Dacă e marţi... sunt impresii de weekend
(asta pentru că luni a fost o autentică zi mizerabilă de luni şi efectiv n-am
avut când să scriu). Deci. Ce sună mai bine după un weekend la mall? Desigur:
un weekend în Piaţa Obor! Dacă cineva strâmbă din năsuc, asta se întâmplă,
probabil, pentru că nu cunoaşte farmecul acestui reper al capitalei şi, iarăşi
probabil, nu e bucureştean de baştină. Eu sunt, şi, dacă nu aş fi avut ocazia
să cunosc, încă din copilărie, acest magic topos
impregnat de cel mai autentic balcanism, aş fi pierdut multe.
Carevasăzică,
duminică mi-a venit ideea să mă abat prin Obor şi să colind zona, mai mult de
moft, decât pentru a găsi ceva anume. Nu voi zăbovi asupra magazinului Bucur,
care se zbate să nu se ducă la fund, nici asupra tarabelor aciuate pe lângă
vechea hală, căci vreau să ajung mai repede la chestiune. Piaţa cea nouă.
Modernă, cu scări rulante, balcanism cu ştaif. Jos zarzavagiii, sus magazine de
tot felul. Aici, o scenă incredibilă şi strict autentică. Dar mai întâi să
descriu atmosfera: zarzavaturi şi muzică; mezeluri şi muzică; ciocănele de
curcan şi muzică. Parcă fiecare stand avea altă sursă, era pe alte lungmi de
undă. Pe unde treceai, alte muzici îţi mângâiau auzul. Tocmai trecusem pe lângă
nişte brânzeturi, unde răsuna Cerul lui Proconsul, pe lângă nişte cârnaţi
legănaţi de frumoasa melodie italiană Brutta (Alessandro Canini, am verificat
acasă), când, la o măcelărie, pe colţ, patru vânzătoare tinerele, cu şorţurile
pe ele, încinseseră o horă cu chiuituri, pe Mărioară de la Gorj, a Mariei
Tănase, chiar în dosul vitrinelor. Jucau fetele astea, ca la răspântie în sat,
cu chef de viaţă rar întâlnit! Au jucat
aşa vreo două-trei minute, spre încântarea lor în primul rând, dar şi a
clienţilor, rămaşi mască. Am zâmbit şi am ieşit pe esplanadă, unde, în fumul de
mititei şi în izul de must proaspăt, răsuna o altă melodie populară menită
să-ţi strige în faţă că viaţa e, de fapt, frumoasă, numai voi, ăia cu nasul în
cărţi, o complicaţi inutil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu