12 martie 2015

De ce nu am mai scris pe site-urile literare româneşti



A fost o vreme când am publicat diverse articole şi alte scrieri proprii pe cele câteva site-uri literare existente în spaţiul cultural românesc. Sunt de felicitat iniţiatorii lor, deoarece au oferit un cadru modern şi foarte necesar  iubitorilor de literatură şi scriitorilor mai mult sau mai puţin profesionişti. Unele site-uri au rezistat şi s-au dezvoltat frumos, altele au dispărut, altele sunt destul de amorţite. În ceea ce mă priveşte, cu timpul am renunţat să mai public pe aceste site-uri, nu din vreo dezamăgire, ci pentru că nu realizam ceea ce aş fi vrut. Iată câteva dintre motive:
  • pentru că membrii acestor comunităţi cred că a scrie literatură e ceva pe viaţă şi pe moarte, care îţi poate aduce glorie şi, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, câştiguri financiare;
  • pentru că ideea noastră despre a scrie literatură e greşită, din punctul meu de vedere: credem că există doar literatură mare, masivă, cu problematică gravă, în special socială (moştenire comunistă); de aici, a scrie altfel e luat drept a scrie minor, iar toată lumea vrea să fie considerat un autor "mare", din start.
  • pentru că se comentează urât, agresiv şi fără pricepere ;
  • pentru că se confundă esteticul cu eticul şi cu orice altceva;
  • pentru că, de regulă, te loveşti de politica "noi şi-ai noştri"; trebuie să scrii "în trend", iar aceste trenduri mie, uneia, nu-mi plac; -ismele devin prea repede manierisme, fie că e vorba de utilitarism, negativism, expiratul postmodernism sau chiar bine intenţionatul dar neviabilul boierism;
  • pentru că inegalitatea valorică a creaţiilor te face să nu vrei să scrii alături de începători şi neavizaţi;
  • pentru că aceste site-uri urmăresc şi un succes de rating, de aceea nu promovează o critică autentică, de valoare;
  • pentru că prea puţini intelectuali români scriu literatură - şi încă şi mai puţini pe net. Probabil că acest lucru e considerat ceva degradant.  Paranteză: am avut surpriza ca unor persoane, de la care aveam ceva aşteptări, să li se pară ciudat că mi-am făcut acest blog (la care le-am invitat să citească şi să participe, cu precizarea clară că e total non-profit, că nu urmăresc nici like-uri, nici trafic, nici altceva) şi să considere asta drept o preocupare cel puţin dubioasă, ca şi cum aş fi deschis un site de matrimoniale, nu un blog de literatură, în consecinţă nu au dat curs invitaţiei;
  • pentru că nu există concursuri literare, decât extrem de puţine, le numeri pe câteva degete, deci nu ai o minimă finalitate a ceea ce faci;
  • pentru că nu ai o audienţă reală, scriitorii cel mult se citesc între ei;
  • pentru că nu-mi place să mă înregimentez în nimic, nu sunt prea sociabilă şi n-am spirit de clan;
  • pentru că obosisem să vorbesc de una singură, în mulţime;
  • pentru că... dar mai bine mă opresc aici.
P.S.: iată şi motivele pentru care am ales să scriu pe blog:
  • pentru că astfel gândesc mai mult;
  • pentru că îmi descopăr voci şi feţe nebănuite;
  • pentru că îmi place să recitesc ce scriu;
  • pentru că aici nu deranjez pe nimeni şi nu mă deranjează nimeni;
  • pentru că am entuziasmul unui dialog, măcar cu mine însămi;
  • pentru că nu mă plictisesc, dimpotrivă;
  • pentru că unele se leagă de altele şi ideile atrag idei;
  • pentru că mă stimulează să mă documentez şi să citesc lucruri noi;
  • pentru că scrisul rămâne;
  • pentru că am un motiv în plus să mă trezesc dimineaţa etc. etc. 
E firesc ca fiecare să-şi caute calea potrivită scopurilor sale, aşa cum - spun americanii în Declaraţia de Independenţă - fiecare om e dator să-şi urmărească fericirea (the pursuit of Happiness). A scrie pe un site literar sau pe un blog este una dintre căile spre împlinire, important este să o urmezi pe cea mai potrivită.