16 octombrie 2016

Like a rolling stone

Bob Dylan
          Îmi aduc aminte că, prin '75, primisem de la părinți un aparat de radio cu tranzistori, mic cât o carte de buzunar, pe care îl țineam la culcare sub pernă  și ascultam un program muzical nocturn, la care se derula, prin glasul inconfundabil al lui Bob Dylan, minunata tânguire „Where have you been my blue-eyed son... Where have you been, my darling young one...” Habar nu aveam la ce se referă, dar îmi dădea sentimentul apartenenței la o lume mai liberă, mai autentică. Cel mai percutant titlu din muzica artistului  mi s-a părut dintotdeauna „Like a rolling stone” (poate din pricina formației care a preluat numele ?). Mi-nchipuiam, cu indiferența ascultării versurilor de la vârsta aceea, că era vorba despre forța unei pietre în rostogolire, care ar căpăta puterea unei avalanșe nimicitoare. Așa asociam eu titlul cu crescendo-ul melodiei.  Cât mă înșelam! Scriu aceste rânduri pentru că este posibil ca și alte persoane să fi crezut la fel ca mine.
          Artistul Bob Dylan  a fost foarte iubit de o anumită generație, pentru care a însemnat într-adevăr ceva. Este vorba despre  generația anilor '60, de fapt '68-'69, a Festivalului de la Woodstock (deși înțeleg că Bob Dylan a refuzat participarea la festival), a ecourilor războiului din Vietnam și a mișcării hippie. O generație care a avut gloria și declinul ei. Generația următoare, la cinci-zece ani distanță, din care mă consider făcând parte, deja nu mai simțea pe pielea și în carnea ei aceleași vibrații. Desigur, am ascultat cu reală plăcere muzica lui Dylan și, ocazional, o mai ascult la radio sau pe vreun post TV, cu admirație pentru constanța de care dă dovadă și pentru puterea de a rămâne viu artistic până astăzi. Premiile acestea, cum ar fi Nobelul, pe care nu le poți ignora, au meritul de a-ți propune, cu girul autorității, scriitori pe care altfel nu te-ai fi gândit să-i citești. Nu știu dacă decernarea amintitului premiu unui muzician este o alegere bună sau nu, dar mă bucur că mă determină să-l descopăr pe Dylan poetul, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit. Am citit pentru prima dată versurile celor mai cunoscute cântece ale sale și mi-a plăcut acel sentiment atât de propriu Americii de ”rebel fără cauză”, amestec de  idealism și damnare, întruchipare a unui  înger rătăcit pe pământ, care deplânge ceea ce vede în jurul său. 
          Poemul Like a rolling stone (citit în original cu engleza mea aproximativă) este o poveste frumoasă și tristă, despre prețul pe care omul/artistul inocent îl plătește pentru a-și urma iluziile. Asemănătoare cu cea din „Prinț și cerșetor”, istoria e spusă din perspectiva unui prieten înțelept - poate vocea unei conștiințe deșteptate prea târziu  - și reprezintă  povestea unei prințese a timpurilor moderne (Miss Lonely) care din start a avut de toate, dar nu și-a prețuit norocul, a nesocotit sfaturile bune și a renunțat la tot pentru o viață boemă. Cândva - spun versurile - a avut haine frumoase, educație la cele mai bune școli, era arogantă, vorbea cu aplomb și dădea cu superioritate bani vagabonzilor. Ea nu observa niciodată amărăciunea jonglerilor și a clovnilor, care făceau o mulțime de trucuri pentru a-i fi pe plac; ea nu ar fi trebuit să-i lase pe alții să primească lovituri în locul ei, pe vremea când „călărea” cu superbie un „cal cromat”. Apoi, fata cea superficială a fost înșelată de un „el” și de oamenii arătoși din jurul său, care râdeau și beau și au îndemnat-o să-și amaneteze cu ușurință toate bunurile, chiar și inelul cu diamante. Este îndemnată să se întoarcă acum acolo, la acel „Napoleon în zdrențe” (Napoleon in rags - am găsit o referință care îl indică pe Andy Warhol și pe amicii săi de la Fabrica), unde obișnuia să se amuze atât de tare, acum, când nu mai are nimic, nimic de pierdut și nicio taină nedezvăluită. Ea va constata că a devenit invizibilă pentru ceilalți și că e nevoită să trăiască pe cont propriu, fără un adăpost, ca o ființă anonimă, ca o piatră rostogolită pe marginea drumului. Cum te simți acum? sună refrenul, care capătă o mulțime de  înțelesuri cu fiecare reluare. Mustrarea nu este aspră, ci apăsător-melancolică, plină de înțelegere, căci printre rânduri citim ideea că viața aceea boemă, în sărăcie, în anonimat, de multe ori reprezintă însăși condiția artistului și că este de preferat unei vieți stupide în bogăție, chiar dacă prețul este mare și presupune privațiuni și atingerea treptei de jos a smereniei. Fata ce și-a zvârlit cu inconștiență talanții este, în ultimă instanță,  absolvită de vină, pentru că ea a descoperit că respectivii talanți erau calpi și a renunțat la tot, inclusiv la tot ce era fals în sine, pentru a alerga după ceva care să aibă preț cu adevărat.  Și dacă s-a înșelat, și dacă a pierdut totul, rămâne măreția încercării, căci oare câți dintre noi, urmând exemplul din Evanghelia după  Matei: Impărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără, nu s-a trezit în mâini cu un giuvaier fără nicio valoare?

Like a rolling stone  (lyrics by Bob Dylan)


Once upon a time you dressed so fine
Threw the bums a dime in your prime, didn't you?
People call say 'beware doll, you're bound to fall'
You thought they were all kidding you
You used to laugh about
Everybody that was hanging out
Now you don't talk so loud
Now you don't seem so proud
About having to be scrounging your next meal


How does it feel, how does it feel?
To be without a home
Like a complete unknown, like a rolling stone


Ahh you've gone to the finest schools, alright Miss Lonely
But you know you only used to get juiced in it
Nobody's ever taught you how to live out on the street
And now you're gonna have to get used to it
You say you never compromise
With the mystery tramp, but now you realize
He's not selling any alibis
As you stare into the vacuum of his eyes
And say do you want to make a deal?


How does it feel, how does it feel?
To be on your own, with no direction home
A complete unknown, like a rolling stone


Ah you never turned around to see the frowns
On the jugglers and the clowns when they all did tricks for you
You never understood that it ain't no good
You shouldn't let other people get your kicks for you
You used to ride on a chrome horse with your diplomat
Who carried on his shoulder a Siamese cat
Ain't it hard when you discovered that
He really wasn't where it's at
After he took from you everything he could steal


How does it feel, how does it feel?
To have you on your own, with no direction home
Like a complete unknown, like a rolling stone


Ahh princess on a steeple and all the pretty people
They're all drinking, thinking that they've got it made
Exchanging all precious gifts
But you better take your diamond ring, you better pawn it babe
You used to be so amused
At Napoleon in rags and the language that he used
Go to him now, he calls you, you can't refuse
When you ain't got nothing, you got nothing to lose
You're invisible now, you've got no secrets to conceal.


How does it feel, ah how does it feel?
To be on your own, with no direction home
Like a complete unknown, like a rolling stone.