Dezinvolt, cu caractere bine definite, cu dialoguri rupte din
viață, plin de haz, dar și cu accente de duioșie, romanul scriitorului suedez
Fredrik Backman (Editura Art 2017) punctează câteva dintre provocările
societății actuale, puse în dezbatere mai ales în ultimul deceniu, de tipul discriminare
versus toleranță: integrarea imigranților, îngrijirea instituționalizată sau în
familie a bătrânilor, educația mai lejeră a tinerei generații, adaptarea la
invazia tehnologiei, toleranța față de homosexuali, obezi etc., rolul
societății civile în reglarea relațiilor stat - cetățean și în combaterea
abuzurilor, toate în povestea simplă a unui om obișnuit: Un bărbat pe nume Ove.
În esența ei, povestea romanului este una de cartier: Ove,
un bărbat pensionat, dar încă în putere, fost președinte al asociației de
proprietari, își face rondul în fiecare dimineață, bombănind; este un tipicar,
un perfecționist care ține la reguli și la respectarea lor. Toată ordinea
existenței lui se clatină când în viața lui pătrund, neinvitați, noii vecini, consultantul
IT Lars (Tolomacul), Parvaneh - soția
lui gravidă pakistaneză și fetițele lor, care îi solicită ajutorul și i-l oferă
chiar și când el nu are niciun chef. Ove se vede nevoit să aibă de-a face și cu
alte figuri de tineri aparent debusolați, pe care, când îi cunoaște, constată
că nu sunt chiar atât de incceptabili. Inacceptabili rămân doar parveniții necivilizați,
plini de tupeu.
Există în carte o incursiune în trecutul lui Ove, în
copilăria aspră, de orfan, adolescența și tinerețea marcate de muncă, greutăți,
nedreptăți, dar și întâlnirea unei iubiri unice, la pierderea căreia simte că viața
lui nu mai are niciun rost; un trecut în care s-a ghidat după principiile
preluate de la tatălui său, iar noțiunile de datorie, corectitudine,
devotament, sacrificiu l-au ajutat să-și construiasă o viață cinstită.
Ove este un bărbat aparținând lumii vechi, cu valorile ei tradiționale, iar romanul ilustrează ieșirea volens-nolens a acestuia din tiparele rigide ale trecutului, din suferința care l-a marcat de-a lungul vieții aspre pe care a dus-o și acceptarea faptului că și atunci când închiderea în carapace pare singura soluție, există șanse de a redescoperi prietenia, omenia, iertarea, afecțiuna, într-un cuvânt - iubirea. Căci fără iubire, Ove este un bărbat incomplet (OVE = LOVE incomplet).
Zâmbetul mucalit al lui Fredrik Backman, prezent în toate
fotografiile sale de autor, plutește peste paginile cărții, parcă pentru a ne
spune: Da, am scris un roman politically
correct, pentru că, la urma urmei, chiar așa ar trebui să trăim.
Ove este un bărbat aparținând lumii vechi, cu valorile ei tradiționale, iar romanul ilustrează ieșirea volens-nolens a acestuia din tiparele rigide ale trecutului, din suferința care l-a marcat de-a lungul vieții aspre pe care a dus-o și acceptarea faptului că și atunci când închiderea în carapace pare singura soluție, există șanse de a redescoperi prietenia, omenia, iertarea, afecțiuna, într-un cuvânt - iubirea. Căci fără iubire, Ove este un bărbat incomplet (OVE = LOVE incomplet).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu