Vintage, vintage... Queen of Hearts

          I did it again! Așa se-ntâmplă când pleci de-acasă să cumperi mâncare și te abați din drum! Te întorci cu chestii vintage și cu traista goală!

          Am achiziționat de la o lichidare de stoc a unui magazin, care cred că nu știa ce vinde, câteva obiecte care mi-au făcut duminica frumoasă. Poate cel mai inutil (că de obicei sunt cam inutile aceste achiziții ad-hoc!), dar și cel mai adorabil este această placă de porțelan de atârnat pe perete, ce o reprezintă pe Queen of Hearts. E vorba, desigur, de Regina de Cupă din Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll. Am intrat imediat în poveste, m-au fermecat detaliile și atmosfera desenului, delicatețea lui. Pe spate, are câteva versuri chiar din carte, care, în românește, sună așa: Regina de Cupă, astă vară după/Amiază, a copt niște turte./Fantele de Cupă le-a luat pe toate, /Ascuns după uluci prin curte! (traducere: Antoaneta Ralian) 

          Am mai descoperit că farfuria aceasta este prima dintr-o serie de cinci, apărute sub denumirea de Nursery Rhymes, produse de o celebră fabrică de ceramică din Anglia, Wedgwood. Anul 1986 nu știu dacă este anul lansării seriei sau anul fabricației, cred că se mai produc și astăzi. Wedgwoods este prezent și în România, produsele sale fiind considerate de lux. Fabrica datează din 1759, a fost inițial o afacere de familie și are chiar și un muzeu.

          Am reușit să găsesc pe net și imagini cu celelalte patru obiecte din serie. Ele reprezintă scene din povești și poezii englezești îndrăgite de copii: Humpty-Dumpty, Jack și Jill, Micuța Bo-Peep, Ring O'Roses.

          Fără-ndoială că am cumpărat acest obiect pentru copilul din mine. Când eram eu copil, nu am avut prea multe obiecte frumoase. Cele mai frumoase erau cărțile. Doar în unele cărți cu povești găseam astfel de lumi extraordinare. Poate de aceea am rămas și azi în preajma lor. Oare cum ar fi fost să mănânc prăjituri de casă de pe o așa farfurie? Eu una sigur voi folosi-o pe post de farfurie de prăjituri!

          Am avut o slabă intenție să fac o comparație cu ce se produce în materie de porțelan și ceramică la noi; m-am oprit, desigur, în secunda a doua.

Emil Brumaru - o vocație asumată (fragment de scrisoare)

           Zile de doliu pentru poezia românească. Un uriaș poet, o voce lirică unică, inconfundabilă, a dispărut dintre noi. Cuvintele noastre sunt prea mici pentru a-l omagia cum se cuvine.

            Las un fragment dintr-o scrisoare a marelui Emil Brumaru să exprime, cu eleganța-i caracteristică, ce a însemnat pentru el alegerea acestui drum.
     

Dialog pe aleile unei grădini

EL: Te-ai gândit vreodată, draga mea? Regii construiesc castele; înțelepții - cultivă grădini!

EA: Să știi că au fost și vreo câțiva regi înțelepți, care au construit atât castele, cât și grădini. Dacă mă întrebi, eu, una, prefer grădinile!

EL: Vrei să spui că disprețuiești castelele?

EA: Nu, nu, dar uite, mă gândeam...  Văzut de sus, un castel e ca o mandală! O mandală de piatră.

EL: Exact, un produs al rațiunii. O mandală cam țeapănă și arogantă. Și, totuși, o grădină este și ea o mandală, dar o mandală vie: rațiunea umană ce pune ordine în natura irațională...

EA: Tu ești țeapăn și arogant! Gata cu filozofia! Mai bine îți explic eu, cu literatura: uite, mi-am adus  aminte de legenda regelui Alfonso de Castilla și a frumoasei lui amante, Raquel. Raquel la Fermosa, chiar așa i s-a spus. Era fiica unui evreu bogat, iar regele s-a îndrăgostit nebunește de ea, deși era căsătorit, a luat-o de la tatăl ei și au trăit în ascuns o mare iubire, stârnind mânia poporului. El i-a dăruit un palat și o grădină. O grădină secretă, cu havuze și flori minunate. Nu cred că frumoasei prizoniere i-ar fi plăcut numai castelul! Ar fi murit de tristețe între zidurile lui...

EL: Dar nici nu s-a mulțumit doar cu grădina... ha, ha!...

EA: Hai, te rog, nu-mi strica povestea... Nu, nu i-ar fi plăcut doar grădina, pentru că... pentru că o grădină care nu aparține niciunui castel, niciunei case este... un parc! Este un loc pentru toată lumea!

EL: Și ce-i așa de rău în asta?!

EA: Vezi că mă superi!... Să lăsăm deoparte regii. Să ne-ntoarcem la înțelepți.

EL: OK. Păi înțelepții... sunt înțelepți, de-asta iubesc grădinile!

EA: Nu înțeleg logica, dacă are vreuna! De ce fac asta?

EL: Pentru că astfel devin...  și mai înțelepți!

EA: Și de ce ar avea nevoie tocmai de grădini pentru a deveni și mai înțelepți?

EL: Păi, uite, draga mea, cum văd eu lucrurile: o grădină este asemenea unei insule. Totul în jurul ei curge. Haotic, nebunește, ca un vârtej. Este viața noastră care curge, din zi în zi mai trepidantă. În schimb, în grădină, totul respiră altfel, mai adânc,  mai lent. Parcă timpul ar sta în loc. Înțelegi?

EA: Da... Ai dreptate; aici, totul curge altfel.

EL: Trăiești experiența timpului încetinit, a lentorii, a odihnei...

EA: Nu poți grăbi florile să înflorească. Te pui în armonie cu asta...

EL: Așa e, draga mea. Te pui în armonie cu natura. Cu rosturile ei, cu ritmurile ei interioare...
EA: Am ajuns la rondul de trandafiri. Suntem chiar în centrul grădinii!

EL: Ah, cum ni se oglindesc chipurile în apa micului bazin! Câtă liniște!

EA: Și ce răcoare!

EL: Timpul chiar stă în loc!

EA: Așa e! N-aș mai pleca de-aici niciodată!

EL: Din păcate... Vraja trebuie ruptă. Întinde mâna și tulbură oglinda... Așa...

EA: Da, păcat...

EL: Ca să nu fii tristă, gândește-te că aici vin păsările să bea apă și s-ar speria de noi!

EA: Chiar așa! Uite-le acolo, printre ramuri! Să mergem...

EL: Da, haide, e târziu...

EA: Dar mai-nainte spune-mi, într-un cuvânt: în ce constă miracolul unei grădini?

EL:  Miracolul unei grădini, hmm... Păi, în esență, toate grădinile sunt daruri. Daruri de iubire. Pentru o singură ființă sau pentru mai multe. Grădinile înconjurate de ziduri sunt daruri secrete pentru iubiri secrete. Grădinile publice sunt daruri pentru toți.

EA: Adevărat. Ca să construiești o grădină îți trebuie timp, înțelepciune și iubire. Cum ziceai: „Regii construiesc castele; înțelepții - cultivă grădini!”

EL: Regii dăruiesc castele, iubito. Eu nu-ți pot dărui decât o floare... Și o plimbare prin această grădină.

EA: Asta pentru că tu ești un înțelept, iubitule... 

                                                                      (Text și desen - Nicoleta Ionescu)

O poveste exemplară: „Călătoria lui Medilo” de Ioana Nicolaie, cu ilustrații de Sidonia Călin

          Călătoria lui Medilo este o poveste simplă și frumoasă scrisă de Ioana Nicolaie despre obiectele din preajma noastră, din universul familiar oricărui copil, care poate descoperi adevăruri despre sine și lume, dacă este ghidat să observe, să întindă fire de semnificații între oameni și lucruri.  Scrisă cu naturalețe, înțelepciune și umor, mica istorie ajută copilul să-și  înțeleagă emoțiile (îngrijorare, teamă) și sentimentele (prietenie, iubire), să caute soluții și să se ferească de primejdii, să devină, așa cum și trebuie, micul erou al propriei povești.

          Medilo, cel cu nume melodios, este un cârligel de rufe din lemn însuflețit; mama sa îl învață noțiunile esențiale: despre familia căreia îi aparține (au fost treizeci de frați), despre rostul lor (susținerea rufelor atârnate pe sârmă) și fericirea de a duce o viață pentru care ești potrivit, despre pericolele cele mai mari care îi pândesc (apa, rugina) și chiar despre moarte (frații ce ajung în raiul cârligelor de rufe). Într-o zi, Medilo o pierde pe mama sa și pornește în căutarea ei, înfruntând obstacole și reușind să le depășească. Ziua problematică se transformă în A Beautiful Day, cântecul preferat al mamei sale, Medilo află că numele său înseamnă melodie (Me-e-di-lo anagramat), iar soarta lor ia o turnură favorabilă, pentru că finalul le pune în lumină unicitatea și valoarea. El înțelege că lucrul cel mai important este „iubirea care ține totul laolaltă”.

          Ilustrația realizată de Sidonia Călin, în perfectă simbioză cu textul Ioanei Nicolaie, învăluie într-un splendid roșu-auriu tâlcurile poveștii, îmbinat cu nuanțe vegetale și naturale perfect armonizate cu lumea lui Medilo. Chipurile prietenoase ale personajelor, suflate cu o vagă undă melancolică, se conturează la intersecția dintre lumea veche și cea modernă.  Medilo însuși are o hăinuță ce pare câteodată mantia unui  cavaler, cu încălțări moderne însă, iar mama - o bonetă și mânecuțe din timpuri revolute, dar și o discretă gentuță, tare șic. Gesturile, ochii mamei exprimă iubire și blândețe, iar ai copilului, bucuria de a fi ocrotit.  Alte planșe sunt eterice, delicate, simple contururi alb-negre, pe care, de ce nu?, copiii cititori le pot colora după cum doresc.

          Mi-ar plăcea să cred că frumoasa carte Călătoria lui Medilo (Editura Cartier) este doar un prim volum al unei serii de astfel de povești, căci, cu siguranță, dacă aș fi copil, aș vrea să tot citesc asemenea minuni.