
Haruki Murakami (n. Kyoto 1949) nu confirmă nici pe de parte acest orizont, neexploatând tradiția culturală a țării sale, într-un mod deliberat, probabil. Ca toți autorii valoroși, scrie despre lumea pe care o cunoaște, așa cum i se arată ea, lumea în care trăiește în mod firesc, iar în cazul lui Murakami aceasta este Japonia contemporană, europenizată și chiar americanizată în mare măsură, lumea tokiotă, mai precis mediul tinerilor care ascultă muzică - de la Beatles la Bach, citesc și studiază Euripide, Shakespeare, Tolstoi, Salinger, Thomas Mann, văd la cinema filme celebre
(Casablanca, Absolventul). Cu toate acestea, spiritul japonez există, bine marcat, se desprinde din paginile cărții, se insinuează printre rânduri, fără loc de confuzii.
„Pădurea norvegiană” (1987) afirmă, chiar din titlu,
intenția de transgresare a granițelor culturale, de ancorare în lumea
globalizată. Este un roman despre dragoste și moarte, despre suferință și maturizare, despre opțiuni morale, fericire, datorie - toate aceste
teme fuzionând într-o poveste simplă și autentică estetic.
Protagonistul, Toru Watanabe, este student la Universitate,
în Tokyo, unde studiază Istoria
teatrului. Are 19 ani și locuiește în cămin, alături de alți studenți. Nu
se implică în grevele și manifestațiile studențești, fiind conștient de faptul
că, pentru el, fiu al unei familii modeste, studiile sunt un lucru serios.
Întâlnirea întâmplătoare cu Naoko, iubita celui mai bun prieten al său care s-a
sinucis cu un an în urmă, îi dă un nou sens existenței. Deși între cei doi se
ridică spectrul prietenului mort, tinerii încearcă să depășească trauma și
să-și accepte legătura. Pe când
Naoko, foarte sensibilă, după o noapte petrecută împreună dispare pentru a
fi regăsită mai târziu la un sanatoriu de boli nervoase, în munți, Midori, o
fată dezghețată, cu simțul umorului, îl cucerește treptat pe tânărul Watanabe,
cel ușor închistat, care și-a propus o viață a lucrurilor temeinic făcute.
Titlul „Pădurea norvegiană” este dat de unul dintre cântecele pe care le cântă
la chitară Reiko, colega de cameră a lui
Naoko la acel azil, o femeie care, la rândul ei, își va depăși tulburarea și va
avea curajul de a încerca să se reintegreze normalității.
Există mult eros în roman, iar ceea ce face
nota specifică este abordarea diferită față
de concepția europeană a acestuia, căci relațiile dintre bărbați și femei se desfășoară cu
o mai mare naturalețe; chiar dacă nu
stau sub semnul dualității păcat-virtute, neîmplinirile erotice provoacă traume la fel
de adânci, ca și în cazul eroilor din literatura europeană ori americană.
Erosul este, desigur, polul opus Thanatosului, care, și acesta, impregnează la
fel de puternic paginile cărții - sunt vreo
șase-șapte morți și sinucideri în roman - astfel roata yin-yang se învârte perpetuu,
într-un echilibru de nezdruncinat. Moartea lui Naoko se echilibrează prin iubirea
lui Midori, iar lumea își poate urma cursul firesc, eroul se maturizează și își
asumă pe deplin destinul.
Spiritul nipon este cel mai bine întruchipat de personajul-narator, Watanabe, un „băiat cuminte”, muncitor, răbdător, politicos și disciplinat, cu respect pentru viață și pentru valorile ei, un tânăr moral și extrem de responsabil. O parte importantă din roman o constituie corespondența dintre Watanabe și Naoko:
Spiritul nipon este cel mai bine întruchipat de personajul-narator, Watanabe, un „băiat cuminte”, muncitor, răbdător, politicos și disciplinat, cu respect pentru viață și pentru valorile ei, un tânăr moral și extrem de responsabil. O parte importantă din roman o constituie corespondența dintre Watanabe și Naoko:
M-am dus la spital la tatăl unei colege şi
am mâncat castraveţi. Când m-a auzit cum îi ronţăi, i s-a făcut şi lui poftă şi
a acceptat să mănânce. După cinci zile a murit. Încă îmi este vie în minte
imaginea lui, mai cu seamă modul în care încerca să ronţăie bucăţelele de castravete.
Ciudate amintiri lasă în urma lor cei care se prăpădesc. După ce mă trezesc
dimineaţa, mai stau puţin în pat şi mă gândesc la tine şi la Reiko, precum şi la
colivia păsărilor. Îmi amintesc de păun, de porumbei, de papagali, de curcani,
apoi de iepuri. Îmi revine în minte imaginea pelerinelor galbene de ploaie, cu
glugă, pe care le-aţi purtat în dimineaţa aceea ploioasă. Îmi place să mă
gândesc la voi când stau în aşternutul călduţ. Am senzaţia că sunteţi ghemuite
lângă mine şi dormiţi buştean. Îmi imaginez ce grozav ar fi dacă ar fi adevărat. Uneori
mi-e îngrozitor de dor de voi, dar, în general, îmi adun toate forţele pentru a-mi
vedea de propriile mele treburi. Aşa cum
voi hrăniţi păsările şi mergeţi la câmp să
munciţi, eu îmi pun în mişcare, în fiecare dimineaţă, propriul meu resort. Până
mă ridic din pat, mă spăl pe dinţi, mă bărbieresc, iau micul dejun, mă schimb, ies
din cămin şi ajung la universitate, răsucesc de aproximativ treizeci şi şase de ori arcul
şi îmi propun să fructific la maximum ziua respectivă. N-am observat până acum,
dar mi s-a spus că în ultima vreme vorbesc cam mult de unul singur. Probabil că
în clipa în care răsucesc arcul, mormăi ceva.
Mi-e
foarte greu că nu vă pot vedea, dar viaţa mea din Tokyo ar fi şi mai grea dacă
nu v-aş avea pe voi, dacă nu m-aş gândi la voi dimineaţa, în pat, şi dacă nu mi-aş
răsuci arcul, pentru a fi capabil să mai trăiesc o zi fructuoasă. Ştiu că
trebuie să muncesc din greu aici, aşa cum faceţi şi voi acolo.
Azi e duminică şi nu am de gând
să răsucesc arcul. Mi-am spălat rufele şi acum stau în camera mea şi vă scriu.
După ce termin de scris, timbrez plicul şi arunc scrisoarea în cutie, iar apoi
nu-mi mai rămâne nimic de făcut până spre seară. Nici măcar nu învăţ duminica, pentru
că sunt foarte conştiincios peste săptămână. Stau la bibliotecă între cursuri
şi-mi fac toate temele.Duminica după-amiaza sunt liniştit, deşi mă simt puţin cam
singur. Citesc şi ascult muzică. Uneori reconstitui, unul câte unul, traseele pe
care le parcurgeam prin Tokyo, împreună, şi am o imagine clară a lucrurilor pe care
le purtai de fiecare dată. Am timp să îmi amintesc o mulţime de lucruri.
Salut-o
pe Reiko din partea mea şi spune-i că mi-e
dor de chitara ei, mai ales când se face seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu