Când
am cumpărat sus-numita carte, publicată de Editura Polirom, mă gândeam că se apropie vacanța și că ar fi cazul de o lectură plăcută, chiar ușoară. Auzisem
de scriitor, cred că la un curs numit Cercurile de lectură, de unde și impulsul
spontan de a-l citi. Titlul, destul de fidel tradus, mă trimitea, într-o naivă
aproximare, greșită, desigur, la
Recreația
mare a lui Mircea Sântimbreanu. Citind,
însă, am descoperit o carte lucidă, răscolitoare, de mare impact prin mesajul
său despre educație.
Prima parte este înșelător
amuzantă, pare o carte de amintiri, autoironică și melancolică, ce ar fi
putut să se intituleze, foarte bine, Memoriile unei loaze, căci „loază” este
cuvântul cu care se descrie autorul, în primii (și nu numai) ani de școală. Tonul
aparent glumeț are, însă, subtext. Trezit la realitate în ultimii ani ai
școlarității, prin efortul și dedicația a patru profesori cu vocație, Daniel
Pennacchioni - pe numele real - ajunge la rândul său profesor, un profesor
care cunoaște, din proprie experiență, calvarul elevului care „nu înțelege”,
umilințele pe care le îndură, din partea familiei, a colegilor și a
profesorilor, rușinea pe care o înăbușă, revoltele acestuia, drumurile greșite care
îl tentează.
Partea eseistică virează, în a doua parte a romanului, către o extrem de
lucidă privire asupra mutațiilor suferite de mediul de viață al tinerilor în
epoca actuală, o dată cu mutațiile din societatea însăși, cu răsturnarea de
valori adusă de globalizare și consumerism.
Citind paginile scrise despre elevii lui Daniel Pennac, mi-am
amintit de filmul franțuzesc Class (Entre les murs, un film bazat pe romanul scriitorului și jurnalistului
francez François Béaugadeau în colaborare cu Laurent Cantet, premiat cu Palme d'Or
la Festivalul de Film de la Cannes, în 2008 și premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2009.
Versiunea engleză apare sub titlul Class)
care, de asemenea, sfâșie vălul oricărei iluzii și al oricărui clișeu romanțat
de pe imaginea școlii contemporane.
Școala lui Pennac are elevi de
extracție multietnică, de la periferii, cu un comportament pe marginea
delincvenței, agresivi și opaci, conviși că „profii ne smintesc de cap!”. Lectorul
primește un duș rece, căci se vede pus în fața întrebării pe care autorul
însuși, în calitate de educator, și-o pune cu maximă seriozitate: ce e de
făcut?
Prin figura emblematică a lui Maximilien - un tânăr de culoare care îl
acostează într-o seară pentru a-i cere un foc, poate și pentru a-l agresa ori
jefui, dar care se repliază când îl recunoaște drept profesorul său - scriitorul
realizează portretul elevului-problemă,
derutat, fără șanse reale de integrare, agresor și victimă în același
timp. De aici pornește o analiză necruțătoare a societății, a ipocriziei cu
care se închid ochii în fața problemelor
educației și se împing mereu mai
către periferie, marginalizarea mergând, amar-ironic, mână în mână cu exploatarea, considerată drept „pitorească” (cool), a acestui model de tineri în
cinematografie, muzică, modă etc.
Cartea lui Daniel Pennac a primit, în 2007, premiul Renaudot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu