A ajuns la mine de curând, sub forma unui dar (probabil
că așa a și fost gândit de către editura Nemira, dată fiind ilustrația
copertei, asemănătoare unei felicitări, ca un posibil dar
frumos de sărbătorile de primăvară),
acest volum inspirat, ce cuprinde poeme de dragoste.
Recunosc că, deși
l-am văzut în librării, nu mi l-aș fi cumpărat, din bănuiala că pe cele mai multe
dintre poezii le voi fi citit în volume sau pe net. Cu toate acestea, volumul
m-a surprins într-un mod plăcut prin materialul propus și concepția originală.
Marius Chivu și Radu Vancu, inițiatorii antologiei, două nume care nu mai au
nevoie de prezentare, nu s-au dezmințit și au realizat un puzzle poetic inteligent,
care te prinde și care, prin alăturarea de mozaic a pieselor, le pune într-o
lumină neașteptată și te provoacă la lectură.
Așa că m-am jucat astfel: am început să citesc, la
întâmplare, poezii, acoperind numele poetului, încercând să ignor chiar titlul
în prima fază, și am lăsat versurile să mă izbească prin forța cuvintelor. M-am străduit, cu succes de cele mai multe ori, să ghicesc, mai ales la cele mai puțin sau
deloc cunoscute, epoca și curentul. A meritat din plin acest joc, căci am citit
cu ochiul inocentului, m-am plimbat, la pas, printr-o pădure de inventare
poetice și formule literare, cu mirare, ca și cum le-aș fi întâlnit prima dată.
Ce diferit este discursul iubirii în timp, ce pendulare
între retorică și antiretorică! Cât sentiment și cât manierism, ce convenții și
ce îndrăzneli de a le sparge! Ce reașezări ale receptării celor vechi în
secolul XXI și ce tatonări în primirea celor noi! Cât de vii sunt și astăzi,
după două secole versurile: În rai fără
tine e moarte e gheață!/ Și-n iad lângă tine e bine! e viață (Nicolae
Văcărescu), câtă dulceață în cuvintele Te
privesc de atâta timp cu ochi tandri de măgăruș (Tristan Tzara), câtă
transparență intelectuală în Ea era
fumoasă ca umbra unei idei (Nichita Stănescu), câtă naivitate jucată în Afară
plouă laic și-aș vrea să fii aici/ Să
tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie (Emil Brumaru), câtă asumare desperată
în postmodernistele cuvinte Am propus să ne
petrecem luna de miere în tramvai (Cristian Popescu)! S-au scris, probabil, tratate despre
incipiturile poetice, și eu constat, acum, ca pe un fapt evident: o poezie bună - autentică,
tensionată liric - se cunoaște chiar de la primele cuvinte. Te captivează, te aruncă
așa, ca la tenis, între confirmare și surpriză, te uluiește, te rătăcește în
labirintul ei printre coridoare și porți, uneori îți dă și o cheie, te intrigă, te provoacă să o citești iar și iar.
Antologia este o reușită editorială și sper să deschidă o
serie în această direcție, căci sunt multe lucruri de preț în sipet ce așteaptă
să fie puse în galantar cu talent, într-o
formulă atrăgătoare, așa ca pentru cititorul de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu