de a realiza acest eveniment la standardele internaționale pe care și le-au propus.

            Totuși, selecția de lucrări nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor (mele, cel puțin). Nu cred că am văzut mai mult de zece-douăsprezece lucrări de primă mână ca valoare, în principal acestea fiind cele ce figurează pe afiș. Chiar dacă erau multe lucrări ale pictorilor mai mult sau mai puțin consacrați, (50 de lucrări ale impresioniștilor români), nu toate erau reprezentative, ba chiar unele nu erau dintre cele prea reușite (niște mielușei ai lui Luchian, niște flori ale lui Ghiață etc.). M-au impresionat în mod deosebit Cap de copil de Constantin Brâncuși, Priviri din văzduh de Ion Țuculescu, Fată cu fundă roz de Nicolae Tonitza și Nicolae Vermont Portret de femeie. Dintre lucrările artiștilor din anii '60-'80, puține mi-au atras atenția, ele rămânând parcă ancorate în epoca lor, mai mult mi-au plăcut cele ale unor artiști contemporani (vezi pozele). Galeria forfotea de tineret, copii și părinți, persoane cunoscătoare sau pur și simplu iubitoare de cultură. Ce aș obiecta, totuși: spațiul este prea strâmt în galeria pictorilor impresioniști, nu te poți depărta la mai mult de 1 - 1,5 m de tablouri, distanță improprie unei bune receptări. De aceea, prefer muzeele și zic, iarăși: Mergeți la muzeu!

Matei Lăzărescu, Orizont interior

          Toată discuția pe care o fac aici este din perspectiva prețului biletelor. Un bilet la Art Safari, valabil o singură zi, costă 50 lei, un abonament pentru toată durata evenimentului 90 lei, un tur ghidat de maximum 10 persoane, cu durata de o oră 800 lei. Chiar am citit un comentariu negativ pe site că la ateliere copiii trebuie să fie însoțiți de un părinte/adult, care, însă, este obligat să cumpere bilet. Desigur, piața este liberă și oricine poate cere orice preț, pentru orice produs, artistic sau nu. Nu este ceva nefiresc ca pentru un eveniment unic, cu o durată limitată, să existe prețuri ridicate - la Romexpo, de exemplu, la diverse expoziții și saloane nu sunt deloc prețuri mici la bilete. Însă, la o simplă comparație, 50 de lei (aproape 11 euro!) par prea mult. Pentru comparație: Luvru - 17 euro, Uffizzi - 12/20 euro în funcție de sezon, Albertina Museum (Viena) 12 euro, British Museum este gratuit etc. Și ce vezi acolo! Nu 50-100 de tablouri în patru săli...  În plus, cam peste tot, tinerii din U.E. sub 26 de ani au acces gratuit în muzee. Asta ar însemna, de fapt, să ne aliniem la nivel european.

          Pe de altă parte, muzeele bucureștene de artă au început să se miște, să ofere prețuri mai accesibile și bilete combinate, un fel de semiabonamente, care chiar mi se par profitabile. De exemplu, la Muzeul Național de Artă al României preturile sunt:

·                              Galeria Naţională (Galeria de Artă Veche Românească + Tezaur + Galeria de Artă Românească Modernă): 15 lei

·                                 Galeria de Artă Europeană: 15 lei

·                                  Muzeul Colecțiilor de Artă: 15 lei

Nicolae Vermont, Portret de femeie

·                                  Muzeul K.H. Zambaccian: 10 lei

·                                 Muzeul Theodor Pallady: 10 lei

·                    Bilet combinat Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională: 25 lei

·                            Bilet combinat Muzeul Naţional de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească) + Muzeul Colecţiilor de Artă: 30 lei

·                            Bilet combinat Muzeul Național de Artă al României (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească), Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady (biletul este valabil timp de 7 zile): 50 lei 

·                         Spațiile istorice (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor): 20 lei

·                    Expoziţii temporare: între 4 şi 10 lei, în funcţie de expoziţie

            Așa că, dacă vreți într-adevăr să vă bucurați de opere artă, în condiții adecvate, la un preț accesibil și corect, mergeți la muzeu! Și nu doar în Noaptea Muzeelor, când înghesuiala și forfota mondenă ne abat de la ce este, într-adevăr, de văzut, ci oricând vreți să petreceți un timp cu adevărat de calitate.