De
când am văzut, în urmă cu puțin timp, tabloul Salvator Mundi, lucrarea pierdută
timp de secole și regăsită acum câțiva ani, nu vâlva stârnită de exorbitantul
preț cu care a fost vândută la licitație de către casa Christie's din New York
m-a atras în primul rând, nici misterul din jurul miliardarului care a vândut-o
ori a cumpărătorului anonim, nici controversele asupra autenticității
tabloului, atribuit de unii exegeți ucenicilor lui da Vinci, cel puțin parțial,
ci, efectiv, mi s-a tăiat răsuflarea privindu-l, căci nu știu să mai fi
văzut vreun tablou atât de minunat pur și simplu, atât de magnetic, de
hipnotizant. Nu știu ce aș fi simțit dacă aș fi putut vedea la fața locului
opera, probabil că, la fel ca la Luvru, în fața Giocondei, nu aș fi avut
liniștea să „comunic” cu tabloul. Ori poate aș fi rămas marcată definitiv,
copleșitor, așa cum mi s-a întâmplat la Milano, în fața Cinei celei de Taină.
Am avut fericirea să pot vedea câteva dintre cele doar vreo douăzeci de picturi
rămase de la geniul Renașterii, dar nu în fața tuturor am avut
circumstanțele necesare pentru a mă conecta la operă așa cum aș fi vrut, valul
turismului de masă împiedicând declicul, vraja pe care o aștepți să te cuprindă
în clipa întâlnirii cu o capodoperă. Așa că nu pot vorbi decât despre imaginea
tabloului pe care internetul mi-a livrat-o, în format micșorat, filtrat, decupat...
Și totuși!...
Tabloul
îl înfățișează pe Isus Christos, în ipostaza de Mântuitor al lumii (Salvator Mundi în limba latină), subiect
iconografic cunoscut și înaintea lui Leonardo, frecvent în secolul al XVI-lea (Jan
van Eyck, Hans Memling, Albrecht Dürer, Tizian). Christos este reprezentat cu
mâna dreaptă ridicată în semn de binecuvântare, iar în cea stângă ținând un
glob de cristal, într-o compoziție cu trimiteri escatologice. Tehnica sfumato, specifică lui Leonardo da
Vinci, dă un aspect subtil, aerat, chipul lui Christos fiind învăluit parcă într-o
ușoară ceață, în contrast cu mâna din prim plan, care este luminată din plin.
Astfel, tabloul capătă adâncime, volum, Isus fiind îndepărtat și apropiat de
privitor în același timp, de parcă ar fi în mișcare, venind către noi. Tehnica
îmi amintește de arta fotografiei, în care planurile îndepărtate sunt ușor
blurate, pentru ca obiectul din prim-plan să se observe cu toate detaliile (se
crede că Leonardo ar fi făcut primele „fotografii”, unii i-au atribuit chiar
realizarea giulgiului din Torino printr-o astfel de tehnică).
Ceea
ce i-a intrigat pe unii exegeți a fost impresia de neuniformitate în realizare.
Ochii lui Christ par asimetrici și au priviri diferite. S-a mai observat că
globul de cristal nu deformează imaginea din spate, a faldurilor hainei, deși
Leonardo era un cercetător al fenomenele optice (studiase lentile, globuri),
precum și alte detalii ce țin mai mult de tehnica picturală.
Eu
cred că, asemenea surâsului Monei Lisa, asimetria nu este accidentală, iar
ambiguitatea face parte din esența operei. Astfel, se poate observa faptul că ochiul stâng are o
privire îndreptată direct spre cel din fața tabloului, ușor în jos, o privire plină de dulceață,
de iubire. Genele sunt mai clar conturate, obrazul este mai fin, buzele au un
surâs subtil, sprânceana este mai delicat arcuită. Partea stângă,
corespunzătoare emisferei drepte a creierului, este cea care exprimă afectele,
creativitatea, sensibilitatea, emoția și sentimentele. Această jumătate a
chipului poartă atribute „feminine”; ochiul este îndreptat către creație,
reprezentată de glob. Pentru lumea materială, produsul creației divine, Christ
are privirea iubirii și gestul susținerii, al protecției, sfera de sticla reprezentând
atât perfecțiunea, cât și fragilitatea ei. Ochiul drept privește către interior și în sus, este o privire îndepărtată
de lumea concretă, dirijată către sine și către zarea cerească. Obrazul este
mai lat, maxilarul mai accentuat, sprânceana mai ridicată, cuta din colțul
gurii mai adâncă. Partea dreaptă corespunde emisferei stângi, „masculine”, a
creierului, responsabile de logică, raționament, limbaj conceptual, deci exprimă
Logosul, rațiunea divină ce stă la baza arhitecturii universului. Cele două
jumătăți, polare, dar indisolubil unite în ființa lui Christos, reprezintă un
adevăr ultim revelat simbolic.
Natura
duală a lui Isus Christos - dumnezeu și om - este încifrată și în gestul binecuvântării,
după cum este el înțeles de biserica apuseană (degetul mare, arătătorul și cel
mijlociu, îndreptate în sus simbolizează Sfânta Treime, iar celelalte două,
îndreptate în jos, natura duală a lui Christos întrupat pe pământ). Totuși,
spre deosebire de alte variante ale reprezentării Salvator Mundi, la da Vinci
indexul și mijlociul apar suprapuse în formă de cruce, gest ce întărește ideea dualității. Aceeași dualitate este observabilă și în culorile
veșmântului: albastrul celest și brunul terestru. Un alt simbol creștin străvechi,
peștele, poate fi regăsit în compoziția romboidală a tabloului, cele două benzi
încrucișate formând coada peștelui, iar fruntea - capul. Opoziția
static-dinamic este și ea prezentă: mâneca formează un vărtej, o spirală,
simbol al unui haos primordial, al unei surse de energie în plină creație, ce
se opune globului, static, ajuns la
forma ultimă și perfectă. Oare această formă se află într-un echilibru
instabil? Soarta ei va fi destrămarea? Momentan, ea apare ca fiind ocrotită de
mâna ce o susține și stă sub scutul iubirii christice.
Globul
de cristal apare în alte reprezentări ale Mântuitorului drept globus cruciger, adică împodobit cu o
cruce. Globul (denumit și orb, de la orbis - cerc, lume - este un simbol străvechi,
el apare și la romani, ca atribut al puterii lui Jupiter, apoi ca unul dintre
însemnele papalității și al caselor regale) nu mai are deasupra sa, aici, crucea,
astfel mesajul operei iese din sfera religiei și își extinde semnificația.
Nu
mă pot opri să nu menționez și principalele date privind tabloul și istoricul lui: după cât se crede, pictura a
fost relizată în jurul anului 1500, la cererea regelui Ludovic al XII-lea al
Franței și a soției sale, Ana a Britaniei, după cucerirea Genovei și a
Milano-ului. Este executat în ulei pe lemn de nuc, având dimensiunile de 45,5 x
65,5 cm și este înrămat. A fost ulterior deținut de regele Carol I al Angliei
(la 1649), apoi achiziționat de fiul
Ducelui de Buckingham și al Normandiei în 1763. Următoarea știre despre el este
din 1900, când a fost cumpărat de un colecționar englez, Francis Cook, viconte
de Monserrat. Pictura a fost afectată de încercările de restaurare anterioare,
cu autor necunoscut. Descendenții lui Cook au vândut la licitație în 1958 cu
prețul de 45 de lire sterline. În 2005, pictura a fost cumpărată de un
consorțiu al unor dealeri de artă, incluzându-l pe Robert Simon, specialist în
Vechii Maeștri. Peste pictura originală se adăugaseră foarte multe straturi,
aceasta arătând „ca o epavă întunecată și sumbră”(Esterow Milton „A Long Lost Leonardo”). În 2011, direcțiunea National Gallery din Londra a confirmat autenticitatea tabloului, în iunie, același an, fiind anunțată în presă „noua descoperire”. În 2013 a fost cumpărat de colecționarul rus Dmitry Rybolovlev cu 127,5 milioane de dolari de la un dealer elvețian ce plătise doar puțin peste 75 de milioane. În urmă cu o săptămână, Christie's a bătut orice record, la New York, vânzând Salvator Mundi cu 450 milioane de dolari, din care 400 de milioane achitate pe loc. Jocul presupunerilor privind cumpărătorul a început, unii susținând că tabloul ar fi rămas în SUA, care nu deține niciun alt da Vinci, alții înclinând să creadă că a luat calea Chinei sau a Orientului Mijlociu. (sursa datelor istoricului: https//ro.wikipedia.org/wiki/Salvator_Mundi_(pictu%C4%83_de_Leonardo_da_Vinci)
Există
căi de cunoaștere anterioare celei prin cuvinte și concepte, logic-expozitive ori
explicative. Aceasă cunoaștere, de tip magico-simbolic, ce nu mai trece prin
filtrul cugetării, ci acționează direct prin imagini revelatorii a dominat
lumea timp de milenii. Pictura este una dintre artele care păstrează această
putere, de a comunica simbolic, de a încifra și a revela concomitent adevăruri
de dincolo de simpla aparență; iar când artistul este Leonardo da Vinci,
întâlnirea dintre mijloacele artei și geniul minții dă naștere unor capodopere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu