2 iulie 2016

„Cumințenia pământului”, sculptura lui Constantin Brâncuși, trebuie văzută



Am ținut să văd „pe viu” Cumințenia pământului, pentru că, așa cum am mai scris pe aici, dintre artele plastice iubesc sculptura în mod deosebit. Și pentru că am profitat de expoziția de la Muzeul BNR pentru a avea acces mai ușor într-una dintre cele mai frumoase clădiri din București, pentru care, în restul timpului, e nevoie de programare.  Așteptările mi-au fost întrecute de calitatea organizării: amabilitate, discreție, materiale promoționale splendide, bun-gust în amenajarea sălii, filtru de pază la intrare, totul la standarde internaționale. Erau destul de mulți vizitatori, pentru acest unic exponat de excepție.
„Cumințenia pământului”   are un magnetism  greu de descris în cuvinte și imposibil de transmis în fotografii; contrariază și fascinează,  intrigă și atrage și nu-ți poți lua ochii de la ea. Este statică, dar atât de dinamică în ceea ce exprimă; urâtă după gustul comun, dar excepțională artistic; cunoscută parcă dintotdeauna, dar înspăimântător de necunoscută; arhaică, dar atât de modernă...  Iar toate poveștile din jurul ei sunt atât de bogate și de interesante, încât de trei zile nu mă mai satur citind și descoperind. Iată doar câteva aspecte mi-au reținut atenția:
Contextul este unul foarte important: realizată în 1907, în Franța, marchează un moment de cotitură în creația artistului, când Constantin Brâncuși părăsește atelierul lui August Rodin; reprezintă ruptura de influența impresionistă și abordarea unei  noi estetici, cea a modernismului, 1907 fiind și anul când sculptorul  intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp, Fernand Léger.
Ce reprezintă statueta? Desigur, o femeie, un nud, dar atât de diferit de ideea obișnuită de nud! Corpul este adunat, într-o postură ghemuită, cu membrele  bine ținute sub control: picioarele alipite, brațele încrucișate. Este postura în care acțiunea este refuzată, în favoarea concentrării meditative, la fel ca în rugăciune. Ceea ce intrigă este poziția capului, ridicată, cu privirea către exterior, către lume, nu către sine. Corpul, fin cizelat,  este adus la postura de liniște, de nemișcare, condiție a ridicării și a eliberării spiritului, reprezentat de postura capului.  Și totuși: capul este atât de surprinzător, prin impresia de neterminat, de prelucrare rudimentară, de asimetrie, de primitivism chiar. Dacă ar fi să comparăm „Cumințenia pământului” cu delicatețea diafană a sculpturii „Somnul” (1906) de exemplu, se exculde ceea ce unii, neavizați, ar putea considera nepriceperea artistului de a crea frumosul, ci rezultă clar intenția de a transmite o altă viziune asupra scopului artei.  Sculptorul pare să fi surprins procesul, nedefinit încă, al nașterii spiritului, în zorii civilizației, când rațiunea începe să se contureze, nedesprinsă încă de modul de gândire magic. Arta modernă își propune să se reîntoarcă la izvoarele civilizației arhaice, după cum Brâncuși însuși mărturisește: „Cuminţenia pământului... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!" 
De ce ar fi spiritul reprezentat de o figură feminină?  Capul este apropiat de forma cubică a pietrei, trăsăturile cioplite cu aparentă stângăcie, plate, ochii fără pupile, asimetrici, nasul ce pare ciobit, ca al statuilor antice deteriorate sunt foarte asemănătoare celor ale Sfinxului, prin hieratismul lor.  Și să ne amintim că Sfinxul era o ființă mitologică feminină, așa cum știa și Eminescu: Sfinx pătrunsă de-nțeles. De aici, de la un Sfinx feminin și până la ideea misterului feminin nu mai e decât un pas... Femeia  bivalentă, care atrage prin corp, dar care are un spirit enigmatic, arhaic, care sperie spiritul cartezian al bărbatului prin dimensiunile abisale din care izvorăște și cu care rămâne mereu în contact. Pentru că Brâncuși a făcut referire la Isis, am mers pe această pistă, care nu m-a dezamăgit.  La un moment dat mi-am pus problema posturii neobișnuite a femeii. În prima secundă m-a dus cu gândul la mumiile îngropate în postură fetală, dar iarăși capul și ochii deschiși m-au contrazis. Mi-am pus chiar problema dacă se poate sta așa (eu, una, nu am reușit!). Nu e nici în genunchi, nici pe vine (cam ca gânditorul de la Hamangia), nici turcește, nici măcar în lotus.  Unde credeți că am găsit reprezentarea acestei posturi? În hieroglifa egipteană a zeiței Isis!!! Părul însuși este stilizat, în linii paralele, tăiat drept la spate, amintind  pieptanatura egipteană.  Vorbind de Isis și de vălurile ei, Brâncuși face, desigur, aluzie la cartea care făcuse vâlvă în deceniile anterioare, „Isis dezvăluită” (1877) a Helenei Petrovna Blavatsky, lucrare controversată, dar care a influențat cercetările asupra subconștientului de la începutul secolului al XX-lea.
