 |
| Hans Arp, Compoziţie |
Galben
de foc,
galben
de ceară
pentru frunzele
ce au să moară
aprinse pe rug,
vinovate
de erezie,
ori îngropate
adânc,
în melancolie -
o altă vină mai
subtilă,
mai gravă,
ce transformă totul
în otravă...
Galben de sulf, roşu-pământ,
pentru frunzele
ce fac legământ
să se sacrifice
în fiecare toamnă
pentru o himerică
graţie
divină,
demonstraţie
inutilă şi fără
vreo cină
de pomenire mai
acătării
afar' de măceşele
şi spinii cărării...
Iar dacă poftesc
spre azur,
necugetate -
contagiate de-o
autumnală
ebrietate -
pricep îndată, cu
uşurinţă
şi fără-nconjur,
că preţul pentru
nesăbuinţă
e dur,
că tot ce-ncepe
cu muguri în vânt,
chiar de
se-mbracă în purpură şi-n aur pe rând,
se-ntoarce-n
final în pământ
cu umerii goi -
să-şi afle destrămarea-n
noroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu