29 ianuarie 2018

„Tinerețe fără tinerețe” („Youth Without Youth”) - un film de artă Coppola - Eliade


Francis Ford Coppola
         Pasionații de proza fantastică a lui Mircea Eliade vor regăsi în filmul Tinerețe fără tinerețe / Youth Without Youth (2007) regizat de Francis Ford Coppola (Nașul, Apocalypse Now etc.) o poveste de iubire peste timp, ce începe la Piatra Neamț, își poartă eroii în Bucureștiul interbelic, în Elveția, India, Malta, într-o experiență mistuitoare. O distribuție de excepție reunește numele unor importanți actori englezi, români și germani.  În rolurile principale: Tim Roth și frumoasa Alexandra Maria Lara, Bruno Ganz, în alte roluri: Marcel Iureș, Florin Piersic Jr., Adrian Pintea, Matt Damon, Mircea Albulescu, Alexandru Repan, Ana Maria Marinca, Dragoș Bucur, Andi Vasluianu, Mirela Oprișor.
          Filmul a fost, desigur, o piatră de încercare pentru regizor, care a abordat acest text pentru a regăsi, probabil, ca și eroul nuvelei, ceva din mirajul tinereții pierdute: "Pentru mine a face acest film înseamnă de fapt o întoarcere la idealurile cinematografice pe care le aveam pe când eram student" mărturisea Coppola.
          Am fost curioasă a descoperi ce poate înțelege cineva necrescut în orizontul tragic al unui basm atât de obsedant ca Tinerețe fără bătrânețe din sensurile nuvelei lui Mircea Eliade. Am mai văzut o ecranizare după Eliade, La nuit Bengali (1988, regia Nicolas Klotz), după Maitreyi, cu Hugh Grant în rolul Allen, în care accentul nu cădea, cum ar fi fost firesc, pe profunzimea poveștii, ci mai mult pe viața englezilor în India. Și aici, dar într-o mult mai mică măsură, am avut aceeași impresie, că sensurile adânci scapă printre degete, că acel sentiment românesc al ființei nu poate fi exprimat de cineva care nu îl are în sânge și în istoria lui culturală. Poate și de aceea critica de specialitate l-a și apreciat, dar a și șovăit la primirea filmului, ba au existat chiar voci care l-au considerat prea complicat și greu de urmărit. 
          Filmul lui Coppola respectă atmosfera și subiectul nuvelei, atât cât se poate reflecta într-un film, îi păstrează poezia, dar parcă înclină balanța prea mult către zona obscură, înspăimântătoare. Tim Roth nu mi s-a părut o alegere inspirată. Părea în vârstă și când trebuia să fie tânăr și nu avea aerul unui profesor de lingvistică și nici al unui îndrăgostit. Actorii români m-au surprins într-adevăr plăcut, în special Alexandra Maria Lara, Marcel Iureș și Adrian Pintea, cel din urmă aproape de nerecunoscut prin machiaj, în rolul unui sacerdot indian. Trecutul învăluit în nostalgie a fost interesant reflectat în nuanțe sepia, de fotografie de demult; am remarcat interioarele cu obiecte vechi, grăitoare, imaginile perfect alese din țară (treptele din Piatra Neamț, atât de bogate ca simboluri!); imaginile din străinătate, fără niciun exces folosite, au susținut perfect povestea, mai ales cele din Malta, cu finalul iubirii. Aspectul cel mai puțin reușit l-au constituit câteva dintre efectele speciale (apariția din neant a unor trandafiri, dedublarea personajului etc.), alături de altele extrem de reușite (personajul care își pierde dinții, femeia ce îmbătrânește), dar costumele, machiajul, fondul muzical, tehnicile de filmare au fost demne de un film de artă.
          Difuzat pe larg în nenumărate țări, mai puțin la noi, Youth without Youth este un film ce merită văzut. Se găsește subtitrat în română pe câteva site-uri de filme online.
          Povestea, pe scurt: profesorul Dominic Matei, ajuns la o vârstă foarte înaintată, deprimat pentru că nu-și poate termina lucrarea despre originea limbajului, este lovit de un trăsnet în fața Gării de Nord din București în noaptea de Înviere.  În spital, când i se înlătură bandajele, se constată că a întinerit. Cazul este ținut secret o vreme, dar este, în cele din urmă, descoperit de Securitate, care trimite o tânără seducătoare să-i smulgă secretul. Profesorul nu doar că își regăsește condiția fizică de la 30 de ani, dar constată că intelectul său capătă puteri uluitoare. El înțelege dintr-odată orice limbă; interesul său se îndreaptă spre limbile vechi; astfel, constată că poate descifra orice manuscris, oricât de vechi, în orice alfabet. El o întâlnește accidental pe frumoasa Laura, avatar al Veronicăi, iubita sa din prima tinerețe și al lui Rupini, o femeie din India, din  timpuri preistorice. Împreună cu un grup de cercetători din domeniul culturilor vechi, Dominic Matei și Laura pleacă în India și găsesc peștera în care a murit Rupini în urmă cu mii de ani și osemintele acesteia. Laura are capacități mediumice; prin regresie în timp, ea îl conduce pe Dominic înapoi prin epoci, vorbind în limbi din ce în ce mai vechi, nemaiauzite vreodată. Îndrăgostit profund de aceasta și observând că experiențele extratemporale o epuizează (ea începe să îmbătrânească accelerat), Dominic renunță la cercetări și-i cere să se despartă de el. Chemarea de a se întoarce în orașul natal devine din ce în ce mai puternică. Reîntors la Piatra Neamț, la Cafeneaua Select, unde se afla la începutul filmului, Dominic își regăsește bătrânii prieteni, care îl recunosc. El moare la ieșirea din cafenea, iar în hainele moderne se descoperă trupul său de om bătrân. Ca în orice nuvelă fantastică, finalul e învăluit într-o notă de ambiguitate, privitoare la realitatea faptelor. 
          Mie filmul lui Coppola mi-a plăcut și am petrecut două ore pline de miez vizionându-l.