Noiembrie târziu,
dimineaţă, tăcere geroasă, ceaţa poetizează luminile pe autostradă - privite de
sus, de pe pod, şirurile de maşini sunt ghirlande timpurii de Crăciun, Ikea o
insulă nordică, clădirile de sticlă aisberguri în derivă, pădurea Băneasa un
plămân obosit, colegii încă nu s-au dezmeticit, mai sunt zece minute pentru
cafea, moment bun şi cald, amorţit, căci fire nevăzute încă nu se destramă,
ca-ntr-un stol ce simte încă la unison, în aceeaşi gamă, înainte de zbor.
Azi miroase a
iarnă, fermecător, mă surprinde mereu acest avanpost olfactiv al iernii cu
nea şi cu rost. Ca Proust, răspund emotiv, imagini năvălesc intempestiv,
retrăiesc un fior studenţesc, noiembrie, cu baluri maraton, feţe noi, himerice planuri de revelion, lungi plimbări la şosea. Da, a fost cândva,
când lumea era a mea, era a noastră. Noiembrie târziu mi-a redeschis o fereastră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu