Aquarius

Mi-am făcut o barcă dintr-un zâmbet.

L-am cioplit cu greu,

am întins mult de el, ca să-i dau

curbura necesară.

Să poată pluti peste ape.

Nu ştiam să zâmbesc,

nu-mi trebuia asta. 

Îmi vedeam de ogorul meu,

de roadele mele trudite cu greu,

cu fruntea-n pământ,

la mila cerului.

Dar au venit

ape negre,

şi mi-au înecat câmpul.

Şi a trebuit să fug, pentru a nu pieri.

Acum, în fiecare zi mă gândesc la barca mea,

la cum s-o fac mai straşnică,

să-i dau lustru, să-i pun  vele

sau mai bine motoare.

Mi-am uitat rostul

şi m-am apucat de o treabă nouă,

necunoscută,

pe nepusă masă.

Nu c-aş fi vrut, dar ştiu

că e pe viaţă şi pe moarte.

Mi-am armat, mi-am nichelat zâmbetul.

Îl voi face un Titanic

sau măcar o Arcă,

să pot salva câteva animale.

Am auzit că tot pâmântul va fi înghiţit de ape.

Unde mă duc? Cât voi pluti în derivă?

N-am un răspuns.

Nu e timp de răspunsuri.