29 decembrie 2016

Cum mâncau germanii pe la 1850, în viziunea lui Alexandre Dumas



Pieter Claesz, Natură moartă

            În această perioadă de vacanță și sărbători, m-am delectat cu niște lecturi mai lejere, printre care Alexandre Dumas „O aventură de dragoste”,  în care scriitorul combină jurnalul de călătorie cu ficțiunea, relatând o serie de voiaje, în Italia, Austria și Germania, cu barca, vaporul cu aburi, trăsura sau trenul, în care apare însoțit de una sau alta dintre prietenele sale, cântărețe celebre sau femei de cultură, viitoare artiste, cu care cultivă adevărate relații de amitiés amoureuses. Printre altele, întreprinzând o astfel de călătorie pe valea Rinului, în 1856, este uimit de obiceiurile culinare ale germanilor. Mi s-a părut interesant să vă reproduc  câteva fragmente, mai ales că, la ora actuală, preocupările gastronomice ne animă pe foarte mulți dintre noi:

            Nu știu dacă am mai admirat pe undeva felul în care se mănâncă în Germania; nu vorbesc de calitate, vorbesc de cantitate. Așa încât m-am întrebat uneori dacă nu se făcuse nemțoaicelor o falsă reputație de visătoare;  dacă, atunci când credem că ele visează, nu-și fac pur și simplu digestia.
            Să recapitulăm.
            Dimineața, la ora șapte, deschizând ochii, se ia micul dejun, adică se mănâncă mai nimic: două ouă, o ceașcă cu cafea, puțin cozonac, tocmai atât cât trebuie ca să spui că nu te expui cu stomacul gol ultimei adieri a nopții.
            La ora unsprezece, se ia al doilea dejun, care se compune din biftec, cotlete, cartofi sau alte legume. Ceea ce-l deosebește de celălalt este că se bea vin, în timp ce la primul nu se bea decât apă.
            La ora unu, se servește micul prânz. Acesta se compune din șuncă, friptură rece și câteva aperitive. Este un mijloc ingenios de a-ți deschide pofta pentru marele prânz.
            La ora trei se servește marele prânz. De obicei la această masă se mănâncă ciorbă de perișoare, rasol de vacă cu hrean, iepure cu dulceață, mistreț cu cireșe, omletă cu zahăr, șofran cu vanilie și smântână de toate felurile.
            La ora cinci, se gustă ceva, mai puțin pentru a mânca, trebuie să mărturisim, cât pentru a spune că nu se pierde tradiția unei mese bune. În sfârșit, ieșind de la teatru, urmează un supeu copios, având în vedere gustarea frugală de după-amiază, apoi culcarea.
            În aceste mese nu sunt incluse ceaiul, prăjiturile și sandvișurile care se servesc la intervaluri.(...)
            Trebuie să spun că , de când mă aflam în Germania, mă obișnuisem cu acest fel de abuzuri, și că făceam față destul de onorabil pentru un om care, la Paris, nu ia decât două mese pe zi, și uneori chiar una singură.

            Iar în altă parte, spune:

            Călătoria pe Rin este, de altfel, una dintre cele mai ieftine călătorii care există pe lume: pentru patru sau cinci taleri, cred, adică pentru vreo douăzeci de franci, urci fluviul descris de Boileau și cântat de Koerner, de la Colonia la Mainz și, pentru același preț,  cobori de la Mainz până la Colonia.
             Rămâne problema culinară: hrana este ieftină, dar execrabilă; vinurile sunt scumpe... și proaste. S-a făcut acestor vinuri acre de Rin, din struguri copți la strălucirea pietrelor, o reputație foarte uzurpată, după părerea mea. „Liebfraumilch”-ul și „Brauneberger”-ul - Laptele Fecioarei și Sucul muntelui cafeniu -  sunt singurele mai acătării. Cât despre „Johannesberg”, mi-aș permite acest paradox, și anume că nu cunosc un vin bun care să coste douăzeci și cinci de franci sticla.
            Pornind de la Colonia, cu toate că harta este franco-germană, bucătăria este numai prusacă. Te aștepți să mănânci o mâncare acră, mănânci o mâncare dulce; ceri ceva dulce, ți se servește ceva pipărat; înmoi pâinea într-un sos care seamănă a rântaș și mănânci marmeladă.
           
          Dar culmea revoltei sale este legată de cafea:
         
          Serviți tot ce vă doriți pe un vapor cu aburi de pe Rin, serviți apă de Seltz, apă de Spa, apă de Hamburg, apă de Baden, chiar și apă de Sedlitz, dar nu serviți cafea cu frișcă, dacă sunteți francez. Nu vreau să spun cu asta că în Franța găsești o cafea bună cu frișcă; spun numai că, peste tot în afară de Franța, și mai ales în Germania, se servește o cafea execrabilă.

(Alexandre Dumas „O aventură de dragoste” - Ed. Eminescu, București 1972, traducător Mihaela Protopopescu)