14 decembrie 2014

Am început să umblu prin pub-uri!...

Aşa cum fetele rele pozează uneori în fete cuminţi, se pare că din când în când şi fetele cuminţi se erijează în fete rele. Cam ca tocilarul luat pe sus la chiul, o oră, de către colegi, care se laudă apoi la nepoţi că a fost rebelul şi chiulangiul şcolii. Tot aşa şi cu mine. Nu ştiu cât de cuminte sau tocilară am fost, cert este că am înnebunit la bătrâneţe (cum consideră unii, nu eu, hi,hi!) şi viaţa mă tot duce-n ultima vreme pe unde cu gândul nu gândeşti: prin pub-uri.
            Vineri am fost la petrecerea de Crăciun a instituţiei, unde media de vârstă se învârte pe la 32 de ani, iar locaţia a fost, desigur, un pub. Petrecerea a fost haioasă, cu muzică, băutură (me: o bere draught) şi ceva haleală apoi s-a lăsat cu dans, iar pe la 11.30 m-am cărat - vă daţi seama că îmi adaptez un pic limbajul la împrejurări. Ideea e că pub-ul acesta era deschis recent şi nu prea semăna a pub, pentru că, pentru mine, un pub fără pompele alea strălucitoare de bere nu prea are haz. Ori nu le-am văzut eu? Era ceva underground, într-un subsol cu intrare atât de discretă, că nici n-o observai, lumină chioară ("discretă", măi femeie!), canapele, măsuţe, ţevi la vedere - că doar era subsol, nu? - şi cea mai tare chestie: lumina era chioară şi în anticamera de toaletă, la oglinzi, căci am vrut să mă aranjez puţin, dar am dedus că e atât imposibil, cât şi inutil, date fiind împrejurările.
            Dacă e să mă spovedesc, apoi să o fac de tot: astă vară am mai bătut vreo două pub-uri la Londra, la mama lor. Şi nu erau la subsol. Unul mai mărginaş, unde m-am simţit neaşteptat de bine, unde oamenii îşi beau berea liniştiţi şi discutau de-ale lor, cei mai tineri la bar, ceilalţi prin colţuri, iar alţii în picioare, afară, unde se bea din pahare de plastic. Al doilea, în centru, diferenţa fiind de clasă, dar nu colpeşitoare, unde mai erau şi cupluri de turişti, ca noi, muzica era excelentă, pur englezească - barmanul avea afişată licenţa de difuzare a muzicii în geam - şi atmosfera însufleţită. Şi aici, chestia cu băutul în picioare, afară, era regulă, pentru tineretul ieşit de la serviciu în special. Ar fi făcut asta românii? Sunt convinsă că era şi o diferenţă de preţ.
            În concluzie, după principiul că fiecare se dă specialist în ceea ce nu se pricepe, aşa şi eu, am descoperit că chestia asta cu pub-urile e o formulă plăcută de socializare, dacă e făcută bine, pentru că nu e de fiţe şi te poţi simţi în largul tău, mai ales dacă eşti mai tânăr şi mergi cu o gaşcă adecvată.
            P.S. Ştiu că pub-urile adevărate sunt cele irlandeze, dar n-am avut ocazia să ajung pe-acolo, aşa că mi-ar plăcea să-mi spuneţi care este diferenţa, dacă aţi fost.