Un dulap cu flori... Ștefan Câlția - „Obiecte grăitoare” la Muzeul Colecțiilor

Un dulap imens, cu uși albe, deschise să te primească între tăbliile lor generoase, un dulap cu flori uscate, cu ierburi frumos mirositoare, adunate în mănunchiuri, ca sub grinda casei bătrânești - busuioc, vâsc, narcise (da! se disting delicatele petale uscate până la transparență), moțul curcanului, trandafiri mărunței, cimbrișor și coada șoricelului, pelin și imortele și câte și mai câte, o comoară prețioasă, păstrată cu grijă, să fie leac pentru trup și suflet, mi s-a părut piesa de rezistență a expoziției „Obiecte grăitoare” a cunoscutului artist plastic Ștefan Câlția, deschisă la Muzeul Colecțiilor din București între 10 mai și 20 septembrie. 

Un dor fără margini după lumea de demult a satului, după bogăția de semnificații ascunse în fiecare gest, de la coptul pâinii în forme însemnate cu simboluri, la crucea din cununa grâului, acesta este sentimentul transmis fără cuvinte de obiectele vechi adunate cu dragoste, recuperate aș zice, salvate de la uitare (dar și prin cuvintele pline de căldură și de firească înțelepciune ale artistului înregistrate pe ghidul audio). 

Nostalgia pentru lumea rurală așezată pe osiile universului a transfigurat obiectele de uz casnic în exponate, desprinse de viața lor materială, într-o manieră artistică discretă, rafinată, surprinzătoare, într-o viziune estetică foarte modernă. 

Câteva fotografii despre meșteșuguri vechi, piese de mobilier, minunate oale de ceramică, documente, o aripă de gâscă, un corn de vânătoare, desene în peniță și tablouri ample în ulei - toate caută să reconstituie un univers casnic de demult, dintr-o lume aproape dispărută, dintr-un paradis al copilăriei la care nu ne mai putem întoarce decât în amintire. 

Se spune că mirosul este simțul cel mai direct, cel mai puțin filtrat de rațiune. Dulapul cu flori uscate și aroma lui m-au transportat direct într-o lume a bunicilor, așa cum dăinuie ea la modul ideal în imaginarul nostru colectiv sau individual. 

Expoziția sinestezică „Obiecte grăitoare” m-a încântat și mi-a dat sentimentul bun că între lumea tradițională și cea modernă o punte este oricând posibilă.