Cutia cu Litere: Comedia nemuritoare. Chiriţa

CHIRIȚA: (...) Guliță, spune nineacăi, cum se cheamă franțuzește furculița?

GUGULIȚĂ: Furculision.

CHIRIȚA: Frumos... dar friptura?

GUGULIȚĂ: Fripturision.

CHIRIȚA: Prea frumos... dar învârtita?

GUGULIȚĂ: Învârtision.

CHIRIȚA: Bravo... Guliță... bravo, Guguliță... (Îl sărută.)

ȘARL (în parte): Gogomanition, va!...

Îmi place mult teatrul. E drept, mai mult citesc piese decât văd spectacole. Am vrut să mă opresc asupra unui personaj feminin definitoriu al teatrului românesc, iar primul care mi-a răsărit în minte a fost Coana Chiriţa a lui Vasile Alecsandri. Nu! mi-am spus inițial. Ce facem, ne-ntoarcem la paşoptişti? Chiriţa e un personaj facil... Am vrut să-i opun un personaj feminin complex şi rafinat: Chiriţa versus X. M-am gândit la Corina din Jocul de-a vacanţa, la Alta din Act veneţian, la Domnişoara Nastasia a lui G.M. Zamfirescu... Degeaba!

Chiriţa s-a băgat în faţă peste rând. Şi-a rotit fustele şi evantaiul şi le-a dat pe celelalte grămadă. Chiriţa are tupeu. Chiriţa vrea şi face. Scopul ei e nobil: "să ne cioplim" de la mic la mare, ori cu voia, ori fără voia noastră. Pe Guliţă îl are, cu Guliţă defilează. Dar defilează franţuzeşte! Duducile "ţârlâiesc" la pian, Bârzoi rabdă de foame până seara, când mănâncă "blanmanjele", "cumnăţâca" face dulceţi, ea însăşi călăreşte ca o amazoană, ba se suie şi în balon "dacă-i moda"!

Nu sunt prima care constată că, de fapt, sub haina ridicolă, Chiriţa are - şarjând, desigur -o esenţă luminoasă (aş fi zis chiar luminată, dar să nu mâniem pe Dumnezeu...): femeie din middle-class ca extracţie socială, mamă informată şi receptivă la nou în privinţa educaţiei copiilor săi, oricât de tâmpi sunt ei, soţie ambiţioasă, care conduce cariera soţului molâu, gospodină interesată de o viaţă sănătoasă: dietă şi mişcare, femeie vanitoasă fără ifose şi cochetă fără desfrâu, chiar şi la vârsta a doua, Chiriţa este plină de entuziasm în tot ceea ce face. Se luptă cu torpoarea lumii din jur şi îşi asumă rezultatele rizibile, fiindcă ştie că nu are de ales decât între a ajunge până la "furculision" sau a sta pe loc. Excepţionala Draga Olteanu Matei, în filmul Cucoana Chiriţa (1986, regia Mircea Drăgan) a intuit adevărata natură a Chiriţei, de amazoană a progresului, şi a adus elemente noi pe această direcţie: Chiriţa merge pe biciclu, Chiriţa ia lecţii de înot etc. O altă interpretare sclipitoare aparține Tamarei Buciuceanu, în spectacolul de la Iași.

Pe Chiriţa nu poţi să n-o iubeşti. Nu te lasă. Te copleşeşte cu entuziasmul şi cu hazul ei inimitabil. Calcă-n străchini fără complexe şi merge mai departe. Chiriţa nu urăşte pe nimeni, nu se răzbună pe nimeni, nu pedepseşte niciodată, nu e la concurenţă cu nimeni decât cu ea însăşi, căci tot ce vrea este să trăiască într-o zare mai selectă. E autentică. Debordează de optimism. Râzi de ea, râzi cu ea, devii mai tolerant, mai bun.

Şi lumea românească de azi este plină de chiriţe, dar nimeni nu mai scrie cu adevărat despre ele. Sunt chiriţe meschine, fără haz, roase de patimi, de frustrări şi de invidii, de ambiţii nemăsurate, înverşunate pe ele însele şi pe toată lumea. Iar scriitorii nu mai au nici ei nobleţea şi seninătatea unui Alecsandri. Chiriţele de azi nu mai ştiu să râdă. Şi poate că nici noi. Nu credeţi?

(Articol publicat inițial în revista online „Faleze de piatră”, 2011)

(Imagini din spectacolul „Chiriţa în provincie” (1982), jucat la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în regia lui Alexandru Dabija. Distribuția: Tamara Buciuceanu-Botez, Puiu Vasiliu, Dionisie Vitcu, Doina Deleanu, Liliana Mărgineanu, Sergiu Tudose, Valentin Ionescu, Ioan Chelaru.