Casa di Dante din Florența este locul unde am văzut aceste reprezentări foarte sugestive ale concepției lui Dante Alighieri (1265-1321) despre structura celor trei niveluri ale călătoriei sufletului după moarte. Viziunea lui este una satirică și marchează desprinderea de lumea medievală și trecerea pragului către Renaștere. Călătoria sa prin cele trei dimensiuni, călăuzit de poetul Virgiliu în Infern și Purgatoriu și de Beatrice (Beatrice Portinari, iubita pe care a întâlnit-o doar de trei ori, dar pe care a adorat-o întreaga viață) în Paradis, este plasată în anul 1300.
Infernul: aici
se găsesc lacomii, zgârciții, risipitorii, mânioșii, semeții, invidioșii,
ereticii, tâlharii, lingușitorii , trădătorii, violenții, sinucigașii,
cămătarii, hoții, ipocriții etc.
Purgatoriul: cei
ce se căiesc pentru păcatele lor și
ascultă pilde de iubire, generozitate, cumpătare, castitate. Muntele
este împărțit în șapte cercuri, după tipul viciilor avute și durata timpului de
căință.
Paradisul: sălașul celor
fără de păcate, al sfinților; sunt nouă
cercuri dominate de cele șapte „planete” cunoscute pe atunci: Luna,
Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn.
Divina Commedia este scrisă în limba italiană (dialectul toscan), nu în latină, ceea ce reprezenta o eliberare față de modelele consacrate. De la „Lăsați orice speranță, voi, cei ce intrați” până la „Iubirea care mișcă sori și stele”, Divina Commedia este o piatră de hotar între două epoci. Figura sobră a marelui poet străjuiește piața din fața bisericii Santa Croce din Florența.
 |
| Domenico da Michelino: Dante oferind Florenței poemul său |