De ce Cumințenia Pământului? A pământului probabil pentru că zeițele feminine erau divinități htoniene; ele trimit la ideea de adânc, de irațional. Cumințenie probabil pentru impresia virginală a statuii (nu sunt de părere că se inspiră din reprezentări ale zeițelor fertilității, pentru că, așa cum spune Brâncuși, păstrează vălul, feminitatea nu este dezvăluită, ci protejată, păzită de gesturile închise). Și pentru impresia de calm, de greutate, de stabilitate a trupului, peste care se așază, enigmatic, spiritul. Sunt convinsă că interpretările sunt infinite...
Materialul este, iarăși, foarte interesant: un bloc de piatră despre care Brâncuși afirma că l-a descoperit în catacombele Parisului, calcar crinoidal, adică păstrător al unor relicve, fosile de crinoide, echinoderme în formă de floare (crini-de-mare). Ce este special? Asocierea femeii cu ideea de arhaic, de începuturi ale vieții.
Povestea  proprietății asupra statuii m-a interesat adiacent: ea a fost expusă  la Expoziția Tinerilor Artiști din București în 1910. Citez, în continuare din  Evenimentul zilei : Realizată în 1907, „Cumințenia Pământului", alături de opere precum „Sărutul" și „Rugăciunea", marchează cea mai apreciată perioadă de creație a lui Brâncuși. Sculptura este în prezent evaluată la aproximativ 20 milioane de euro şi există cel puţin şase cumpărători dispuşi să o achiziţioneze dacă guvernul român nu s-ar fi decis să o cumpere.
Opera a avut, de-a lungul istoriei, doi proprietari, familia inginerului Gheorghe Romașcu, un bun prieten al lui Brâncuși, care i-a vândut direct lucrarea acestuia și în perioada comunistă statul român, care a luat în mod abuziv "Cumințenia Pământului", expusă timp de 50 de ani, la Muzeul Național de Artă a României.
Gheorghe Romașcu a cumpărat "Cumințenia Pământului" de la Brâncuși, în 1911. „Există și o scrisoare originală creată de mâna și creierul lui Brâncuși care se adresează în România unor organizatori de expoziție cu precizarea clară că ar dori ca la ieșirea din expoziție lucrarea să îi fie dată inginerului Romașcu. („Cumințenia Pământului") a participat în 1912 la o expoziție care a cam șocat pentru că ieșea din standarde", declara pentru AGERPRES reprezentantul Casei Artmark, Valeriu Sângeorzan. În 1957, regimul comunist a luat în mod abuziv lucrarea, pe care a expus-o în Muzeul de Artă al României. În 2012, în urma unui proces lung, opera a fost retrocedată moștenitorilor lui Romașcu. (http://www.evz.ro/cine-sunt-proprietarii-cuminteniei-lui-brancusi-ce-reprezinta-celebra-sculptura-si-care-este-valoarea-reala-a-acesteia.html)
Starea statuii: Ajunsă la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), sculptura s-a „bucurat” de atâta atenţie şi de „condiţiile necesare de conservare” încât a ajuns să fie crăpată. Fisura s-a petrecut la prima ieşire din ţară a ei, în anii ‘60, motiv pentru care i s-a făcut un soclu. Statuia a fost restaurată înainte de anii ‘70. La cutremurul din 1977 a fost iarăşi fisurată şi restaurată ulterior. (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/09/va-oferi-ministerul-culturii-20-milioane-de-euro-pentru-cumintenia-pamantului-de-brancusi/). Cât de trist!
În concluzie,  vă sfătuiesc să mergeți să vedeți această capodoperă (cred că se poate vizita gratis până pe 11 iulie), deoarece impactul artistic este puternic și doar așa poveștile ce se țes în jurul acestui subiect de maxim interes își capătă cu adevărat sensul.