Mi s-au
adunat în ultimii vreo doi ani, pe lista de lecturi, foarte multe cărți despre
care am tot vrut să scriu și nu am reușit. Așa că încerc să suplinesc acest
lucru printr-un rating (subiectiv, fără doar și poate) și câteva rânduri de argumentare
a aprecierilor mele, pentru fiecare carte. *Formatul inițial (tabel) era total
inadecvat, așa că am refăcut postarea, cu scuzele de rigoare.
Sylvia Plath „Clopotul de
sticlă” ****
Poeta americană Sylvia Plath scrie,
cu un an înaintea sinuciderii, acest roman semi-autobiografic despre
dezamăgire, inadecvare, tentative de sinucidere. Extrem de inteligent, acest
roman al crizei de maturizare a unei tinere aspirante la o carieră jurnalistică
nu poate fi așezat, ca spirit, decât alături de cel al lui Salinger - „De veghe
în lanul de secară”. Lucid, vorbește
despre prăbușirea psihică a unei fete de 19 ani, cu note maxime la școală,
dezamăgită de lipsa de „puritate” a iubitului și a altor tineri pe care îi cunoaște.
După experiența newyorkeză trăită în urma obținerii unei burse la o revistă
pentru femei, cade în depresie, suferă
tratament cu electroșocuri, încearcă să-și ia viața prin diferite moduri. Criza este nu doar una
personală, ci a identității femeii la
trecerea de la modelul tradițional (housewife) la statutul de femeie
independentă.
Paula Hawkins „The Girl on the Train” (citită în engleză)
*****
În genul thriller, este cel mai bun
lucru citit în ultimii ani, (exceptând clasicii). Pe muchia colapsului psihic
și a alcoolismului, din cauza fostului soț care o părăsise pentru altă femeie,
o tânără își face un ideal dintr-o familie zărită zilnic din tren. Când unul
dintre membri dispare, ea se implică puternic, descoperind un hățiș de minciuni
și intrigi, în care este prinsă inclusiv familia fostului său soț.
Ian McEwan „Nutshell” (citită în engleză) ****
Apreciatul și prolificul scriitor englez Ian McEwan
surprinde cititorul prin ducerea la extrem a soluției narative: povestitorul
este un fetus, aflat în ultima lună înaintea nașterii. Sclipitor și ironic,
acesta relatează trădarea sordidă a tatălui său de către mamă, atrasă de
fratele tatălui și planul amândurora de a-l ucide. Descoperi cu încântare (mie mi-a picat fisa după vreo
60 de pagini!) scenariul din Hamlet!
Michel Houellebecq „Supunere” *****
Omul lui Houellebecq este șovăitorul,
omul modern care face compromisuri. Aici, un profesor de literatură la Sorbona,
după ceva scrupule, cu perspectiva demiterii și a ratării carierei, acceptă să
treacă la islamism, pe fondul islamizării treptate a Franței, prin câștigarea
alegerilor de către un candidat musulman. Satira socială la adresa decăderii
valorilor civilizației occidentale este maximă.
Michel Houellebecq „Harta și teritoriul” ****
Subiectul se desfășoară în lumea
artei moderne, în care fotograful industrial, apoi artistul ce propune drept
artă tablouri realizate din hărți rutiere Michellin, Jed Martin (nu m-am
lămurit nici acum dacă există în realitate, internetul este plin de lucrările
lui), are un fulminant succes comercial. Sunt folosite multe nume reale din
lumea criticii de artă. El îi face un portret lui Michel Houellebecq (!), care este apoi ucis din
cauza tabloului. Îndrăzneala ideilor, răsturnarea raporturilor dintre realitate
și ficțiune, efectele neașteptate ale acestei confuzii m-au făcut să mă gândesc
la o povestire a lui Borges, care imagina o hartă la scara 1:1, ce acoperea,
practic, lumea sau la tehnica din pictură în care artistul se reflectă într-o
oglindă din tablou.
Elena Ferrante „Tetralogia napolitană” ****
Am citit cu sufletul la gură cele
patru volume, cred că în vreo zece zile. Îmi place să citesc cărți pe care nu
le poți lăsa din mână. Mi se pare o calitate primară a lecturii. (Sunt,
desigur, și cărți pe care le citești lent și repetat!) Este povestea unui cartier
din Neapole, a unor adolescenți care cresc într-un mediu sărac, dar bine
ierarhizat pe structuri de putere. Elena Greco și Lila Carracci sunt cele două
caractere complexe și opuse, care se atrag și se despart, din copilărie până la
maturitate. Șansa educației, iubiri intersectate, violență domestică și de
stradă, mișcări ideologice și politice, schimbări atât ale oamenilor, cât și
ale cartierului și ale Italiei pe parcursul câtorva decenii fac din tetralogia
napolitană o lume vie și autentică. Nu am dat cinci stele, pentru că mă
enervează tactica anonimatului (nu se știe cine se ascunde sub pseudonimul Elena Ferrante).
