28 decembrie 2014

Printre sarmale, muzele tac...



Sursa fotografiei: Internet
               E o realitate şi poate că nu e rău să mai fie şi aşa. E un timp pentru toate. Un timp în care raţiunea se mai odihneşte, iar spiritul şi trupul se bucură. Unele îşi au rădăcinile în celelalte. Hrănindu-le pe fiecare, tot ansamblul devine mai puternic. Banchetul lui Platon nu era o iluzie. Chiar Ion Budai-Deleanu în Ţiganiada o spune pe şleau, cu umorul său neegalat: "Cându-s pântece bine sătule,/Atunci e şi gura vorbitoare.(...)/Dară când e lipsă de bucate/ Nu știu cum și mintea să tâmpește/ Și n-are sfaturi așa curate,/Iară limba tace ca ș-un pește;/ Deci în pântece pline stă toată/ Filosofia cea lămurată." 
               Important e să prilejuieşti asemenea "banchete", să dai voie celor mai înalte să-ţi locuiască fiinţa. Am primit o educaţie mai rigidă, în care erau preţuite excesiv datoria, munca şi pusă la colţ desfătarea. Am înţeles şi părţile bune şi greşelile acestui tip de educaţie. Ca mulţi din generaţia mea, nu am crezut nici măcar în Moş Gerilă, darămite în spiritul Crăciunului şi nu am avut întotdeauna brad împodobit. Tot ce am recuperat la maturitate nu poate acoperi acele goluri. De aceea m-am bucurat de zilele de Crăciun, de pacea lor, am mai lăsat deoparte intelectul, n-am mai scris pe blog, m-am bucurat să fac sarmale, să fiu cu familia, să trăiesc lucruri frumoase. Chiar dacă aceste mici ospeţe nu s-au ridicat neapărat la nivelul de banchete ale spiritului, am simţit că ele m-au întărit şi m-au îmbogăţit, pentru că mi-au adus bucurie, care este, după cum spune Eclesiastul, partea omului pe pământ: "Du-te dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum."