19 noiembrie 2014

Două minute de lectură

O poezie cunoscută, care mă încântă de fiecare dată:

Risipei se deda Florarul

Gustav Klimt - The Kiss
de Lucian Blaga

Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda florarul.

Polenul cade peste noi,
în preajmă, galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.


Ne cade-n gura când vorbim,
si-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.


Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.


Visând, întrezărim prin doruri-
latente-n pulberi aurii-
păduri ce ar putea să fie,

şi niciodată nu vor fi.