Mihail Drumeș „Elevul Dima dintr-a șaptea” **
O lectură plăcută, plină de
însuflețire, dar, de pe la jumătate, o ia razna cu subiectul, care devine
morbid și neconvingător.
Michel Houellbecq
„Serotonină” *****
Primul roman al scriitorului pe care
l-am citit. Un bărbat la vârsta maturității, cu o profesiune care îi asigură un
trai îndestulat, chiar de lux, cu o amantă japoneză, fără nicio traumă în
copilărie, descoperă că viața lui nu are nimic autentic (nu este iubit, nu îi
place ce face, nu găsește în nimic acea strălucire a vieții pentru care merită
să trăiești). El hotărăște să „dispară” - nu să se sinucidă, ci să rupă legăturile
cu tot ce reprezintă lumea din jur. Întâi hoinărește prin câteva localități,
apoi revine la Paris și alege să
trăiască minimalist, într-un hotel modest. Serotonina este un medicament
prescris de medicul său, care îl ajută să poată continua traiul de zi cu zi.
Într-o emisiune, autorul a mărturisit că a fost impresionat de o știre care
spunea că în Franța sunt dați dispăruți anual
cam 15000 de oameni în felul acesta.
Anton Holban „Oameni feluriți” (Teatru) **
Piesă clasică, nu l-am recunoscut
deloc pe modernul Holban. O femeie, victimă a unui soț abuziv, își leagă toate
speranțele de fiul său, pentru care face mari sacrificii. Când crește, fiul
devine asemenea tatălui, terorizându-și mama. Naturalism, nu modernism.
Margaret Atwood „Mireasa hoțomană” ***
Trei femei, care se cunosc din
colegiu, își unesc forțele împotriva celei de-a patra, care, în momente
diferite, le-a sedus soții, prin șantaj sentimental și alte mijloace perfide.
Doar trei stele pentru subiectul destul de ușurel și clișeistic; trei stele,
totuși, pentru că scrisul lui Margaret Atwood are ceva ce ridică subiectul
dincolo de simplul clișeu.
Arthur Golden „Memoriile unei gheișe” ***
Se vrea un roman biografic. Oferă
imaginea lipsită de orice idealizare a vieții gheișelor din Kyoto, dominată de
suferințe și de calcul. O carte bine scrisă. Mi-a părut rău că am citit-o,
fiindcă mi-a stricat fascinația pentru gheișele din stampele lui Utamaro, de
exemplu.
Ray Bradbury „451 ̊ Farenheit” ***
O carte cult a genului SF, care,
totuși, nu e preferatul meu. O distopie excelentă prin puterea de anticipare a
degradării umanității în viitor, sub impactul tehnologiei. Noi trăim astăzi
exact în lumea alienată și abrutizată pe care a descris-o Bradbury. Comparabil
cu „1984” a lui George Orwell.
Cella Serghi „Pânza de păianjen” ***
Am citit-o în vreo trei nopți
călduroase de vară, lăsându-mă în voia lecturii. Departe de luciditatea și
intelectualitatea tăioasă a Hortensiei Papadat Bengescu, cartea este de
remarcat prin determinarea unei tinere de a depăși imaginea clișeu a epocii în
care există, pentru femei, doar două opțiuni: soție sau vampă. Personajul Diana
Slavu alege, înfruntând mari dificultăți materiale, studiile, cariera,
divorțul, iubirea interzisă, independența, singurătatea. Mi-a plăcut afirmația
că idealul ei este Sașa Comăneșteanu, din „Viața la țară”, alt personaj care
trece în uitare în ultimii ani.
Gerald Durrell „Familia mea și alte animale” ***
Viața în insula Corfu a unei familii
de englezi - o mamă văduvă cu patru copii mari - între anii 1935-1939, povestită din
perspectiva mezinului, de zece ani, reflexie a autorului însuși, naturalistul
Gerald Durrell. Pasionat de insecte și orice alte viețuitoare, de plimbări cu
barca însoțit de câinele său, de stat la taifas cu localnicii, cu o educație
făcută de diverși amici ai familiei, în mijlocul naturii, micul Gerald este
imaginea libertății și a fericirii depline. Întâmplările cu haz se țin lanț, spre
deliciul cititorilor.Unul dintre frați este viitorul scriitor Lawrence Durrell
(„Cvartetul din Alexandria”)
Liviu Rebreanu „Răscoala” **
Desigur, este o carte de cinci stele,
dar, la recitire, nu mi-a mai spus nimic în plus.
Italo Calvino „Iubiri dificile” ***
Cincisprezece povestiri intitulate
„Aventura unui soldat/ tâlhar/ funcționar/ fotograf/ miop” etc. relatează
concentrat, luminos și lucid diverse experiențe, ușor bizare,ale unor oameni
diferiți, a căror semnificație pe
marginea absurdului se construiește în subtext.
Kate Morton „Fiica ceasornicarului” **
Foarte la modă acest gen astăzi, se
ia un artist, un jalon cultural și se brodează o ficțiune în jurul lui. Nu însă
toate cărție se ridică la nivelul reperului. Nu am putut identifica genul cărții.
Prea multe povești, din epoci diferite, care se conectează la un moment dat,
dar cam enervantă glisarea permanentă între epoci. Ba un pictor prerafaelit, ba
o hoață de tip dickensian, ba idile contemporane, ba taine ale unei case, ba
bijuterii dispărute, ba secrete de ceasornicar, ba... , ba...
John Green „Sub aceeași stea” ***
Clasic în viață al scrierilor de tip
young adult, John Green are talentul de a vorbi cu simțire și măsură despre
boală, destine secerate prea devreme, demnitate. O carte frumoasă.
Florence Nightingale „Note on nursery” (citită în engleză)
****
Promotoare a igienei ca parte a
tratamentului bolnavilor, Florence
Nightingale face o analiză critică a condițiilor mizere de trai din secolul al
XIX-lea și, mai ales, a ignoranței în îngrijirea celor suferinzi. Am aflat
multe lucruri (și m-am îngrozit) despre felul cum se trăia în acele vremuri. A
cere cu energie să se aerisească camerele, să se verse oala de sub pat, să se
schimbe așternuturile sau să se acorde importanță calității apei și a hranei
pare ceva ciudat astăzi, dar iată că, până la ea, nimeni nu mai reușise să
argumenteze atât de convingător aceste lucruri și să le impună în practică.
Emile Zola „Gervaise” *****
Roman din ciclul „Les
Rougon-Macquart”, „Gervaise” spune povestea unei spălătorese și călcătorese
care, prin hărnicie și rezistență, ajunge la un trai foarte bun, deschizându-și
propria afacere, dar apoi pierde totul și moare în mizerie (de unde plecase)
din cauza nesocotinței în relațiile cu bărbații, a lăcomiei și a suficienței.
Excelentă radiografie a vieții clasei muncitoare a Parisului. Zola este unul
dintre scriitorii mei preferați.
Simone de Beauvoir „Toți oamenii sunt muritori” ***
Povestea-cadru a vieții unei actrițe
care cunoaște un bărbat diferit de ceilalți. Povestea propriu-zisă este de tip
destinul unui nemuritor: personajul Fosca trăiește blestemul unui dar care îl
scoate dincolo de condiția umană, imortalitatea. Comandant al unei cetăți, cu
secole în urmă, el caută să atingă gloria, fericirea, să aducă binele familiei
sale și oamenilor din jur, dar nu reușește. Chiar dacă este scrisă inteligent,
prea multe scene istorice încetinesc ritmul și interesul lecturii, zic eu.
Margi Preus „Inimă de samurai” ***
Carte pentru copii, despre un băiat
japonez care naufragiază, este salvat pe o corabie și dus în America, pe la
mijlocul secolului al XIX-lea. El nu înțelege ușor diferențele culturale dintre
cele două civilizații. Se reîntoarce după unsprezece ani în țara natală. Este
interesant pentru că are la bază o poveste reală (Manjiro a fost primul japonez
ajuns în America) și pentru că este o poveste despre curaj și evoluție
personală (din pescar, Manjiro ajunge vânător de balene).
Maria Metco „Contraste” **
Roman de debut, scris cu pasiune, în
care există intrigă amoroasă, aventură, acțiune, satiră socială. Stilul
oscilează între siropos și senzațional.
Gilbert Guilleminault „Blestemații. De la Cezanne la
Utrillo” ***
Biografii ale unor pictori și
sculptori celebri, scrise cu talent, din care am aflat multe lucruri. De
exemplu, despre relația furtunoasă dintre Camille Claudel și Auguste Rodin sau
despre muza impresioniștilor, la rândul ei pictoriță de talent și mamă a lui
Utrillo, Suzanne Valadon.
Agatha Christie „Misterul crimei fără cadavru” ****
Ca toate ale Agathei Christie,
excelentă. Doar patru stele, pentru că Miss Marple este mai soft decât Poirot.
Aimee Molloy „O mamă perfecta” **
Bestseller polițist, are în centru
dispariția unui copil, suspecte fiind, în principal, mamele dintr-un grup de sprijin (există și un
tată în grup), cu copii născuți în aceeași lună, care se întâlnesc periodic în
parc. Copilul dispare când mama sa, după multe ezitări, acceptă să iasă, într-o
seară, cu prietenele, la bar. Doar două stele pentru că e cam static și
caracterele nu sunt prea bine fixate. O lectură de vacanță.
William Golding „Piramida” ***
Spre deosebire de „Împăratul
muștelor”, este mai puțin interesantă. E un roman de tinerețe, cu note
autobiografice. Bine scris, dar subiect banal (primele experiențe ale unui
tânăr...).
Fredrik Backman „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” ***
O încadrez la genul agreabil, lectură
pentru copii de data asta, față de „Un bărbat pe nume Ove”, însă la fel de
ilustrativă pentru ideea de politically correct. Pe o scară de bloc, o bunică
nițel crazy și cam dificilă își crește nepoata cu tot felul de povești pline de
fantezie; fiecare locatar se dovedește legat într-un fel sau altul de viața
bunicii și de poveștile ei. Mi-a plăcut pentru originalitate și umor, dar atât.
Alfred de Mussette „Confesiunea unui copil al secolului” **
Inspirat din relația tumultuoasă a
poetului cu scriitoarea George Sand, romanul reflectă iubirea romantică
exaltată dintre un tânăr (copil al secolului) ce gustase din plin viața
depravată a tinerilor la modă ai Parisului și o tânără femeie sinceră și
devotată. Viața plină de excese și capriciile tânărului Octave îl fac să o
chinuie pe Brigitte cu crizele sale de gelozie, astfel că infernul este aproape.
Crizele în lanț, oricât de autentice la origine, plictisesc la un moment dat.
Colette „Cheri. Sfârșitul
lui Cheri” ****
Poveste de alcov franțuzească, în
care Cheri, un tânăr cu o viață de gigolo, se îndrăgostește de prietena mamei
sale, în care vede o femeie adevărată. Preocuparea pentru chiverniseală și
pentru ascensiune socială este, de asemenea, tipic franțuzească. Scris
dezinvolt, sentimental, demontează șabloanele sociale.
Feodor Mihailovici Dostoievski „Frații Karamazov” *****
Ce poți spune în câteva rânduri?
Prefer să nu spun nimic, atât de evidentă este valoarea cărții. Sau măcar atât:
sub semnul instinctului, al rațiunii, al inimii, al răului sau al binelui,
destinul omului este de a alege (în măsura în care este capabil) și de a-și
asuma alegerea. Și de a ispăși, în cele din urmă, în această lume sau dincolo
de ea.
Yann Martel „Viața lui Pi” ****
O carte alegorică, luxuriantă,
incredibil de densă și de imaginativă, deschisă unei multitudini de
interpretări. Patel, un adolescent indian a cărui familie deține o grădină
zoologică, este derutat cu privire la alegerea unei religii. Familia vinde
animalele și vrea să se mute în Canada. Dar vaporul se scufundă, iar el
supraviețuiește, într-o barcă de salvare, 200 de zile alături de un tigru, o hienă,
o zebră și o maimuță, ultimele trei murind pe parcurs. La sosire, relatarea lui
Patel este considerată neconvingătoare, iar el o înlocuiește cu varianta în
care animalelor le corespund oameni: un marinar, un bucătar, mama sa. Povestea
ca formă de supraviețuire este doar unul dintre simbolurile cărții.
Arthur Miller „ Moartea unui comis voiajor” ****
Piesă de teatru despre ipocrizie și
criză a valorilor într-o familie americană tipică. Comportamentul fiilor este
consecința vieții duble a tatălui și a tăcerii mamei. Criza familiei Loman este
criza societății americane postbelice.
Sommerset Maugham „Robie” ***
Cea mai importană scriere a lui S.
Maugham, bildungsroman cu rădăcini autobiografice. Despre formarea unui tânăr
medic londonez și dificultățile eliberării de o iubire nepotrivită, față de o
femeie inferioară (Mildred, chelneriță). Îmi plac mai mult scrierile mai
scurte, mai exotice ale lui Maugham: „Vălul pictat”, „Julia” etc.
Michael Ende „Momo” **
Nu mă prinde Michael Ende, iar
„Momo”, spre deosebire de „Povestea fără sfârșit”, chiar mi-a displăcut.
Începând cu personajul însuși, fetița mult prea înțeleaptă, Momo. Și cu
rezolvarea în fantezie a unei povești care până la un punct mergea mai bine pe
alegoric și moral.
Desmond Morris „Maimuța goală” **
Maimuța goală este omul, desigur. O
carte de popularizare a unor noțiuni de biologie, sociologie și evoluționism,
care a făcut vâlvă prin anii '60, dar depășită astăzi. Nu îi neg umorul și
dezinvoltura.
Simona Antonescu „Fotograful curții regale” ***
Pretextul este inedit, se pornește de
la o serie de fotografii de epocă (reproduse în carte) și se țes poveștile
personajelor reprezentate. Cu talent pentru fresca istorică, Simona Antonescu
reconstituie aspecte ale Bucureștiului, dar și ale vieții rurale, pline de
pitoresc și capacitate de invenție. Negustori, imigranți, prințese, croitorese,
țărăncuțe, familia fotografului, Expoziția universală din Paris - formează un
mozaic narativ minunat. Doar trei stele pentru că mi-a plăcut mai mult „Hanul
lui Manuc”, de aceeași autoare.
Sofocle „Antigona” *****
Vina tragică în esența ei. Demnitate
neclintită în alegerea între legile cerești și cele omenești. Esența eroismului
și a sacrificiului feminin. Antigona, fiica lui Oedip, alege să încalce porunca
regelui Creon de a-și lăsa fratele neîngropat (învins în luptă) și urmează
legile zeilor și ale credințelor străvechi, cu prețul vieții.
Corneille „Cidul” ***
Păstrează prea puțin din „Cântecul
Cidului” cel original, duce piesa spre conflictul sentimental, în detrimentul
figurii eroice a Cidului. Conflict datorie-pasiune, specific epocii.
Aris Fioretos „Mary” ****
Din roman rămâne de neșters
limpezimea soarelui și a mării de pe insula grecească în care sunt exilate
femeile prizoniere în urma mișcărilor studențești subversive din 1973 contra guvernului militar
din Grecia. O tânără de 23 de ani este arestată pentru că nu dezvăluie legătura
cu iubitul său activist și este deportată pe una dintre insule, împreună cu mai
multe femei, în condiții greu de imaginat. Titlul „Mary” nu este întâmplător.
Bogdan Alexandru Stănescu „Copilăria lui Caspar Hauser” ***
B. A. Stănescu este o voce autentică
a literaturii române de azi. În tente întunecate, sunt relatate experiențele
unui copil/tânăr dintr-un cartier sărac al Bucureștiului, populat de personaje
sordide, începând cu un tată vitreg și terminând cu interlopii cartierului.
(Caspar Hauser este un personaj învăluit în mister, un tânăr german din secolul
al XIX-lea care apare de nicăieri și afirmă că a fost crescut într-o celulă
întunecată din care a scăpat. E menționat doar în titlu.)
Mateiu Caragiale „Craii de Curtea-Veche” ***
Acest roman, considerat de unii cel
mai bun din literatura română, nu m-a convins niciodată suficient și mi s-au
părut de prost gust unele pasaje cu călătorii exotice și figuri materne
diafane. Fondul simbolic este prea obscur, dar există un farmec de necontestat
al bolgiilor Bucureștiului și al „noctambulilor” lui.
Pușkin „Fata căpitanului” ****
Nuvelă sau mic roman de factură
romantică, dar nu neapărat sentimental. Dincolo de imaginea lui Pugaciov,
un fel de haiduc fioros, dar drept cu
cei care-i fac bine, m-a impresionat descrierea scenelor de atac al fortăreței,
pline de cruzime, în care se descrie uciderea oamenilor în casele lor, scene
care transmit autentic teroarea.
William Styron „Beznă vizibilă” ***
O carte despre depresie, pe viu, și
despre manifestările ei, scrisă de un autor consacrat.
Iv cel Naiv „Uibesc” ****
Un poet de mare originalitate,
dezinvolt, rafinat și inventiv, pe care nu știi unde să-l așezi, dar nu poți să
nu-l „uibești”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu