Camille Claudel, o femeie-artist de geniu, un destin tragic

    

Camille Claudel

      Pe Camille Claudel am descoperit-o acum vreo doi ani, în timp ce căutam pe internet o imagine pentru a ilustra o povestire; m-am oprit la o sculptură de mici dimensiuni,  Valsul (La Valse), care mi s-a părut atât de dramatică, încât am avut  impresia că văd desfășurându-se, ca-ntr-un film, vârtejul plin de pasiune al celor două trupuri înlănțuite în acordurile muzicii. Nu putea fi opera unui anonim! Și, astfel, am aflat povestea tragică a unei  femei extrem de talentate, pătimașe, ale cărei calități aveau să fie aruncate în umbră de voința inflexibilă a familiei.

        Camille Claudel a fost sora poetului Paul Claudel, iubita și colaboratoarea sculptorului August Rodin. A studiat artele la Academia Colarossi, fiind eleva lui Alfred Boucher, pe unul dintre puținele locuri alocate pe atunci femeilor. La vârsta de douăzeci de ani începe să lucreze cu August Renoir, în atelierul acestuia; cei doi vor începe o relație tumultuoasă, ea devenindu-i model, sursă de inspirație, confidentă, iubită. Legătura lor a stârnit oprobriul familiei, în special al mamei tinerei, astfel încât Camille și-a părăsit casa părintească. După opt ani, relația amoroasă cu August Rodin a încetat, dar  cei doi s-au revăzut în mod constant încă mulți ani. Consecința a fost că acesteia, ca femeie artist, i-a devenit extrem de dificil să mai obțină fonduri pentru a-și realiza ideile îndrăznețe. Ea a rămas total dependentă de Rodin, mai ales după moartea tatălui ei, când mama și fratele nu au mai vrut să o susțină în niciun fel. Camille a continuat să lucreze în condiții vitrege și se spune că era  văzută umblând în zdrențe, ca o cerșetoare. Talentul ei s-a bucurat de recunoaștere de la început,  Octave Mirbeau considerând-o chiar un artist de geniu.

La Valse

         În jurul vârstei de patruzeci de ani, Camille este declarată bolnavă mintal. Ea își distruge o parte dintre opere, îl acuză pe Rodin că i-a furat ideile și că vrea să o omoare. I se pune diagnosticul de schizofrenie. În plină suferință, Camille se izolează  în atelierul său. Când tatăl, singurul care a fost de acord cu cariera ei artistică, moare, familia nici măcar nu o anunță. Fratele, Paul Claudel, poet și diplomat, ia hotărârea de a o interna, pentru ca viața ei „scandaloasă” (a se citi: de femeie artist) să nu arunce o pată asupra respectabilității celorlalți membri, astfel încât ea ajunge în ospiciu „de bunăvoie” în același an (1913).

          Presa a acuzat familia pentru acest act, Camille a fost mutată în mai multe instituții, mama ei i-a interzis să mai primească scrisori de la oricine în afară de fratele ei. Personalul spitalului a propus în nenumărate rânduri externarea și reintegrarea  ei în familie, dar toate încercările s-au izbit de un zid. Paul Claudel a vizitat-o doar de șapte ori în treizeci de ani, sora ei o singură dată, iar mama deloc. O prietenă, care a reușit să o vadă, a susținut cu tărie că sculptorița nu este nebună. La moartea Camillei, niciun membru al familiei nu a participat la funeraliile desfășurate chiar la cimitirul din Monfavet, localitatea unde se afla ospiciul. Se pare că rămășițele ei au ajuns  la groapa comună.

         Au rămas în urma ei aproximativ 90 de lucrări, aflate în cele mai de seamă muzee din Franța și în muzeul ce îi poartă numele, înființat la Nogent-sur-Seine.

         Cea mai frumoasă dintre creațiile sale, Valsul (La Valse), a fost realizată între 1883 și 1901, iar în 1905 a fost multiplicată în 25 de exemplare, în ghips și bronz. Ea poartă ecourile pline de pasiune ale relației cu maestrul său. Camille avea 19 ani când a început lucrul la această statuetă. Versiunea inițială, în ghips, reprezintă doi îndrăgostiți, fără veșminte, înlănțuiți într-un dans al seducției, în care femeia este abandonată pasiunii până la punctul de a-și pierd total echilibrul. Criticii de la Școala de Arte Frumoase au judecat cu asprime sculptura, considerând-o indecentă (oare dacă era realizată de un bărbat, de Rodin de exemplu, s-ar mai fi izbit de tot atâta intoleranță?). Astfel că, în variantele următoare, Camille a drapat trupul femeii, în partea inferioară, într-o jupă  învolburată, de o plasticitate fără seamăn, care nu-i scade nimic din valoarea artistică, poate dimpotrivă. După moartea artistei, nepoata sa, Reine-Marie Paris, care îi colecționează lucrările, a comandat o versiune în bronz de dimensiuni ceva mai mari.

        Una dintre stautetele de bronz, de 46,7 cm, cu femeia purtând o fustă lungă, a fost adjudecată la licitație în 2017  pentru 1,18 milioane de euro nepoatei Reine-Marie Paris, după ce zăcuse până la acea dată într-un dulap al primului său proprietar, Joseph Allioli, și urmează a fi expusă în Muzeul Camille Claudel.