16 iunie 2016

Experiența suprarealistă: Victor Brauner, C. Nisipeanu

Victor Brauner (stânga) în atelierul său de la Paris
După un secol de la debut, experiența suprarealistă pare să-și culeagă cu adevărat roadele. Picturile lui Victor Brauner m-au fascinat încă de când, elevă prin gimnaziu, am vizitat, cu școala, Muzeul Național de Artă. Mai târziu, am dat de urmele lor prin albume și muzee și sentimentul a sporit mereu, alături de regretul că artistul nu este suficient de cunoscut și apreciat de publicul larg de la noi, mai ales că este cel mai bine cotat pictor român la casele de licitație internaționale (iertați-mi natura argumentului). Așa cum Viena și-a făcut din Gustav Klimt un brand, mă întreb de ce Bucureștiul nu-și face un brand dintr-un artist suprarealist? Răspunsul este evident - din nepricepere și incultură, din prejudecăți înguste, din lipsa de viziune. Nu vorbesc aici de nucleul de oameni de cultură care, din ce în ce mai mult, promovează valorile autentice prin reviste, expoziții, (cu ocazia Centenarului DADA, vor avea loc în București în perioada 20-25 iunie o serie de evenimente pe care le puteți afla pe: http://www.mnar.arts.ro/Evenimente), ci de pătrunderea acestor artiști în conștiința publică românească.  Victor Brauner are, de asemenea,  o biografie foarte interesantă, dar, fiindcă nu mi-am propus aici să scriu biografii, nu voi dezvolta subiectul. 
C. Nisipeanu (st.) și Gellu Naum
Țin să adaug și eu un strop la șuvoiul suprarealist și avangardist ce se va revărsa cu ocazia sus-menționatului eveniment, prin versurile unui poet surprinzător în opera sa de tinerețe (din păcate, după al doilea război s-a cumințit și și-a pierdut forța), Constantin Nisipeanu, pe care le-am descoperit cu încântare și mi s-a părut că ilustrează  foarte bine universul lui Brauner (da, de data aceasta versurile ilustrează pictura, nu invers, dată fiind, totuși, diferența valorică). Femeia de aer este un poem în zece părți, apărut în 1943 la Editura Unu, în doar 150 de exemplare „și două desene” pe care, din păcate, nu le-am putut identifica. Mă doare sufletul că am trunchiat textul, poemul întreg poate fi citit pe:  http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1811792/Femeia_de_aer.



Constantin Nisipeanu - Femeia de aer (1943) - fragmente


1

Victor Brauner, Le poete..., 1950
Am dus mâna uşor pe deasupra capului
Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei
Cu mâini de aur şi părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer
Şi am rupt o bucată de suflet
Pe care am legat-o fundă
În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din braţul meu au început să cadă
Cascade luminoase
Pe care femeia de aer le culegea în palmă
Şi le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit
Atât de frumoasă
Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte
Din visul meu ca dintr-o scoică."

5

Arborii sunt instrumente de optică.
Prin ei pădurea priveşte în albumul cu fotografii,



Pe care potecile îl oferă trecătorilor
Când sunt urmăriţi de şacali.

În pădure şacalii au în dreptul inimei o fereastră

Unde seara merg şi îşi pregătesc mâinile pentru zbor.
Când fereastra este deschisă pădurea se târăşte prin ea
Ca o mireasă cu trena purtată pe mâini de fete
Cu rochiţele cusute din piele de reni.

Râurile sunt brăţări pe care pădurea le poartă pe mâini.
Dacă rupi o frunză şi ţi-o lipeşti pe frunte
Din copaci cad sute de ape
Purtând fiecare câte o stea pe mâni.

(...)
Umbrele se dezlipesc de pe obiecte

Victor Brauner, La base et le sommet, 1964

Şi capată viaţă proprie.
În frunze guşterii vin şi aprind lampioane.
Cu un lampion în mână umbrele sunt corăbii
Navigând prin scoarţa copacilor.

Fiecare copac e un ocean
Pe care îl duci la ochi să priveşti
Prin el orizontul.
Dimineaţa corăbiile sunt spălate pe dinţi
Cu apă de fluturi.

Copacii încep să viseze odată cu ivirea zorilor.

Un coşar mătură copacii pe dinăuntru
De şacali şi de umbre.
Coşarul e limpede ca o sticlă de ochelari.
În el se adună toate cântecele pădurii
Şi se prefac în oglinzi.

Ranna îşi priveşte gândurile cum se retrag în artere.
O floare privită prin oglinzi
Seamănă cu o cireadă de capre sălbatice.

6

Victor Brauner, Complexe nietzcheen,1959

Mă simt greu.
Mi-am petrecut noaptea alergând prin curte
Cu o stea-de-mare, în echilibru, pe inimă.
Sufletul meu e o apă stătută.

Am sărit în stradă şi m-am lovit de întuneric
Ca de un zid.
Ranna a ţinut pumnii strânşi
Până când zidul a izbutit să-şi facă loc prin mine.

O pădure trece pe lângă noi cu braţele încărcate cu farfurii
Pe care le taie pe jumătate cu o foarfecă
Şi le împarte la trecători.

Prin tunel se plimbă perechi de îndrăgostiţi
Fiecare ducând o pădure în mână.
Apele şi câinii duc câte o cană cu lapte.

Tunelul a fost construit din inimi.
Zidul de sus este tăiat felii subţiri.
O cântăreaţă leagă toate cărămizile de vocea ei
şi cărămizile se aprind.

Cântăreaţa este îmbrăcată într-o rochie de sticlă.
Se văd corăbii trecând prin ea.
Îmi fac loc printre corăbii.
Cântăreaţa invită pădurea la dans.

Mă duc la fund şi mă ridic cu o corabie pe spate.
Întunericul mângăie luna pe frunte cu o floare.
Pantofii din picioarele cântăreţei

Îmi povestesc despre o călătorie

Pe apele unei mâini.

Acum zidul se deschide şi trenurile se opresc la intrare.
O pădure se apropie cu paşi gigantici de tunel.
Peştii fug din artere.

8
Victor Brauner, Gemini, 1938
(...)
Ţi-am spus: Iată insula mea,
Să trecem pe lângă ea travestiţi în păduri.
Mi-ai răspuns: vreau să plantez pe insula ta hyppocampi.

Suntem pe insulă.
Ţi-am spus: să nu atingi pământul cu piciorul stâng,
Pe aici sunt canibali,
Plantele sunt canibali.
Mi-ai răspuns: sub piciorul meu stâng
Canibalii se vor îmblânzi.

10

(...)
Ne depărtăm de insulă.
"Aruncaţi maşinile peste bord,
Păstraţi cutiile din care v-aţi născut!"
Inima ta s-a închis ca o carte.
A trebuit să căutăm alt drum
Pădurile sunt lângă noi.
Visele îţi curg pe mână ca nisipul
Dintr-un ceasornic.
Eşti albă ca o grădină de palmieri.

Oceanul se retrage în frunze
Ca trenurile pe linia de garaj.
Victor Brauner, Event du poete, 1949

"Iubitule, viaţa e o cutie cu jucării,
Ai aici soldaţii de plumb
Pe care îi poţi topi în gură".
"Iubito, sunt lângă tine şi te ascult".

Autobuzele s-au oprit în năvoade
Trecătorii se opresc în năvoade.
Corabia trece nevăzută printre pescari.
Străzile sunt pisici
Lângă tunel.

La manej a plouat cu fete de jăratec.