Jeannette Walls -„ Castelul de sticlă”

Motivul pentru care am ales să citesc cartea, publicată de Grupul Editorial Art, colecția Youngart 2015, deși numele autoarei nu-mi spunea nimic, este tema abordată - viața nomadă a unei familii americane, din anii '60 -'70, care-și cară cei patru copiii din oraș în oraș, în numele unei libertăți și al unei încrederi  în sine greu de înțeles, copii cărora le servesc idealuri în loc de hrană și pe care îi expun lipsurilor, neglijenței și până la urmă iresponsabilității parentale. M-a dus gândul imediat la filmul Sirene, cu Cher,  Bob Hoskins și Winona Rider, unul dintre preferatele mele; ideea este cam aceeași - alegem să fim independenți, rebeli, boemi, săraci  dar fericiți, însă, din păcate, costul acestor alegeri este plătit de urmași.

           Surpriza romanului o constituie unghiul de vedere, din interior, povestea autobiografică  fiind narată de una dintre fiicele familiei, Jeannette,  a cărei dramă constă în dificultatea de a păstra echilibrul între admirația și dragostea necondiționată față de părinți (tatăl, adevărat erou în ochii copiilor și mama spirit liber de artistă) și înțelegerea, o dată cu creșterea și maturizarea, a statutului de victime al unor copii care nu au avut posibilitatea să aleagă.   

           Romanul începe cu secvența în care Jeannette, matură și desprinsă de mult de familie, ajunsă ziaristă la New York, își vede, dintr-un  taxi, mama scotocind într-un container de gunoi. Jeannette se lasă în jos, în taxi, copleșită de rușine și vinovăție, temându-se că ar putea fi abordată de aceasta. Când, peste câteva zile, o găsește și îi oferă ajutorul, mama refuză, susținând că e fericită și că fiica ei este cea care are un sistem de valori greșit.

          Primii ani ai copilăriei protagonistei s-au desfășurat la marginea deșertului, în Arizona, California și Nevada, în localități miniere uitate de lume, unde Rex Walls, tatăl, care părăsise forțele aeriene, obține slujbe temporare de electrician sau inginer, orășele pe care le părăsesc fugind în toiul nopții când banii se termină. Adesea cei șase dorm în deșert, sub cerul liber, iar una dintre puținele amintiri frumoase ale fetei  este  aceea când, de Crăciun, tatăl a îndemnat-o să își aleagă o stea de pe cer. Alte lucruri din poveștile fabuloase despre viitor ale lui Rex sunt  visul de a găsi aur, în vedera căruia lucrează la o invenție numită de el Prospectorul și construirea unui Castel de Sticlă în deșert,  ale cărui planuri arhitecturale nu se definitivează vreodată. În ochii copiilor, tatăl este un geniu necontestat, ce are multe cunoștințe de matematică, fizică și electricitate și este capabil să repare orice, în plus e un povestiror „de efect”, care îi încântă cu întâmplări palpitante în care salvează viețile multor oameni, se luptă cu haite de câini sălbatici, împiedică un nebun să arunce în aer o bază militară etc.  Mama este o pictoriță boemă, care însă refuză (ori, mai degrabă nu reușește) să vândă vreuna dintre creațiile ei.  De necontestat este faptul că părinții și copiii sunt foarte uniți, dacă nu de dragoste, de un instinct puternic de apartenență.

           Lucrurile frumoase se termină însă aici, ele sunt demitizate, iar realitatea din spatele lor este demascată de naratoare. Astfel, filozofia de viață a cuplului era aceea că toți cei ce reprezintă autoritățile sunt niște ipocriți, niște profitori nenorociți, cărora nu trebuie să li se facă jocul, dimpotrivă, trebuie sfidați și subminați. De aici - concedierile frecvente ale tatălui,  la care contribuie și „mica sa problemă cu băutura”, care îl determină ca din când în când să-i administreze pumni nevestei și să distrugă puținele lucruri din casă, de asemenea  pasiunea pentru jocurile de noroc.  O altă convingere a părinților este că un copil nu trebuie ferit de boli, răni, accidente, ca să devină mai rezistent la trup și suflet. În momentul în care, la vârsta de trei ani, Jannette este cuprinsă de flăcările aragazului pe care își fierbea singură crenvurști, rămânând cu cicatrici pe viață, părinții consideră un moft faptul că vecinii o duc la spital.
          Când, în sfârșit, își găsesc o locuință stabilă pentru mai mulți ani, o cocioabă dărăpănată, sărăcia este atât de cruntă, încât copii dorm în cutii de carton, mănâncă numai fasole până se termină sacul, ori șuncă cu viermi, iar îmbrăcămintea o procură de la Armata Salvării. Sentimentul umilinței se conturează la interacțiunea cu alți copii, care îi numesc pe frații Walls „gunoaie” și îi agresează cu orice ocazie. Jeanette și sora ei se agață de lectură și de studiu. Când o profesoară îi vorbește de posibilitatea obținerii unei burse școlare, care să îi asigure fiicei cel puțin hrana, mama refuză, neacceptând „pomana”. Familia sabotează ancheta socială referitoare la neglijarea copiilor, iar autoritățile nu îi pot prelua pe minori, deoarece părinții nu îi abandonaseră în fapt. 
          Crescând, cele două fete mai mari reușesc să se smulgă din mediul nociv și pleacă la oraș, croindu-și drumul prin forțe proprii (iarăși - „visul american”), urmate de fratele lor, Brian, care devine polițist. Părinții vin și ei la New York, dar își continuă stilul de viață nonconformist, refuzând ajutorul copiilor.

          Cartea merită a fi citită pentru  dezvăluirea unor realități inedite ale modului de viață american, cu tragicul și sublimul lor, pentru unda de sinceritate a confesiunii și pentru franchețea și spontaneitatea stilului, perfect stăpânit de către autoare.