Wilkie Collins „Piatra Lunii” – un mystery novel de primă clasă

Anul acesta nu am ajuns la Gaudeamus, dar am reușit să descopăr, într-un anticariat, această carte, pe care am avut-o  și am devorat-o în adolescență, care a fost împrumutată sub jurământ de restituire și - vai, de câte ori se întâmplă! – niciodată recuperată. Trebuie să spun că nu țin să fiu considerată elitistă, nu citesc doar ce este la modă sau must-read, ci acele cărți care îmi spun ceva, care sunt bine scrise și rezonează cu gusturile mele, iar zona policier – suspans – mister a fost una care m-a pasionat dintotdeauna.

Pe Wilkie Collins îl așez, fără îndoială, în galeria pionierilor genului, alături de Arthur Conan Doyle, Edgar Allan Poe, Gaston Leroux sau Émile Gaboriau. Prieten și

colaborator al lui Charles Dickens, William Wilkie Collins (1824-1889) s-a bucurat de mare succes în timpul vieții, fiind cel mai cunoscut, mai iubit și mai bine plătit, la un moment dat, scriitor din epoca victoriană. După moartea sa, însă, faima în ascensiune a lui Dickens l-a trecut oarecum în umbră. Dintre cele peste treizeci de romane, șaizeci de povestiri, paisprezece piese de teatru, se disting romanele Femeia în alb (1860) și Piatra Lunii(1862), care au cunoscut și numeroase ecranizări. (cf. wikisource)

Piatra Lunii, povestea unui diamant indian cunoscut sub acest nume, are de toate: intrigă inteligentă, suspans ce nu slăbește de la prima până la ultima pagină, iubire prinsă între devotament și trădare, moșteniri cu bucluc, stăpâni și servitori, sinucidere, poliție, scamatori indieni, societăți de binefacere, copii descurcăreți și, desigur, happy-end.

Ceea ce dă farmecul romanului sunt tipurile umane caracteristice epocii: o lume de ladies și gentlemani, unii onești, alții ipocriți sau ticăloși de-a dreptul; în jurul lor, cei ce îi servesc, cu slăbiciunile și calitățile lor. În centrul romanului se țese idila dintre Rachel, fiica ingenuă a lui lady Verinder și vărul ei, Franklin Blake, un tânăr oarecum excentric prin educație și fire. Acesta din urmă este însărcinat să-i înmâneze tinerei domnișoare, la aniversarea a optsprezece ani, un diamant galben, mare cât un ou de porumbel, furat cu mult timp în urmă de la un templu din India, trecut prin numeroase mâini, până ce a ajuns în posesia  tatălui lui Franklin. Murind, acesta îl lasă  moștenire nepoatei sale, probabil pentru a abate presupusul blestem al nestematei asupra familiei Verinder. Cum era de așteptat, diamantul dispare peste  noapte, stârnind cele mai neașteptate reacții și bănuieli.  Tot acum se schițează și idila dintre Rachel și celălalt pretendent și văr, carismaticul Godfrey Ablewhite.

Primul și cel mai destoinic povestitor este Gabriel Betteredge, vârstnicul valet  al ladiei Verinder. Acesta are acces în lumea servitorilor, al căror șef este, dar și în intimitatea stăpânelor, prin fiica sa, Penelope, cameristă a domnișoarei. El ne spune, printre altele, și  povestea Rosannei Spearman, fostă hoață, servitoare cu cea mai ciudată purtare, care obișnuiește să se plimbe pe malul mării, la Nisipurile Mișcătoare. Doctorul Candy, care se îmbolnăvește subit a doua zi după dispariția diamnatului și asistentul său, Ezra Jennings, pasionat de cercetarea efectelor substanțelor opiacee, avocatul Bruff, cămătarul Luker, bigota miss Clack și mai ales sergentul Cuff, retras după un timp pentru a cultiva trandafiri, sunt personaje-cheie în încâlcirea și, în final, descâlcirea misterului.

Ironia fină, ritmul alert, veridicitatea, diversitatea perspectivelor, siguranța portretelor, exotismul, ingeniozitatea soluțiilor, suspansul concură la construirea uneia dintre cele mai fermecătoare cărți, a cărei prospețime nu s-a atenuat deloc cu trecerea timpului.