În
această apăsătoare perioadă de izolare, când am simțit din plin că „nu sunt vremurile sub om, ci
bietul om sub vremuri”, m-am amăgit degeaba că aș putea citi ceva vesel, ușurel. Am avut nevoie, dimpotrivă, de o carte adevărată și lipsită de iluzii, despre
timpuri ostile, spaime, trăiri la limită, iubire autentică, chiar dacă imperfectă,
și am găsit-o în „Arcul de triumf”, romanul scriitorului german Erich Maria Remarque. Volumul
stătea în bibliotecă dintotdeauna, dar l-am evitat până acum, din cauza
subiectului, în vremuri mai senine temându-mă că o proză de război m-ar putea răni
cu ororile ei.
De fapt, ultima pagină a cărții
corespunde cu izbucnirea celui De-al Doilea Război, e o carte despre Parisul
interbelic - ah, de câte ori să spun că, vrând-nevrând, când cineva scrie
despre Paris, are un personaj în plus, că Parisul evocat este el însuși un
glas, un topos atât de bine fixat în imaginarul colectiv, încât amplifică,
automat, efectul oricărei cărți! - Parisul refugiaților, al bistrourilor și al
bordelurilor, al midinetelor și al prostituatelor, al tragediilor și al
melodramelor, al vieților pierdute și al celor care izbutesc în cele din urmă să-și găsească
sensul.
Acțiunea este plasată în 1939, în
zonele învecinate Pieței Etoile, dominate de Arcul de Triumf, pe fondul
tensiunilor crescânde din Europa nazistă; Ravic, medic, fost șef de clinică în
Germania, fuge din fața ascensiunii terorii și trăiește ilegal la Paris, într-o
cameră modestă de hotel, cu valiza gata oricând de plecare; el se află acolo de
cinci ani, un timp nesperat de lung, după ce fusese torturat, închis, deportat
în repetate rânduri, iar soția i se sinucisese la vestea trimiterii în lagăr.
Ravic nu este numele său real, este una dintre multele identități pe care și le
ia de-a lungul anilor. Pentru a putea supraviețui, colaborează cu doi medici,
operând cazurile grave în locul lor, bineînțeles incognito, fiind plătit cu sume
derizorii; de asemenea, examinează periodic starea de sănătate a prostituatelor
de la Osiris.
În primele pagini ale romanului, Ravic
o cunoaște pe Joan Madou, o femeie tânără ce rătăcește desperată pe străzi, într-o
stare psihică critică, după ce îi moare iubitul în camera de hotel unde
locuiesc. Între cei doi se stabilește o legătură sufletească aparte, după ce
Ravic o ajută să și găsească de lucru (cântăreață) la localul Șeherezade. Niciunul
nu se poate lega cu adevărat de celălalt, deși se iubesc cu pasiune, pentru că
Ravic nu îi poate oferi stabilitate, iar ea nu poate face sacrificii și se lasă
întreținută de alți bărbați, dintre cei ce roiesc în jurul ei.
O serie de alte figuri dau substanță
romanului: Boris Morosow, prietenul înțelept al lui Ravic, rus trecut prin
viață, portar la restaurantul Șeherezade, Rolande, femeia ușoară care primește o
moștenire și pleacă în provincie să se căsătorească și să-și deschidă un
magazin, Kate Hegstroem, suedeza fragilă, operată de Ravic, care constată că
are cancer uterin și nu o poate vindeca, dar nu îi spune acest lucru, doctorul omenos
Veber și doctorul prost și cărpănos Durant, Lucienne, mica croitoreasă care scapă cu greu în urma unui avort prost făcut de o moașă lacomă. Impresionează
seria pacienților care, pe lângă cei vindecați, pleacă de pe masa de operație cu infirmități pe
viață, în special femei, și chiar copii. O umanitate măruntă sau mai răsărită,
pradă timpurilor, ce caută cu desperare să-și facă un rost, să-și împlinească
dorința de fericire, în răstimpul scurt și agitat care îi este dat, între
spectrul descinderilor de poliție și al sunetului ambulanței.
Apariția la Paris a lui Haake,
torționarul său, îi oferă lui Ravic șansa răzbunării, acțiune complicată din
toate punctele de vedere. Iminența războiului îi face pe colocatarii săi să încerce
să plece în America sau spre alte zări. Ravic nu va părăsi Franța, dar este
convins că va fi trimis într-un lagăr de concentrare. Peste paginile romanului se
înalță silueta întunecată a Arcului de Triumf, ca o promisiune a unei victorii
viitoare.
Roman al condiției umane în luptă cu
teroarea, „Arcul de Triumf” este o carte vie, fără excese analitice, al cărei
mesaj este unul de încredere în reușita umanității de a afla lumina prin
speranță, rezistență, iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu