Eminescu, din suflet...

          Pe Mihai Eminescu nu înțeleg să-l omagiez altfel decât citindu-i scrierile și apropiindu-mă, pe cât se poate, de lumea lui.
          Astăzi, mai mult, l-am evocat răsfoind două minunate volume care mi-au fost dăruite mai demult de către cineva pentru care nu aveau atâta ecou (neprețuit dar!), ce cuprind facsimile ale manuscriselor lui Eminescu. M-am cufundat în corespondența  lui Mihai cu Veronica  și am simțit vibrația peniței poetului în scrisul mărunt și caligrafic. Deși nu era prima dată când le citeam, formulele Dulcea mea amică, Dulcea mea Doamnă, Draga mea copilă, Dulce Veronică, Doamna mea, Dragă și dulce fată sau Dragul meu suflet m-au tulburat din nou, m-au cufundat în melancolie, în amară meditație asupra veacului prozaic și lipsit de eleganță în care trăim, căci ce femeie se mai poate lăuda cu o adresare atât de romantică și de gentilă în mesajele electronice, mult mai eficiente de altfel, din ziua de azi?

           Poate că este un gest de indiscreție să citim aceste scrisori, atât de intime; mă cuprinde sfiala rostind în gând numele de alint pe care se adresau unul altuia: Veronică, Veronicuță, Cuță, Momoțel, Momoți, respectiv Eminul meu, Mițule, Mițicule, dar se vădește aici omenescul, frumosul, lumina din sufletul lui Eminescu, fapt care pe el, care s-a temut atâta de posteritatea superficială și meschină, poate l-ar consola. Lucruri banale sunt spuse cu atâta rafinament și sinceritate,  cu duioșie și drăgălășenie, cum numai un îndrăgostit adevărat le poate spune:  Fetițule dragă, Nu te supăra dacă nu-ți scriu numaidecât după ce-ți primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului și vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îți trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetițul meu cel gingaș și mititel, și nu te-i supăra că nu-ți scriu imediat, nici că nu-ți scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele - graziosa - graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn și trează și mă plec ei ca robul din "O mie și una de nopți". Emin) Sub cuvintele de încheiere ce promit mii de sărutări (Te sărut de mii de ori, Moț, și iar, și iar și te rog să-mi păstrezi locul din inimă) se așterne semnătura cu bucle ronde: Emin.
          Astăzi nu pot și nu vreau să fiu doctă. Spun doar atât:
          Au fost odată, demult, doi oameni care s-au iubit. Care au fost târâți de valurile și vâltorile vieții. Care s-au născut în același an și au murit în același an, mult prea tineri și prea nedrept. Și asupra cărora prea mulți s-au crezut și se cred îndreptățiti să ridice piatra.  Citind scrisorile lui Eminescu, descoperi o poveste de iubire adevărată.