 |
| Pieter Claesz, Natură moartă |
În
această perioadă de vacanță și sărbători, m-am delectat cu niște lecturi mai lejere,
printre care Alexandre Dumas „O aventură de dragoste”, în care scriitorul combină jurnalul de
călătorie cu ficțiunea, relatând o serie de voiaje, în Italia, Austria și
Germania, cu barca, vaporul cu aburi, trăsura sau trenul, în care apare însoțit
de una sau alta dintre prietenele sale, cântărețe celebre sau femei de cultură,
viitoare artiste, cu care cultivă adevărate relații de amitiés amoureuses. Printre altele, întreprinzând o astfel de
călătorie pe valea Rinului, în 1856, este uimit de obiceiurile culinare ale
germanilor. Mi s-a părut interesant să vă reproduc câteva fragmente, mai ales că, la ora actuală,
preocupările gastronomice ne animă pe foarte mulți dintre noi:
Nu știu dacă am mai admirat pe
undeva felul în care se mănâncă în Germania; nu vorbesc de calitate, vorbesc de
cantitate. Așa încât m-am întrebat uneori dacă nu se făcuse nemțoaicelor o
falsă reputație de visătoare; dacă,
atunci când credem că ele visează, nu-și fac pur și simplu digestia.
Să recapitulăm.
Dimineața, la ora șapte, deschizând
ochii, se ia micul dejun, adică se mănâncă mai nimic: două ouă, o ceașcă cu
cafea, puțin cozonac, tocmai atât cât trebuie ca să spui că nu te expui cu
stomacul gol ultimei adieri a nopții.
La ora unsprezece, se ia al doilea
dejun, care se compune din biftec, cotlete, cartofi sau alte legume. Ceea ce-l
deosebește de celălalt este că se bea vin, în timp ce la primul nu se bea decât
apă.
La ora unu, se servește micul prânz.
Acesta se compune din șuncă, friptură rece și câteva aperitive. Este un mijloc
ingenios de a-ți deschide pofta pentru marele prânz.
La ora trei se servește marele
prânz. De obicei la această masă se mănâncă ciorbă de perișoare, rasol de vacă
cu hrean, iepure cu dulceață, mistreț cu cireșe, omletă cu zahăr, șofran cu
vanilie și smântână de toate felurile.
La ora cinci, se gustă ceva, mai
puțin pentru a mânca, trebuie să mărturisim, cât pentru a spune că nu se pierde
tradiția unei mese bune. În sfârșit, ieșind de la teatru, urmează un supeu
copios, având în vedere gustarea frugală de după-amiază, apoi culcarea.
În aceste mese nu sunt incluse
ceaiul, prăjiturile și sandvișurile care se servesc la intervaluri.(...)
Trebuie să spun că , de când mă
aflam în Germania, mă obișnuisem cu acest fel de abuzuri, și că făceam față
destul de onorabil pentru un om care, la Paris, nu ia decât două mese pe zi, și
uneori chiar una singură.
Iar
în altă parte, spune:
Călătoria pe Rin este, de altfel,
una dintre cele mai ieftine călătorii care există pe lume: pentru patru sau
cinci taleri, cred, adică pentru vreo douăzeci de franci, urci fluviul descris
de Boileau și cântat de Koerner, de la Colonia la Mainz și, pentru același
preț, cobori de la Mainz până la
Colonia.
Rămâne problema culinară: hrana este ieftină,
dar execrabilă; vinurile sunt scumpe... și proaste. S-a făcut acestor vinuri
acre de Rin, din struguri copți la strălucirea pietrelor, o reputație foarte
uzurpată, după părerea mea. „Liebfraumilch”-ul și „Brauneberger”-ul - Laptele
Fecioarei și Sucul muntelui cafeniu -
sunt singurele mai acătării. Cât despre „Johannesberg”, mi-aș permite
acest paradox, și anume că nu cunosc un vin bun care să coste douăzeci și cinci
de franci sticla.
Pornind
de la Colonia, cu toate că harta este franco-germană, bucătăria este numai
prusacă. Te aștepți să mănânci o mâncare acră, mănânci o mâncare dulce; ceri
ceva dulce, ți se servește ceva pipărat; înmoi pâinea într-un sos care seamănă
a rântaș și mănânci marmeladă.
Dar culmea revoltei sale este legată
de cafea:
(Alexandre
Dumas „O aventură de dragoste” - Ed. Eminescu, București 1972, traducător
Mihaela Protopopescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu