Am zărit deunăzi,
printre blocuri, o clădire, pe jumătate demolată, care mă fascina în copilărie:
Moara lui Assan, unul dintre monumentele arhitecturale ale capitalei, distrus
cu bună ştiinţă în deceniile postrevoluţionare, în loc de a fi restaurat şi
repus în circuit. Exemple ca acesta sunt nenumărate şi nu doar în arhitectură
şi urbanistică. Demolările continuă şi în alte domenii, pe principiul să
facem odată curăţenie.
Din fericire, literatura nu e din cărămizi şi
e mai greu de demolat. Puţin mai târzii - cu vreo trei decenii - decât Moara
lui Assan sunt scrierile clasicilor români. Aud deseori, cu convingere, de la
persoane cu studii, că nu ne mai trebuie Creangă, fiindcă e "vechi",
că are un limbaj "imposibil", că ar trebui scos din manuale etc. etc.
De paşoptişti ce să mai vorbim... Chiar şi Moromeţii
al lui Marin Preda e renegat, căci "prea e cu ţărani", Mioriţa e "fatalistă",
Eminescu e "prea ridicat în slăvi", Slavici "cine mai e şi
ăsta?", Camil Petrescu e "aiurea", doar pe Caragiale îl mai
acceptăm, "fiindcă râdem". (M-am surprins adeseori că
regret identificarea noastră atât de convinsă cu lumea lui Caragiale). Iar mai presus de toate,
tronează întrebarea "La ce ne trebuie? La ce ne foloseşte în viaţă? Să
facem loc altora mai tineri, mai moderni, că de ăia vechi ne-am săturat."
Un popor relativ sărac şi fără
cultură confundă actul cultural cu locuinţa strâmtă în care trăieşte, în care
măcar din an în paşte se cere curăţenie generală, azvârlirea vechiturilor,
fiindcă nu e loc de ele când achiziţionezi ceva nou. Din punct de vedere al
gospodăriei, e o soluţie practică şi igienică, poate corectă, însă din punct de
vedere cultural este un dezastru. Ţin minte că pe vremea lui Ceauşescu era un termen
de mare laudă "gospodar" - folosit pentru "edil". M-am cam
săturat de "gospodarii" puşi pe făcut curăţenie.
Cultura este altceva. Pentru cultură
e bine să fii econom, zgârcit, să faci din rahat bici (scuzaţi expresia) şi din
coadă de câine sită de mătase. Pentru că lucrezi cu unicate. Şi cu valori. Şi
atunci termenii se schimbă: nu trebuie să faci curăţenie, ci să VALORIFICI.
Dacă ai o cărămidă, trebuie să o valorifici. Dacă ai o poezie stângace, de la
începutul culturii (îmi vine în minte Ienăchiţă Văcărescu), trebuie să o
valorifici. Pentru că e unicat, pentru că, vrei,
nu vrei, e trecutul tău, cu valorile lui. Cultura nu se cumpără de la
supermarket. Dacă arunci ce ai, nu găseşti cu ce să-ţi umpli casa bătând din
palme. Poate cu kitsch-uri şi cu produse în serie.
Englezii nu s-au debarasat de
Shakespeare, spaniolii de Cervantes sau italienii de Dante, cu toate că
limbajul scrierilor acestora nu mai este actual şi nu sunt "uşor de înţeles". Nu
i-au scos din manuale. Nu le-au găsit nod în papură. Nu au spus că nu le mai
trebuie, ca să facă loc contemporanilor. La ei au loc, de mai multe secole,
chiar milenii, mereu alţi şi alţi scriitori. Ei au înţeles că pentru valori
sunt locuri nelimitate în cultura unui popor şi că valorile nasc valori.
A valorifica înseamnă
"a pune în valoare, a face să primească o anumită valoare; a scoate în
evidență valoarea unui lucru". Există prin dicţionare şi o definiţie
inadecvată din punct de vedere cultural
a verbului a valoriza: "a selecta din valorile anterioare ale
culturii pe acelea care răspund noilor cerințe ale
epocii". Nu este vorba de a selecta pe unele şi de a arunca la coş pe
altele (asta au făcut, după criteriul ideologic, comuniştii), ci de a
reintegra, într-un cadru actual, valorile trecutului, a le refolosi, a le crea
legături cu prezentul, a le repune în funcţiunea estetică pentru care au fost
create, a le re-crea şi re-inventa funcţia estetică pentru contemporani.
Inteligenţa unui
popor este de a găsi soluţiile viabile pentru a nu prăpădi bunurile culturale,
ci a le reintegra în beneficiul său. A le aprecia, pentru ca apreciindu-le
întâi ei, să le poată face apreciate eventual şi de alţii. Noi credem că
bunurile noastre culturale trebuie apreciate în primul rând de alţii. Este cum ai spune: mă port aşa ca să mă iubească ceilalţi. Dacă nu începi să te
iubeşti şi să te îngrijeşti (= valorifici) întâi tu însuţi, nu te va iubi şi aprecia nimeni.
Termenul cheie: stima de sine. Dar asta ar fi altă problemă, pe care am putea
discuta la nesfârşit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu