 |
| Harper Lee, 1957 |
„Du-te și pune un
străjer” este un roman al schimbării, al transformării inevitabile sub semnul
timpului, al „vremurilor”, transformare dureroasă, vegheată de conștiința
deșteptată o dată cu începutul maturizării, străjerul din versetul biblic citat
în titlu fiind decriptat în paginile romanului drept un simbol al conștiinței.
Plasat în Maycomb, un mic oraș din Alabama sudistă din deceniul
șase al secolului al XX-lea, romanul abordează cu luciditate și prinde ca într-un
insectar aspectele tensionate ale relațiilor interrasiale, sociale și familiale,
depășind fără menajamente convenționalismul.
Aparent simplă compozițional, cartea spune povestea tinerei
Jean Louise Finch (26 de ani), care se întoarce de la New York pentru a-și
vizita familia și observă, cu dezamăgire și revoltă, că nu mai regăsește
aceeași lume și aceiași oameni pe care îi știa dintotdeauna. Descoperă că sentimentul
ce o leagă de Hank, băiatul pe care s-a bazat încă din copilărie, nu
este iubire autentică, ci prietenie; că fostele colege de școală au devenit
soții și mame cu preocupări străine de ale sale, îngroșând pătura clasei
mijlocii în plină ascensiune; că bătrâna Calpurnia, negresa care o crescuse de
mică, se dezice de sentimentele față de familia pe care o servise cu
devotament, pe fondul câștigării conștiinței de sine a oamenilor de culoare. Cea
mai grea probă, însă, pe calea maturizării, o constituie demolarea idolului pe
care Jean Louise și-l făcuse din Atticus, tatăl ei, avocat apărător al
dreptății până în pânzele albe, când constată că acesta, acum bătrân și reumatic,
lua parte la consiliul cetățenesc al districtului, alături de politicieni
abjecți care luptau fățiș pentru conservarea segregării. Discuțiile cu unchiul Jack
Finch, figură pitorească, poate nu întâmplător cu profesiune de doctor, o
conduc pe protagonistă pe calea conștientizării schimbărilor din jurul ei și
din sine însăși, spre iertare și spre acceptarea cu smerenie a realității. La
capătul acestui proces, Jean Louis își descoperă adevărata menire, aceea de a rămâne
în orașul natal pentru a fi de partea celor care cred în progres și democrație.
Evocarea copilăriei, prin analepsă, a fetei-băiețoi,
crescute fără mamă, veșnic în salopetă, alături de fratele Jem (mort la
momentul povestirii), de Hank, viitorul iubit, și de Dill, un alt băiat, este
plină de peripeții, amintind pe alocuri de aventurile lui Tom Sawyer. Pubertatea și
adolescența, însă, marchează un prag, în care eroina își descoperă fragilitatea
și barierele condiției de viitoare femeie. Neștiutoare de aspectele igienice și
sexuale, trăiește experiențe penibile, ce o acoperă de ridicol în fața
colegilor, culminând cu aceea de la balul absolvenților, unde își însoțește
fratele. Povestite cu un umor destul de amar, scenele descriu convulsiile unei
ieșiri din crisalidă niciodată finalizate pe deplin. Iubirea cumva subînțeleasă
pentru Hank, tânărul sărac crescut sub oblăduirea tatălui ei și ajuns mâna
dreaptă a acestuia, se izbește de diferențele sociale, el fiind conștient că,
provenit dintr-o familie de „gunoaie albe”, dorește mai mult ca orice să își
depășească condiția și e gata să recurgă la compromisuri, spre diferență de
Jean Louise, care provine dintr-o familie respectabilă și i se pot ierta
orice excentricități ori poziții radicale. Una dintre cele mai mari mize ale
romanului o constituie tensiunile dintre albi și negri. Jean Louise, întoarsă
din nord, de la New York, după doisprezece ani, nu admite ezitările și opoziția
dură a albilor din sud în ceea ce privește drepturile celor de culoare. Hrănită
cu principii, foarte corecte de altfel, nu e conștientă de dificultatea
procesului, de manipularea din afară de către organizații care celor din
Alabama li se par abuzive. Radicalizarea
procesului alimentează ura, de ambele părți, iar umbra Klan-ului își face
simțită puternic prezența. În final, ea
înțelege complexitatea problemei și își recâștigă respectul față de Atticus,
care așază mai presus de toate legea, aplicabilă la fel pentru toți, ca singura soluție validă, în acel
moment, a problemei.
Sursa romanului este, desigur, autobiografică, dar ar fi
greșit să punem semnul egalității între lumea reală și universul ficțional al romanului.
Am lăsat intenționat la sfârșit aspectele extratextuale,
care își au și ele povestea lor, nu lipsită de interes: autoarea, Nelle Harper
Lee (1926 - 2016), celebră pentru singurul roman publicat până în 2015, „Să
ucizi o pasăre cântătoare”, apărut în 1960 (Premiul Pulitzer în anul următor),
admirabil transpus cinematografic, a scris, cu câțiva ani înainte, un roman,
prezentat în 1957 unei edituri care l-a respins, cu recomandarea de a mai lucra
asupra anumitor aspecte, în special a celor legate de copilărie. Se pare că
acest roman a stat la baza cărții de succes sus-menționate. Manuscrisul a fost
considerat pierdut până când, în 2015, a fost descoperit de avocata familiei
într-un seif. Bolnavă și aflată la o vârstă înaintată, instituționalizată, se
pare că Harper Lee și-a dat acordul pentru publicarea manuscrisului, care a
devenit imediat un best-seller, sub titlul „Du-te și pune un străjer”. De succes
se bucură și în România, căci, iată, îl
putem citi și noi, într-o reușită traducere, publicat în colecția Biblioteca Polirom
(2015).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu